Admiraţii (17): Oameni cu brice


Mi-e greu să nu zâmbesc atunci când îmi ajunge la urechi reclama pentru acele lame cu triplă sau cvadruplă protecţie – aceea care zice ceva despre « bărbaţii cu pielea sensibilă ».

Dacă stau bine să mă gândesc, probabil că şi tataie avea pielea feţei sensibilă – era roşie după fiecare bărbierit. Asta nu-l împiedica, în fiecare duminică dimineaţa, să se bărbierească singur cu briciul. Am asistat de câteva ori la acest ritual (pentru că doar rareori eram treaz duminică la 7 dimineaţa), o dată sau de două ori în dimineţi foarte reci de iarnă.

Mai întâi ascuţea tacticos briciul pe o curea. Mă impresiona tăcerea deplină în care făcea această operaţie – de obicei, tataie îşi însoţea aproape orice activitate cu un cântec în surdină sau cu o melodie fluierată. Îşi săpunea faţa cu mişcări hotărâte, aparent grăbite. Apoi urmau acele mişcări ale briciului condus de o mână sigură.

Am început să mă bărbieresc devreme. Era într-adevăr necesar, dar şi ardeam de nerăbdare să fac asta. Nu pentru multă vreme. Curând am descoperit că un obraz neted se obtinea cu ceva disconfort şi, uneori, cu mici tăieturi. Iar eu foloseam o lamă cu protecţie (simplă, e adevărat, nu triplă, ca azi!), nu un brici cu lamă liberă, bine ascuţit!

Pentru mine, un etalon al încrederii bărbăteşti în sine a rămas această imagine a bunicului meu Radu bărbierindu-se singur cu briciul. Dar există şi o imagine simetrică, a încrederii bărbăteşti în lume – aceea a unui bărbat care stă relaxat pe un scaun şi conversează cu bărbierul. Sunt două lucruri pe care e foarte puţin probabil să le fac vreodată. Din păcate.

Sper însă ca măcar de o a treia imagine să reuşesc să mă apropii cândva: aceea a bărbatului care îşi începe ziua bărbierindu-se nici cu plăcere, nici cu neplăcere, ci cu acel disconfort necesar  pentru a-şi aminti că începe o nouă zi în care are datorii faţă de sine, faţă de lume şi faţă de ceva mai presus de acestea.

Când bărbieritul se supune doar regulilor de confort şi imagine, să nu ne aşteptăm ca bărbaţii ieşiţi de sub lamele atente la pielea sensibilă să mai aibă minte brici şi încredere în sine.

9 réflexions sur “Admiraţii (17): Oameni cu brice

  1. Briciul ar fi un obiect falic, da, și bunicul meu avea foarte multă încredere în sine. Pentru cei care se duc la frizer, nu știu dacă au încredere în lume, mai degrabă cred că nu au încredere în ei înșiși. Aici calea de mijloc pare a fi cea mai bună.

      1. Adică se avem încredere totală în celălalt, care umblă pe lângă carotide ?

  2. Nu sunt sigura ca am inteles cum e cu increderea in sine : bunicul , clar avea …acel ,, din pacate ,, ma deruteaza …

    1. Nu poti sa le ai pe toate. Dar, da, as vrea sa ajung intr-o zi acolo. La o anume claritate a rostului (asta inteleg eu prin minte brici) si un anume fel curajos de a fi lucid

  3. Sinceritatea dumnevoastra este adorabila . Multumesc ! Din nou, ( pentru a cata oara ? m-ati pus pe ganduri …

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s