« Toute forme de hâte, même vers le bien, traduit quelque dérangement mental. » (Emil Cioran – De l’inconvénient d’être né, 1973)
(« Orice forma de graba, chiar spre bine, traduce o tulburare mentala »)
Auteur : Dan Ghenea
Sonet jubiliar
op. 10, « Dansând cu vara »
Încă mai zbori visându-ţi dimineaţa/Cu fructe pârguite-n voal de rouă?/ Sau vrei acum s-alergi sub lună nouă/ Pe iarba necosită din fâneaţă?//
Cuprins rotund cu braţele-amândouă/Înaltul miez al zilei te răsfaţă;/Tu iei cu stânga cupa cu dulceaţă,/ Cu dreapta-i mângâi tâmpla ca să plouă.//
Când curcubeul vine să se-ncline/Dinspre nadirul apelor măiastre,/Semn violet îţi lasă în retine://De pace şi iubire care ţine,/ De joacă roză pe câmpii albastre,/De revenire iar şi iar la tine.///
Abecedar emoţional
♦ Anxietate – « Anxietatea este ameţeala libertăţii » (Søren Kierkegaard – Begrebet Angest, 1844) « Anxietate – alergie la viaţă » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ Bucurie – « Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă. » (Karl Barth – Von Freunde und Lindigkeit, 1932) ♦ Curaj – « Fundamentul adevăratului curaj este îndoiala » (Alain – Propos, 1935) ♦ Durere – « Când durerea a trecut, amintirea ei devine adesea plăcere » (Jane Austen – Persuasion, 1818) ♦ Entuziasm – « Deznădejdea – forma negativă a entuziasmului » (Emil Cioran – Cartea amăgirilor, 1936) ♦ Frică – « Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. » (Frank Herbert – Dune, 1965) ♦ Greaţă – « Există o mică fericire în Greaţă: se răspândeste până pe fundul baltoacei vâscoase, până pe fundul timpului timpului nostru » (Jean-Paul Sartre – La Nausée, 1938) ♦ Hotărâre – « Educaţia cea mai rea este să-l laşi pe copil nehotărât între voinţa lui şi a ta. » (Jean-Jaques Rousseau – Emile ou De l’éducation, 1762) ♦ Incitare – « Dominăm mai usor oamenii incitându-le pasiunile » (Gustave le Bon – Aphorismes du temps présent, 1913) ♦ Îngrijorare – « Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? » (Evanghelia dupa Matei) ♦ Joc – « Jocul e o luptă corp la corp cu destinul » (Anatole France – Le Jardin d’Epicur, 1895) ♦ Kakania – « În Kakania un geniu putea fi luat oricând drept un necioplit, dar niciodata, asa cum se întâmpla în alte parti, un necioplit nu putea sa treaca drept un geniu » (Robert Musil – Omul fara însusiri, 1930) ♦ Lacrimi – « Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plânga şi n-au putut » (Lucian Blaga – În marea trecere, 1924) ♦ Mânie – Soarele să nu apună peste mânia voastră (Apostolul Pavel – Epistola catre Efeseni) ♦ Nefericire ♦ Oboseală – « Veselia nu este un păcat, ci ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate. » (Sfântul Serafim din Sarov)♦ Plăcere – « E mare lucru să afli ce anume îţi place ţie cu adevărat între atâtea plăceri ale altora » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ Quo vadis, Domine? – « Unde mergi, Doamne? […] Dacă tu parasesti poporul meu, mă duc la Roma ca să fiu răstignit a doua oară. » (Henryk Sienkiewicz – Quo vadis, 1895) ♦ Râs – ”Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. » (Mihai Eminescu – Geniu pustiu, 1868) ♦ Surpriză – « Secretul umorului este surpriza » (Aristotel – Poetica, ~335 î. H.) ♦ Şoc – « Nu există o cale uşoară de a trata această creştere năvalnică, acest cancer al istoriei. Nu există un leac magic pentru a vindeca boala fără precedent pe care o poartă pe urmele sale: şocul viitorului. » (Alvin Toffler – Şocul viitorului, 1970) ♦ Tristeţe – « Tristeţea este o rană a sufletului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândeţe. » (Ioan Gură de Aur – Omilii la statui, 397) ♦ Ţipăt – “Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. » (Octavian Paler – Viata pe un peron, 1981) ♦ Umilinţă – « Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă , iar nu coboară pe om » (Petre Tutea – 321 de vorbe memorabile, 1993) ♦ Violenţă – « Violenta este ultimul refugiu al celor incompetenti » (Isaac Asimov – Foundation, 1951) ♦ Week-end – « Un concept opus duminicii » (Dan Ghenea – Abecedar emotional, 2012); « Zile când ai vrea să trăiesti, dar nu mai știi cum » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ X ♦ Y♦ Z
Oricine vrea sa intre in joc, e binevenit – cu propriile definitii, sau cu vorbele altora.
