Catégorie : Vise

Între zero şi unu


de Andrei Iliescu

E un vis. Se făcea că între zero şi unu

sunt o infinitate de numere reale

Reale în felul lor,

după regulile inelelor comutative.

Se făcea că inelul era de aur

Inelul pe care ţi l-am dat

în prima noastră viaţă visată

O promisiune pe care nu am ţinut-o

nici tu, nici eu,

fiindcă

punând inelul în intervalul dintre

zero şi unu

nu am găsit niciun număr de pantof

care să ţi se potrivească

natural;

Iar tuturor acelor numere reale, dar nenaturale,

dintre zero şi unu

nu le-am putut da

nicio întrebuinţare.

Nu foc, ci fum gros


de Nathan Metaxes

E un vis. Un drum. Un om pe drum.

În dreapta viran, în stânga panouri  înalte.

Niciun trotuar.

Omul merge pe stânga, lipit de panouri.

E periculos, dar îl înspăimântă mai mult

pustiul din dreapta.

De după panouri, undeva la două blocuri în faţă,

iese un fum negricios.

La început firav, apoi în rotocoale cărnoase,

apoi negru şi greu ca o păcură a văzduhului.

Se târăşte ca un boa constrictor,

numai pe stânga.

Nu se mai vede bine, dar pare că o maşină

în viteză

va străbate din clipă în clipă fumul şi omul.

Omul încearcă să treacă strada, dar

picioarele nu îl ascultă

– cum se întâmplă adesea în vise –

şi ştie că nu are timp, dar totuşi încearcă

să se târască

Iar maşina nu ajunge încă

deşi e în viteza maximă…

Omul se trezeşte gândind

Poate că asta e iadul: eternitatea absenţei, timpul în care

nu te ajunge nimic, nici macar cu viteza luminii.

Timpul ca un fum negru şi gros

care umple totul

cu Nimic.

Cenusa, diamante si lacrimi nitroglicerice


E un vis fara usi

Doar un gard de uluci

verzui murdare de timp

printre uluci vad

niste oameni saraci pe un covor rosu

intins in batatura

ca o zdreanta

Covorul se ridica

se desface in jumatati de cortina

Orchestra inspira wagnerian

si expira un suier bemolat

psihanalitic

In primul rand e un singur loc ocupat

si fata are doua bilete in mana

pe al doilea nu reuseste niciodata sa-l dea

la un bilet in plus

Vioara intai incepe un vals

spre uimirea orchestrei

care inca halucineaza

Aurul Rinului

Valsul se termina brusc

inelul cade

odata cu lacrima

fata nu stia ca biletele sunt

pe hartie nitrata

si  nu stia nici

de glicerina din lacrimi

In vis nu iti pui

asemenea probleme

de chimie analitica

Biletele au explodat

Arcusul a intrat in fa diez

sub omoplatul fetei

Care a mai avut timp doar sa intoarca piatra inelului

un diamant pe care l-a gasit

intr-o salina circulara unde puteai cobori

impreuna cu dublul tau

 explodat inauntru

Condorul


de Pablo Neruda

Eu sunt condorul, zbor
spre tine care mergi
şi-ndată-ntr-un vârtej
de vânt, de pene, de gheare,
te-atac şi te ridic
într-un ciclon şuierător
de rece uragan.
 
Şi-n turnul meu de nea,
în cuibul meu întunecat
te iau şi singură trăieşti,
şi te umpli de pene
şi zbori peste lume,
nemişcător, în înălţime.
 
Femelă condor, să sărim
pe această roşie pradă,
să rupem din viaţa
ce trece palpitând
şi să înălţăm împreună
zborul nostru sălbatic.

Prin Belem cu Ricardo Reis


Nu mă înspăimântă inumerabilul flux viitor

De timpuri şi uitare;

Spaima murdară ca Tejo pleacă direct către soare

şi-n pânze albe revine

Caravelă cosmică, fixat asupră-şi, cugetul contemplă

Reflexele lumii,

Tot astfel în piatră clipa exterioară-şi gravează

Fiinţa, prin ea durând.

Belem – Piatra Albă a interiorităţii nude

taie lumina ce cuprinde secunda,

şlefuieşte vântul uşor ce mătură anii.

Îmi place învolburarea lor, Lidia, roze sunt

Ce se nasc în ziua

În care şi mor.

Pe poarta dinspre soare intrasei crezând

că ieşi din viaţă

Dar dincolo doar timpul lipsea şi turnul era inversat

Căci noapte se află şi înainte şi după

Acel puţin cât ne e durata.

Duminica-n Belem splendoarea doare

Nimic, în lumea străină

Nu ne recunoaşte aparenta grandoare

Ascetic mâncăm într-o umbră de timp dantelat

languroase pasteis de nata

Nu ne îngăduie zeii mai mult decât viaţa

Să refuzăm aşadar, tot ceea ce ne ridică

Spre irespirabile culmi,

Perene şi lipsite de flori.

Libertatea duce, cu vântul, spre mare,

Parfum de palmieri, cu fructe amare…

Şi, câtă vreme sângele încă ne bate la tâmple,

Şi nu se zbârceşte în noi

Însăşi iubirea, să dăinuim,

Ca ferestrele, cu lumina lor transparentă

Lăsând să şiroiască afară ploaia cea tristă, doar

Uşor amorţiţi de soarele cel încins

Să fim, şi abia reflectându-l puţin.

(Cupaj din Odele I-IV de Ricardo Reis, asamblat cu versuri de casă, plus câteva plagiate după Zelda Parr)

 

Rapunzel cu trei prinţi


traducere şi adaptare după Zelda Parr

E un vis.

Eu sunt Rapunzel. Am avut trei prinţi.

După ce

am aruncat-o pe vrăjitoare               pe fereastră

Al treilea         mi-a tăiat părul         şi puterile magice

Aşa că nu mai am puteri magice. Poate doar lacrimile să mai fie magice. Dar nu mai pot să plâng. Aici

s-a rupt

filmul

firul amintirii

ce s-a întâmplat?          unde sunt?         cine sunt? …………………..

………………………… fac un pas         greşit         şi iată-mă căzând

nu e o senzaţie prea rea         plutesc        ajung         pe pământ.

Ce dacă e abisul

acolo e turnul meu

inversat

zăvorăsc

uşile şi ferestrele

Apoi îmi amintesc brusc

că o parte din mine

a rămas sus.

Şi iată-mă jos         îmbătrânită şi părul meu         nu mă mai poate

întineri.

În timp ce copilul de sus         încă se teme         că timpul ar putea

aduce schimbări         şi         totodată speră         să apară Acel

prinţsauominuneceva…