Auteur : Dan Ghenea

Admiraţia

· 7 commentaires ·

Il admir pentru… Admiratia s-a topit în câteva secole pana la nivelul unei aprecieri. Initial avea sensul de a recunoaste un miracol.

Trecem pe lânga minunile cotidiene pentru ca ne ferim sa admiram. Exprimarea admiratiei e vazuta din ce in ce mai mult ca o vulnerabilitate: in cuplu, la scoala sau la lucru nu vrem sa dam celuilalt un ascendent in competitia permanenta in care suntem angajati.

Dar tocmai admirand ne putem gasi si ne putem accepta mai usor propriul nostru loc sub soare. Invidia si ambitia uzeaza – sunt sporturi de contact. Admiratia lasa spatiu pentru libertatea fiecaruia. Si stimuleaza cresterea personala.

Discursul Regelui

· 3 commentaires ·

Textul din 8 iunie l-am încheiat amintindu-vă că suntem contemporani cu ultimul rege constituţional al României. Majestatea Sa va împlini în curând, cu voia lui Dumnezeu, 90 de ani. Din care 84 de ani de domnie. A domnit sub regenţă între 1927 şi 1930, a fost detronat (neconstituţional) de catre propriul tată, a revenit la tron în 1940 pe fondul catastrofei naţionale a prăbusirii graniţelor României Mari; i s-a rezervat un rol decorativ, din care a ieşit însă, folosindu-şi prerogativa de şef al armatei, în august 1944, când a repus în vigoare Constituţia  din 1923; abdicarea de la 30 decembrie 1947 a fost obţinută prin forţă şi este nulă de drept, iar modul în care a fost proclamată republica populară, în aceeaşi zi, nu a respectat cerinţele de revizuire a constituţiei în vigoare în acel moment (chiar dacă am considera valabilă abdicarea, asta nu abrogă Constituţia); republica populară şi succesoarea sa, republica socialistă, nu au avut nici un moment legitimitate. Şi totuşi … Puterea instalată după 1989 a ales sa lase în vigoare, pentru aproape 2 ani, Constituţia Republicii Socialiste România, pentru că nu voia nici măcar sa audă de reînnodarea legitimităţii prin repunerea în drepturi a Constituţiei din 1923 (desigur, cu posibilitatea de a iniţia procesul de revizuire!). Iată de ce consider că, deşi sunt adoptate perfect legal şi democratic,  constituţiilor postdecembriste ale României le lipseşte legitimitatea.

De fapt, ar fi trebuit să fie vorba despre un film – King’s Speech, văzut recent pe DVD. Un film bun. Dar întâmplările mundane curente fac să pălescă începutul de comentariu pe care îl pregătisem. Pentru că viaţa bate filmul. Şi dacă filmul se încheia cu rolul mobilizator al discursurilor regelui George al VI-lea al Marii Britanii, eu vreau să pun în evidenţă faptul că regele nostru nu renunţat niciodată la datoria sa de a încuraja naţiunea prin mesaje a căror sobrietate şi al caror echilibru pe mine mă impresionează. Incepând din 1941 (inclusiv în anii 1948 – 1989), Regele Mihai a pronunţat în fiecare an Mesajul către Ţară de Anul Nou.  Discursuri de încurajare şi de păstrare a speranţei. Aş fi vrut să găsesc o înregistrare a mesajului din 1943 (care l-a enervat pe Hitler), dar nu am reuşit. Am găsit însă o dizertaţie interesantă despre aceste mesaje, pe care v-o recomand.

Un Rege este printre noi. Va fi ultimul rege constituţional al României, daca voinţa naţională nu va decide altfel.

Aria Lunii

· 1 commentaire ·

Soprana Valentina Naforniţă a câstigat consursul BBC Cardiff Singer of the World. Am ascultat iarasi si iarasi Aria Lunii, impresionat de expresivitatea si controlul perfect al vocii. Ascultati.

Multumesc, Radu, ca m-ai convins, acum 20 de ani, sa ascult mai multa opera; eram un fanatic al textului si iti spuneam ca asta e slabiciunea libretelor de opera; m-ai convins ca e ceva in vocea umana care trece mult dincolo de cuvinte. De atunci descopar, iarasi si iarasi, majestatea si profunzimea si dincolo-de-intelesul vocii umane. In seara asta, Valentina  Naforniţă. Inca o secventa, la Ateneu. Multumesc, Radu.

