Auteur : Dan Ghenea

Iubirea – jazz divin într-o lume minunată


Acum 500 de ani, Michelangelo termina lucrul la pictura Capelei Sixtine, chiar in ziua in care implinea 37 de ani.

Cum pagina unui blog nu poate reda geniul de pictor sau de sculptor al lui Michelangelo, voi reproduce un fragment care ilustreaza geniul poetic al aceluiasi om exemplar al Renasterii.

E cu putinţă-a nu-mi mai aparţine?/ O, Doamne, Doamne, Doamne, cine/ din sinea mea mă scoate/ şi, mai de-aproape, poate/ mai mult, asupra mea, ca mine?/ O, Doamne, Doamne, Doamne, cine/ intrând prin ochi e-n stare/ în inimă să-apară?/ Amor, ce-i asta oare,/ că nu m-atinge, dară/ în loc prea strâmt, lăuntric, stă să crească?/ Şi dacă dă pe-afară?

( Michelangelo – Poezii, în traducerea lui C.D. Zeletin)

Traducerea apartine unui alt om de esenta renascentista, trimis insa de cel care imparte daruri sa aiba grija de lumini in timpul nostru de specializari inguste. C.D. Zeletin a fost pentru mine un luminator si ramane pentru mine un exemplu indubitabil ca omul poate continua sa fie frumos si bun in timpuri intunecate. Despre Profesorul Constantin Dimoftache (numele din acte al poetului C.D. Zeletin) voi scrie mai mult la rubrica Admiratii.

Acum 99 de ani a fost inventat cuvantul jazz. Unora le place jazzul. All that jazz. Si unii vad o lume minunata. Cu ochii iubirii.

Louis Armstrong. Ce lume minunata! Aici.

 

Eroi civilizatori sau traficanţi de droguri?


Oamenii continua sa caute tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Medicinele care promit doar lupta cu boala sunt deja considerate ramolite, daca nu chiar de-a dreptul nocive. La moda sunt stiinte nascute peste noapte din interpretari foarte libere ale unui cocktail de traditii si inovatii de ultima ora.

In mare voga sunt dietele. Foarte diverse de altfel: unele anatemizeaza grasimile animale, altele exclud carnea, multe recomanda o dieta strict vegetariana. Pentru unii zaharul ar fi o otrava, dar mierea un nutrient aproape perfect. Si asa mai departe.

Conteaza ce mancam. Dar conteaza si cum mancam. Ziceau bunicii nostri: « Nici un lucru nu e rau, daca-l faci cu Dumnezeu ». Sau, pentru cei ce prefera limbajul filosofiei elene, cheia oricarei intelepciuni e a evita lipsa de masura, a gasi masura lucrurilor. Est modus in rebus.

Au totusi un element comun aceste diete postmoderne: ranchiuna impotriva civilizatiei si civilizarii, la limita impotriva oricarei culturi umane. Pana la urma, ce altceva insemna punerea sub acuzare a tuturor formelor de procesare a alimentelor, mai ales a prelucrarii termice? In viziunea adeptilor bucatariei fara foc, pare ca Prometeu ar fi aducator de boli si moarte prematura, nu un erou (mitic) civilizator.

Recent, am citit niste teorii care sustineau ca trecerea la viata bazata pe agricultura ar fi afectat grav sanatatea si calitatea vietii oamenilor preistorici, pana atunci culegatori si vanatori. De ce ar fi acceptat oamenii o scadere a nivelului de viata? Pentru ca, sustin autorii, cerealele si laptele contin substante din clasa morfinelor. Aceste substante ar permite viata in colectivitati mari prin diminuarea agresivitatii indivizilor.

Civilizatia ar fi posibila deci prin drogarea maselor. Iar eroii civilizatori, mitici sau istorici, ar fi doar niste capi ai mafiei drogurilor lacto-cerealiere, asigurandu-si astfel forta de munca ieftina si servila.

