« Les fous prennent le cerveau pour terre d’asile »

Jo Coeijmans

(« Nebunii iau creierul drept pamânt de azil »)

Titlul e traducerea unei recenzii la un articol despre conexiunile cerebrale iar motto-ul este improbabilul final al acestei recenzii – un vers al unei poete belgiene contemporane.

Pe scurt, în creierele mari exista un numar semnificativ de legaturi la distanta, prin axoni lungi, între arii cerebrale care nu sunt vecine. O prima lege a conexiunilor interneuronale spune ca legaturile de proximitate sunt cele mai stabile. Un corolar al acestei legi spune ca vulnerabilitatea conexiunilor la distanta creste exponential cu distanta.

Creierul uman, comparativ cu creierul altor mamifere, comporta multe legaturi la distanta si este astfel mult mai instabil. Un creier mai mare pare sa permita, în opinia autorilor, un comportament cu mai multe grade de libertate dar si cu asumarea unui grad de risc mai mare. Astfel ca nebunia agitata a unui soarece nu poate fi decât palida copie a unei copii a celei mai banale nevroze umane.

« Les fous prennent le cerveau pour terre d’asile »

Dar cine sunt nebunii? Pai, cam noi toti. Noi ne refugiem în creier din ce in ce mai mult cautand acolo solutii la dilemele existentiale. Un creier caruia îi cerem sa rezolve logic angoase si tristeti pentru care existau altadata locuri in inima.

« În lume sunt mai multi nebuni decât întelepti si chiar si între întelepti partea nebuniei e mai mare decat partea întelepciunii » (Erasmus din Rotterdam)