Când un cuptor încins e dimineaţa

În Micul meu Paris plantat în stepă,

Iar la amiaz’ stai pân’ la gleznă-n apă

Şi-i vânt cu stropi care îţi muşcă faţa,

Deschid albumu-n care nicio poză

Nu tulbură albastrul fanteziei

Şi-adulmecând în foşnetul hârtiei

Simt vânt de Amsterdam şi ploaie roză.

La preţ redus, rapid ajung cu gândul

În veselul oraş în care plouă

Doar luni şi marţi şi joi pe lună nouă

Şi-n alte zile câte cinci de-a rândul

Dar soarele e astăzi pe aproape,

Chiar dacă stă mai mult după cortină

Suflând discret o umbră de lumină

Pe Singelgrachtul paşnicelor ape.

De la fereastră văd cum Oude Kerk

Plină-i de timp şi mai săracă-n viaţă

Şi-n jurul ei parcă-i o fină ceaţă

De oameni ce-n districtul roşu merg…

Pe Digul-de-pe-Amstel nu caut noapte,

Ci două dimineţi mângâietoare,

O ploaie calmă şi o zi cu soare,

Băute-ncet la o cafea cu lapte.

Soare de toamnă-n zi de maraton,

Duminicală ploaie-n primăvară,

În mintea mea-mpreună se-aşezară

Cerneală şi-acuarelă pe carton.

Reflexe gri bălai au trecătorii

Prin Piaţa Nouă îmbibată-n verde

Şi ochiul sare-n urmă-n timp şi vede

Burghezi multicolori stăpâni ai mării.

Şi ploaia cade sobru-ncet-amabil,

Pe Leidse un tramvai lucios coboară,

Aeru-i dens,  tăcerea e uşoară,

Şi orice nor e lesne detaşabil.