Nu cred in omul natural. Omul devine om prin cultura. E drept ca tot cultura ar trebui sa ne ajute sa pastram simtul masurii. Chiar si ca specie vom trai sau vom muri impreuna cu civilizatia pe care o generam. Solutia nu este « inapoi la natura », ci  « cunoaste-te pe tine insuti. »

Întreabă despre viitor


De ce mi se intamplă asta ? De ce tocmai acum? De ce tocmai mie? – Întrebări care duc doar la răspunsuri care pot fi asaltate în clipa următoare cu alte deceuri. Şi copiii de 3 ani ştiu asta.

Cine e vinovat? Cine are dreptate?  – Întrebari care adâncesc problema, nu lărgesc aria soluţiilor.

Ce se întâmplă? Ce pot schimba eu? Cine mă poate ajuta? – Întrebări care generează viitor.

Rusalce


Tocmai am urmarit, pe Mezzo, Rusalka. E un exemplu excelent pentru a arata cat de multa poveste creeaza muzica sau despre cum este o poveste in primul rand ritm si muzicalitate. In rolul titular, Renée Fleming. Mi-a placut foarte mult prestatia scenica. Vocea e frumoasa si dramatica, si ma alatur aplauzelor Presedintelui Havel (un amator de opera, de altfel; clipul spre care am dat link prezinta un fragment din spectacolul de la Opera Nationala din Praga  la aniversarea a 20 de ani de la Revolutia de Catifea).

As spune insa ca Valentina Nafornita este cel putin in aceeasi liga. Am mai scris despre solista Operei Nationale din Bucuresti si o urmaresc in continuare cu atentie si placere.

Incitat de frumusetea acestei arii, am cautat-o si in alte interpretari. Iata inca trei variante ale frumusetii vocii umane: Lucia Popp, Angela Gheorghiu si Anna Netrebko.

Fără chitară in Nepal


La Mulţi Ani, Ileana!

Astăzi împlineşte 15 ani şi este în a 139-a zi a călătoriei în jurul lumii, împreună cu familia; a ajuns de două zile in Noua Zeelandă, dupa Japonia, China, Tibet, Nepal, India, Thailanda, Hong Kong, Malaysia.

Later, I was writing outside as Jamal was drying the glasses. One thing that I’d noticed about him was that he liked to sing, but, unfortunately for me, he sang quietly. So I asked him what he was singing.
 
“Nepali love song,” he said.
“Oh. Will you sing it for me?” I asked, being the insatiably curious one that I am.
“Nooooo,” he said, embarrassed. “What about you, do you sing?”
“Well, um, yeah. You know. A bit.”
“Sing something for me,” he said, making encouraging gestures.
 
Oh thank God for China. I understand China. I know Chinese food. China makes sense. Not that I don’t love India, no—but despite how much colder it is here, I love China much more.
 
We flew from Kochi, India, to Guilin, China, then took a taxi to Yangshuo, where we had a real fireplace and electric blankets. We hiked mountains, rode buses, and floated down rivers.[…]
 
Right now we’re on the plane to Kuala Lumpur, so that’s it for China (for now)!
 

S-a născut în România şi am botezat-o într-o zi de 10 Mai (Izvorul Tămăduirii, în calendarul ortodox din acel an). La 3 luni a zburat prima dată cu avionul. Spre America.

Pe blogul calatoriei scrie în engleză, dar puteţi comenta liniştit în româneşte. Există şi o variantă în limba româna a blogului.

La Mulţi Ani, Ileana!

Mărţişor


Este ultima dintre cele 6 grupe ale Turneului Final al Campionatului Poetilor. Daca doriti sa vedeti si versurile din grupele I, II, III, IV, V, apasati aici, aici, aici, aici si aici

Vocea umană ca psihoterapie


Cu ocazia celei de-a 55-a aniversări şi a Împlinirii a 220 de ani, un mic remember Rossini. Un cadou (un regale!) pentru sărbătorit şi un moment de meloterapie pentru noi: vocea mezzosopranei Ruxandra Donose in Cenuşăreasa (La Cenerentola).

Iar ca bonus pentru votantii fideli ai Campionatului Poetilor, tot Ruxandra Donose cântă Stelele-n cer, pe versuri de Mihai Eminescu.

Marea tăcere


In România, cateva mii de oameni trec in aceste zile printr-un episod depresiv. La sfarsitul anului vor fi 500 de mii care vor fi suferit fiecare cateva luni de aceasta boala (care a devenit in 2011 inamicul global numarul 1 al sanatatii publice).

