Par cette nuit tombante de début d’avril, le hameau de Baldovinesti, situé à environ cinq kilomètres de Braïla, fêtait le premier jour de la résurrection du Christ. Dans toutes leurs cours, les paysans allumaient des moyettes de roseau sec ; partout de joyeux coups de fusil retentissaient, hommages rustiques orthodoxes rendus à la mémoire de celui qui fut le meilleur des homes. (Panaït Istrati – Oncle Anghel)

În seara aceea de început de aprilie, cătunul Baldovinesti, din apropierea Brăilei, sărbătorea întâia zi a Paştelui. Prin toate ogrăzile, ţăranii aprindeau glugi de stuf uscat; de peste tot răsunau focuri de puşcă – închinăciuni creştin-ortodoxe aduse de sătenii noştrii pomenirii  aceluia care fu cel mai bun dintre oameni. (Panait Istrati – Moş Anghel)

Cred că era în ultimul trimestru din clasa a VII-a când Vera mi-a dat să citesc Oncle Anghel. Mi s-a părut fabulos să citesc despre un sat românesc în franceză.

Vera era profesoara de franceză si, evident, nu-i spuneam decât în mintea mea Vera. Aveam, totusi, o relatie specială.

Dându-mi să citesc Panait Istrati, Vera mi-a dechis universul lecturii in limba franceză, dar si o alta perspectivă asupra României. In lungii ani 80, in care propaganda se înstăpânise asupra limbii române, am avut posibilitatea de a citi carti in franceza gasite prin anticariate; iar faptul că Panait Istrati a scris despre tărani români in limba franceză m-a făcut să simt artificialitatea acelei propagande nationaliste ieftine care proiecta o Românie închisă in sine.

În clasa a VIII-a am mers la olimpiada de franceză. Desi lucrarea nu era cea mai bună (nici pe departe!), Vera a tinut sa citească partea de compunere a lucrării la ora de franceză de la clasa noastră. Tema era « Mon pays »; nu folosisem deloc textele din manual despre minunatele realizari ale socialismului, ci alcătuisem destul de usor o fantezie pe tema semnificatiei culorilor din steag. Cuvintele franceze care descriau România tărănească îmi veneau uneori  din Istrati, iar cuvintele pentru simbolurile României moderne din niste scrisori in franceză ale pasoptistilor, găsite prin subsolurile unor editii critice.

Imi e greu să îmi inchipui o Românie străină de limba franceză. Imi pot închipui Oltenii sau Moldove doar în româneste, dar nicio Românie fără franceză. Iar când am citit Război si pace mi s-a părut firesc să aud personajele lui Tolstoi vorbind mai mult în franceză în prima sută de pagini. Pe Vera o auzeam rostind multe dintre aceste replici. Cu aer slav, dar fără urmă de accent.

Asa cum v-am mai spus, am iubit-o pe Vera. Cu acel fel de iubire care ar putea fi descrisa mai bine cu o combinatie de cuvinte aproape imposibilă: admiratie caldă.