Visul
« Poate că visele sunt amintirile sufletului despre corp » (José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos)
Un profesor vienez si un « doctor de Paris »
Eminescu nu a fost nebun. Eminescu a avut o boala. Care nu era data de sifilis.
Cine zice asta? Profesorul Maximillian Leidersdorf, care l-a consultat pe Eminescu in cursul internarii in clinica Oberdöbling din Viena. De ce ar trebui sa-l credem? Pentru ca Leidersdorf era tocmai unul dintre sustinatorii teoriei ca majoritatea bolilor psihice sunt consecinta unor boli fizice, iar in domeniul patologiei generate de sifilis era o somitate; de altfel, in perioada 1883-1887 l-a avut ca asistent pe tânarul Julius Wagner-Jauregg, cel care a primit, in 1927, Premiul Nobel pentru descoperirea malarioterapiei in paralizia generala progresiva, data de sifilis. Ar fi putut, asadar, Leidersdorf sa treaca pe langa acest diagnostic? Eu cred ca nu.
Ginerele lui Leidersdorf (si proprietarul clinicii), doctorul Heinrich Obersteiner, medicul curant al lui Eminescu pe perioada internarii, merge insa dincolo de simpla negare a sifilisului si pune, se pare, si un diagnostic pozitiv al episodului de boala: manie acuta de cauza functionala. Termenul de psihoza functionala fusese pus in circulatie recent (1881) de profesorul Fuerstner, de la Heidelberg, pentru a desemna boli psihice fara cauza organica. Daca documentele clinicii nu ar fi fost distruse in timpul Primului Razboi Mondial, am sti din sursa directa daca Eminescu a fost unul dintre primii « beneficiari » ai diagnosticului de psihoza functionala.
Daca un trio de medici ieseni (dintre care unul a tinut sa adauge dupa semnatura « doctor de Paris ») nu ar fi ignorat acest diagnostic, probabil ca poetul nu ar fi fost supus tratamentelor cu mercur care i-au facut, probabil, mult rau si, foarte sigur, nici un bine. Ignoranta « de Paris » poate fi, cred eu, una dintre cauzele mortii premature a poetului.
Vreau sa precizez ca nu cred deloc in teoria conspirationista a « uciderii » lui Eminescu. Maiorescu si 
Junimea au strans bani si l-au trimis la cea mai buna clinica a vremii (Leidersdorf a fost chemat si de sultanul otoman Murad al V-lea, consultatie pe care insusi Eminescu o semnaleaza in « Timpul », in august 1876). A fost corect diagnosticat (iar diagnosticianul era chiar cel care infiintase, in 1882, Institutul Clinic de Neurologie din Viena, primul de acest fel din lume), iar episodul psihotic s-a remis complet. O fotografie facuta in 1884 arata un om care ar fi putut fi creativ inca multi ani (chiar daca, ar fi mai avut, probabil, periodic, episoade maniacale si depresive), daca in România ar fi dominat mai devreme ideile psihiatrice germane si nu alienismul francez.
Eminescu a fost dintre cei alesi simultan pentru boala si geniu. Nu este ori/ori. Nu va mai straduiti sa argumentati ca un « nebun » n-ar fi putut crea, in ultimele sale zile, Stelele-n cer. Eu as zice ca unui « normal » i-ar fi fost infinit mai greu sa o scrie. Tariile noastre sunt si slabiciunile noastre.
Sophie de Roumanie
Situl breton al Principesei Sofia a României – aici. L-am descoperit cu placere în pauza de prânz, dupa o semnalare pe Diana Mandache’s Weblog ~ Royal History.
Dupa amiaza am avut cea de-a doua intalnire din cadrul atelierului « Ajutor pentru revenire » . Am vorbit despre gestionarea crizelor, despre prognosticul pe termen lung, despre gestionarea medicatiei si despre durata tratamentului.
Protagonista are 310 ani
Am primit printr-un noroc o invitatie la ultimul concert din cadrul celui de-al V-lea turneu national al viorii Stradivarius Elder-Voicu. Alexandru Tomescu a pus in valoare această pasională divă tricentenară, intr-un spectacol intitulat « Obsesii », in care secvente de teatru nonverbal acompaniază 6 sonate pentru vioară de Eugène Ysaÿe.
Ziua de 12 iunie 2012 a avut pentru mine o seară bună si frumoasă.
Azi am descoperit si niste clipuri de popularizare a viorii Stradivarius; au un aer vioi si imi permit sa vi le semnalez aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici
Mai binele e duşmanul binelui
Scriind pentru revista Doctorul meu un articol intitulat 7 nevroze de vacanţă, mi-au venit si cateva idei colaterale despre ceea ce s-ar putea numi « patologii ale dorintei de mai bine ». Azi m-am jucat putin punându-le nume. Iata ce a iesit:
1. Meliorismul ar fi numele dorintei perpetue de mai bine; partea proasta e ca, in secunda in care ma gandesc la mai binele de mâine, simplul « bine » de azi devine « mai rău » prin comparatie cu « mai binele » viitor. Mai binele e duşmanul binelui.
