« Cel fără de păcat dintre voi să arunce primul piatra asupra ei »

Această spusă a lui Iisus Hristos e argumentul « imbatabil » al relativismului moral. Pentru că nimeni nu e perfect, nimeni nu poate condamna, și dacă nu există condamnare nu există greșeală.

Și totuși…

Iisus le spune acuzatorilor « cel fără de păcat să…  » și ei nu au nicio nedumerire, nu întreabă, de exemplu, « ce este păcatul », pentru ei răspunsul la întrebarea « am sau nu am păcate » e la fel de simplu de dat și la fel de ușor verificabil ca și a constata dacă am sau nu două mâini.

Dar de ce nu și-au dat seama mai devreme că nu îndeplinesc condițiile de puritate pentru a o condamna pe femeia adulteră? Pentru că se considerau « relativ morali » față de ceilalți. De data asta se află însă în prezența Adevărului Însuși.

Acuzatorii pleacă unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni. Nu așteaptă să vadă cine va fi primul, pleacă pentru că știu că nu va fi niciunul care să nu-și cunoască greșelile atunci când stă în lumina adevărului.

Iisus nu îi privește, nu e persuasiv, nu le tine lecții de morală, doar activează conștiința acuzatorilor; conștiința fiind singurul și cel mai aspru judecător, un judecător cu un singur dosar: al meu însumi.

Când toți au plecat, femeia e perplexă , încă neînțelegând ce se petrece. Iisus a rămas singur cu ea. « Nici eu nu te condamn » îi zice. Nu spune: « Ceea ce ai făcut nu trebuia judecat », sau « nu ai greșit », sau « toți greșesc, deci nu există greșeală ».

Nu, oricât ai vrea să crezi că poți continua pe același drum doar pentru că nimeni nu e mai breaz, cel care te-a salvat din mâna acuzatorilor zice în final « mergi și nu mai păcătui »

În acest loc din Biblie Iisus nu e un sentimental relativist, nici un liberal laissez-faire, ci de o exigență absolută. Cu toată lumea.