Luna aceasta, cel putin 20 000 de oameni (doar in România) se vor gandi frecvent la sinucidere. Multi dintre ei vor face chiar planuri suicidare.

Saptamana aceasta, daca nimic nu s-a schimbat in bine fata de anul trecut, cel putin 1000 de oameni din România vor incerca sa se sinucida. Cei mai multi vor rata. De data asta.

7 sau 8 dintre cei care au incercat astazi au reusit; majoritatea erau la a treia sau a patra tentativa. 6 dintre ei erau intr-un episod depresiv.

Iar in jurul lor a fost o mare tacere.

Chiar si medicii evita sa discute gandurile suicidare ale pacientilor lor depresivi. Uneori cu falsa justificare ca daca discuti despre acest subiect dai idei. De fapt, a asculta cu intelegere, fara sa judeci, e calea regala care duce la reducerea riscului suicidar.

 

Leul domesticit din mintea noastră


« Toti devenim cu fiecare zi un pic mai nebuni si fiecare sufera de o nebunie diferita. Acesta este motivul pentru care ne intelegem atat de prost unul pe altul.[…] Nebunia e un leu furios locuind in fiecare craniu. Cu nici un pret nu trebuie ucis. E suficient sa fie identificat si imblanzit. Leul dumneavoastra domesticit va va calauzi mult mai departe decat orice maestru, orice scoala,  orice drog, sau orice religie. Dar, ca si cu orice sursa de putere, exista riscul de a te juca prea mult cu propria nebunie: uneori leul, supravoltat, se intoarce impotriva celui care voia sa-l imblanzeasca. » (Bernard Werber – Le jour des fourmis )

Cum vi se par aceste definitii ale nebuniei, pe care Bernard Werber le pune intr-o asa-zisa Enciclopedie a cunoasterii relative si absolute ?

Puteti vota pentru primele 3 grupe in Turneul Final al Campionatului Poetilor aici

Gheaţa neagră


« Tuturor care dau de psihiatri in ziua de azi le spun sa incerce o alta varianta! Nu cred sub nici o forma in ceea ce poate face “bine” un medicament care se joaca cu sistemul nervos al pacientului. Nu am vazut nici macar un singur caz de boala psihiatrica in Romania tratat cu adevarat!

Am vazut pacienti care puteau cu o simpla psihoterapie, sa se reechilibreze, sa nu necesite internare ci doar familia sa fie instruita cum sa le asigure cele necesare, un climat psihoafectiv adecvat, insa au fost instruiti de medici ca daca nu-si iau tratamentul va fi dezastru… Am vazut cum nu esti bagat in seama de nimeni o data internat si daca ti se pune o eticheta ca esti bolnav si gata, nimeni nu se gindeste ca poate nu e chiar asa. »

(dintr-un comentariu in blogosfera semnat Black Ice)

Randurile de mai sus apartin probabil unei persoane care a suferit mult si mult din aceasta suferinta a fost creata de noi, psihiatrii.

Nu traim intr-o lume ideala, insa un lucru putem face si in aceasta lume imperfecta: sa respectam suferinta unui semen al nostru. Iar oamenii care au, la un moment dat, o problema de sanatate mintala ar trebui sa beneficieze de un respect neschimbat din partea noastra.

Am invatat aceasta lectie cu adevarat abia cand l-am cunoscut pe Joel. Un american care a trecut vreme de 10 ani prin spitale psihiatrice, din pricina unei psihoze majore, si s-a confruntat cu atmosfera dezumanizanta a acestor institutii. Partea extraordinara e ca el si-a dat seama ce valoare terapeutica directa are respectul. Dupa ce s-a stabilizat, a devenit consilier pe sanatate mintala al mai multor administratii nord-americane si europene. Iar seminarul sau, intitulat simplu « Respect » a fost pentru mine o experienta majora a acestei vieti.

Joel e numele unuia dintre cei patru arhangheli care pazesc, cu sabie de foc, raiul. Focul respectului ar putea topi  gheaţa neagră.

(Nota: Joel beneficiaza de o familie  iubitoare si continua sa ia o doza minima dintr-un tratament de intretinere.)