de Nathan Metaxes

E un vis. Un drum. Un om pe drum.

În dreapta viran, în stânga panouri  înalte.

Niciun trotuar.

Omul merge pe stânga, lipit de panouri.

E periculos, dar îl înspăimântă mai mult

pustiul din dreapta.

De după panouri, undeva la două blocuri în faţă,

iese un fum negricios.

La început firav, apoi în rotocoale cărnoase,

apoi negru şi greu ca o păcură a văzduhului.

Se târăşte ca un boa constrictor,

numai pe stânga.

Nu se mai vede bine, dar pare că o maşină

în viteză

va străbate din clipă în clipă fumul şi omul.

Omul încearcă să treacă strada, dar

picioarele nu îl ascultă

– cum se întâmplă adesea în vise –

şi ştie că nu are timp, dar totuşi încearcă

să se târască

Iar maşina nu ajunge încă

deşi e în viteza maximă…

Omul se trezeşte gândind

Poate că asta e iadul: eternitatea absenţei, timpul în care

nu te ajunge nimic, nici macar cu viteza luminii.

Timpul ca un fum negru şi gros

care umple totul

cu Nimic.