Auteur : Dan Ghenea

Luna dovleacului


A început să se simtă frigul. A început să scadă lumina zilei. În cabinet intra tot mai des depresiile de toamnă.

E timpul să reactivez în creierul meu faţa luminoasă şi caldă a toamnei, aceea care o poţi vedea prin ochii şi gura şi nasul  unui dovleac  în care pui o lumânare.

Cum nu mai pot ieşi cu dovleacul pe uliţă, am soluţia intensificării maxime a amintirii prin miros (şi la om creierul olfactiv este strâns legat de zonele memoriei de lungă durată). Pun, aşadar, un dovleac la cuptor.

Mai întâi o sa fie mirosul de coaja arsă, înţepându-te cu o nelinişte: dacă şi mirosul catifelat al dovleacului copt s-a rătăcit în labirintul memoriilor infidele şi nu va veni azi?

Când scriu acest rând am deja în creier doze sănătoase de endorfine, dopamină şi serotonină, secretate ca urmare a contactului cu o radiaţie electromagnetică luminoasa cu lungimea de undă de 580 de nanometri, asociată cu o radiaţie calorică (similară celei pe care o simţi când îţi apropii faţa de ferestruicile unui dovleac după ce a luminat un ceas sau două) şi, mai ales, cu o concentraţie potrivită de molecule odorante, care stimulează cilii olfactivi ai piramidei nazale (înfiptă în cerul de toamnă bogată al copilariei).

Întamplător sau nu, dovleacul este şi o hrană excelentă pentru creier, conţinând cantităţi semnificative de vitamine B, magneziu şi zaharuri optim dozate. Figurează chiar în capul unei liste cu exemple de meniuri antidepresive, publicată de o organizatie care a compilat evidenţe ştiintifice în legatură cu valoarea terapeutică a alimentelor în tulburările depresive şi anxioase; lista de meniuri face parte dintr-o serie de documente publicate în cadrul proiectului Feeding Minds.

Nu uitaţi însă că la fel de important e şi cum mâncăm, nu numai ce mâncăm. Iar dovleacul merită mai mult decât cinci minute de ingestie grăbită dintr-o placintă. Merită cel puţin două-trei după-amiezi de duminică, în care să îl grijeşti, să stai un ceas în raza mirosului venind din cuptor şi să-ţi laşi mintea să se liniştească printre lucrurile cu adevărat importante.

Trenul Regal


« Luni, 15 octombrie 2012, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare, Principele Radu si Principele Nicolae ai Romaniei participa, in municipiul Alba Iulia, la ceremoniile prilejuite de aniversarea a nouazeci de ani de la incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
Familia Regala va sosi cu Trenul Regal la gara din Alba Iulia, la ora 11.30, unde va fi intampinata de autoritatile locale. » (Comunicatul complet – pe www.familiaregala.ro)

« Trenul Regal va parcurge încă de duminică [o parte din] traseul dinspre București spre Alba Iulia.[…] Mâine, 15 octombrie, Trenul Regal va porni din gara Blaj spre Alba Iulia la ora 10.45.[…]Trenul Regal va părăsi Gara Alba Iulia la ora 14 […] Trenul Regal va face până la București patru opriri: în gara Blaj la ora 14.44, în gara Sighișoara la ora 16.37, în gara Brașov la ora 19.12 și în gara Predeal la ora 19.53. » (sursa: www.princeradublog.ro)

Matineul de sâmbătă (II)


Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).

Regia: Lucian Pintilie

După romanul omonim de Ion Băieşu

În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc

Filmul integral – aici. Iar aiciLe chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).

Realism halucinator al juriului Nobel


Premiul Nobel  pentru Literatură  a fost acordat scriitorului chinez Mo Yan, « care uneste cu un realism halucinator povesti populare, istorie si contemporaneitate ».

Numele autorului inseamna « Nu vorbi ». Cam asta ii reproseaza disidentii chinezi: ca a tacut si tace in legatura cu reprimarea libertatii de opinie in China.

E interesant ca romanul sau cel mai tradus – Sâni mari şi şolduri late – a fost retras din circulatie in China la scurt timp de la publicare, iar autorul a fost obligat sa isi faca autocritica in fata partidului. Mie mi se pare ca a fost o tactica pentru a-l promova « la export ».

Secretarul Permanent al Academiei Regale Suedeze a spus ca a fost o « decizie usoara »! Si a continuat: “Unul dintre lucrurile speciale in legatura cu laureatul din acest an este faptul ca descrie – din interior – o lume la care cei mai multi dintre noi nu au acces ».

Cum stii daca o lume la care nu ai acces e reală sau halucinată? Dar daca decizia a fost « usoara », inclin sa cred ca membrii juriului au actionat sub impresia unei halucinatii. Doar in vis si in delir deciziile par evidente.

Restul e politică.

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.

Regina Inimilor revine la Oradea


Mâine, 12 octombrie, la orele 13, in Piata Regele Ferdinand.

M-as bucura sa aflu impresii la cald despre eveniment.

Multumesc anticipat.

Non omnis moriar


Pe 27 septembrie / 10 octombrie 1914, a trecut la cele vesnice Regele Carol I Întemeietorul. Coroana de Otel a trecut la Ferdinand I Întregitorul, iar apoi la nepotul acestuia Mihai I. Toti trei au condus armata româna in momente decisive pentru existenta tânarului stat, toti trei au fost oameni ai pacii, cu credinta neabatuta in Dumnezeu. Faclia nu s-a stins si continua sa lumineze in intuneric. Si intunericul nu o va birui.

Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă


„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată  transportat în propria mea patrie – România. »

Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al  trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat  La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.

(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…

Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.

… Când  mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)

Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.

Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.

Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.

Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.

Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.

Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.

Demnitatea trestiei gânditoare


« Demnitatea «trestiei gânditoare» nu constă în depăşirea limitei, ci în a o conştientiza: pentru a te elibera e suficient, destul de des,  să ştii că nu eşti liber. » (Vladimir Jankélévitch – La mauvaise conscience)

Matineul de sâmbătă (I)


Totul despre Eva (All about Eve, 1950), cu Bette Davis, Anne Baxter, George Sanders, Celestine Holm, dar şi cu Marilyn Monroe într-unul dintre rolurile mici, dar remarcate, din primii ani ai carierei.

Aici – filmul integral, în alb – negru. Iar aici Bette Davis Eyes (Kim Carnes, 1981)