2. Optimalismul ar fi definit ca o apiratie de a avea doar cele mai bune lucruri; doar acestea aduc bucurie, tot restul e resimtit mai degraba ca o lipsa a idealului, nu ca o posesie a unei valori relative.
3. Maximalismul ar insemna dorinta de a avea toate lucrurile bune la un nivel maxim. Spre deosebire de optimalism, care de refera la un ideal, maximalismul se refera la lucrurile existente, vizibile; maximalismul nu mai cere nemaiîntâlnitul, cere insa tot ce intalneste .
4. Majorismul e o varianta cantitativa a meliorismului, in care mai binele e echivalat cu mai multul. Plusul viitor este insa resimtit ca un minus prezent. Iar scara nu se termina niciodata, ca sa ai un loc de odihna in care sa savurezi prezentul, singurul timp real.
5. In fine, intr-un timp al recordurilor, nu putea sa lipseasca suprematismul – dorinta de a ajunge cel dintâi; dorinta in sine ar fi perfect legitima, daca nu e ghidata de deviza « al doilea e primul care pierde ».
Daca ma intrebati cum se numeste starea care ne-ar feri de aceste boli ale dorintei de mai bine, tot jucandu-ma serios, v-as spune: peratognozia mediocritic regresivă (« cunoasterea limitelor cu evolutie spre mediocritate« )
Elogiu votului negativ
Votul negativ este baza unei comunitati democratice.
O societate democratica functioneaza decent atata vreme cat cetateanul isi exercita dreptul si datoria de a limita puterea guvernantilor.
Orice putere are tendinta de a isi extinde prerogativele in dauna libertatii cetateanului (nu e nevoie sa reproduc aici convingatoarea demonstratie a lui Raymond Aron pentru ca am avut nefericitul privilegiu de a experimenta acest lucru de 3-4 ori in Romania ultimilor 22 de ani).
Politicieni care au abuzat de putere ne reproseaza acum ca am votat negativ. Ei bine, singura putere reala a cetateanului este votul negativ. Datoria politicianului nu e sa produca programe. Datoria politicianului e sa ma reprezinte. De fiecare data cand nu face asta sa se astepte la un vot negativ.
Datoria mea e sa sanctionez fara ezitare orice incercare a puterii de a face ceea ce nu i-am cerut sa faca pentru mine. Nu sunt obligat sa produc solutii (nu toate problemele au solutii), dar e foarte legitim sa le retrag dreptul la semnatura in numele meu celor care mi-au inselat increderea sau au incercat sa imi reduca libertatile in folosul lor.
Votul negativ este cea mai pozitiva atitudine democratica. Absenta de la vot paveaza calea puterii absolute. Votul pozitiv e, de fapt, un vot de incredere; dar daca politicianul ales astfel nu se teme de un vot negativ, nu va intarzia sa intre pe autostrada spre abuzul de putere.
Proces creativ vs. proces psihotic
« High intelligence is not at the heart of high creativity. More important to Nancy Andreasen are labile associative cortical regions (neural capacity for free association) that often veer their possessors toward depression or psychosis. » (James D. Watson, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina in 1953)
(Nu un nivel inalt de inteligenta este elementul central al creativitatii de nivel inalt. Mai importante pentru Nancy Andreasen sunt labilele regiuni corticale de asociatie (capacitatea neurala de asociere libera) care adesea il indreapta pe posesorul lor spre depresie sau psihoza.)
Ideea ca TARIILE NOASTRE SUNT SI SLABICIUNILE NOASTRE (exprimata de mine in Nu sunt nebun) a atras atentia bloggerului eliza, care a postat pe polimedia.us jumatate din paragraful care contine aceasta formula. Un comentator mi-a cerut, pe buna dreptate, indicarea unor surse care sa sustina ideea ca « Stim astazi ca toate tulburarile mintale severe sunt legate de gene de vulnerabilitate care poarta in acelasi timp si caractere necesare intr-o anumita proportie in populatie. «
Iata una dintre sursele recente si cu autoritate: Nancy Andreasen – The Creating Brain (2006). Iar recenzentul pe care l-am citat este chiar unul dintre descoperitorii ADN-ului (pe cand era inca foarte tanar – iata deci ca este « specialist » si in creativitate!), iar intre 1990 si 1992 a fost primul coordonator al Proiectului Genomului Uman.
Mai putem vorbi alta data (daca va intereseaza) si despre uriasul studiu islandez pe trei gemeratii al lui Karlsson (1984), care a aratat ca in familiile pacientilor cu tulburari psihotice exista realizari creative si performante academice semnificativ superioare mediei.
DAN GHENEA 