Noaptea de iunie

· 1 commentaire ·

« Să plângă ? … Însă plânsul provoacă râsul azi … / Pe cât ai să versi lacrimi, pe-atâta ai să cazi ! / Să râdă ? … Dar tot omul o rană are-ntr-însul … / Să râdă însă ! Râsul provoacă singur plânsul ! » (Alexandru Macedonski – Noaptea de iunie)

Astăzi soarele nu a mai apus dincolo de Cercul Polar de Nord. Arhanghelsk (Oraşul Arhanghelilor) e mult dincolo de Cercul Polar. « În Archanghel » e o poezie ludică şi muzicală de Alexandru Macedonski. Muzicalitate pe care o actualizează fabulos Tudor Gheorghe în « Fata din Arhanghel ». « Cu ochi lungi, cu gene lungi, / Zilnic râde, zilnic cantă ». Azi am citit Macedonski  după ce îmi căzuse sub ochi Epistola întâia către fete. Contra plânsului, i-aş zice eu; e un text care surprinde bine spiritul timpului: să nu plângi pentru nimic, dar nici râsul nu e alternativa, ci un semisurâs controlat de voinţa de a nu plânge.

Dilemei lui Macedonski i se răspunde azi cu varianta nici plâns – nici râs. Recomand să luăm mai serios în considerare varianta şi – şi: plâns mai în voie şi râs sănătos.

În Nord, Soarele e la Zenit. E noapte de iunie pe Dâmboviţa. E zi la Cercul Polar. Să nu ne luăm prea în serios.

Pianul lui Ravel

· 2 commentaires ·

« Pianul lui Maurice Ravel era acoperit de praf, ca şi cum nu ar fi fost folosit niciodată. Ravel considera că viaţa artistică e temporară şi nu trebuie să ia locul vieţii reale. Cât priveşte viaţa morală ideală, ea ar trebui să fie, dimpotrivă, continuă. De fapt, trebuie sa recunoaştem că şi viaţa noastră morală este temporară, că nu ne gândim la semeni decât în mod intermitent, însă asta se datorează slăbiciunilor noastre omeneşti. Pentru a fi sinceră, gândirea morală nu ar trebui să-si fixeze nici o limită, ci să iradieze în întreaga existenţă. Aceeaşi idee se regăseşte la Sfântul Augustin, care afirma că «măsura iubirii este să fie fără măsură» » (Vladimir Jankélévitch – Curs de filosofie morală)

Mai mult despre frumos si bine puteti citi in Stralucirea binelui (cateva aplicatii pe o idee de Jankélévitch)

Dependent de televizor ?

· 2 commentaires ·

 1.Cel mai adesea urmăresc emisiunile tv pentru că:

 a) nu am altceva mai bun de făcut   b)  vreau să mă informez  c)  vreau să mă relaxez

 2.După o zi de lucru petrec în faţa televizorului:

 a) mai puţin de o oră  b) 1-2 ore  c) mai mult de 2 ore

3.Într-o zi libera petrec în faţa televizorului:

 a) mai puţin de 2 ore  b) 2-4 ore  c) mai mult de 4 ore

4.Într-o săptămână petrec în activităţi de placere, altele decât vizionare tv:

 a) mai mult de 18 ore  b) 12 – 18 ore  c) mai puţin de 12 ore

 5.Mă uit la programe care nu mă interesează, în lipsă de altceva mai bun?

 a) niciodată   b) uneori  c) adesea

 6.În zilele în care nu mă uit la televizor mă simt:

a) liniştit  b)  plictisit  c)  neliniştit

7.Când vin în vizită prieteni:

a) televizorul e închis  b) televizorul e deschis, dar nu îi acordăm prea mare importanţă c) ne uităm împreună la televizor

8.Cu colegii discut despre ce am văzut la televizor:

 a) foarte rar  b) uneori  c) adesea

9.În cursul zilei (când nu mă uit la televizor) mă gândesc la emisiuni tv:

a) niciodată  b) uneori  c) adesea

Pentru rezultat, folositi cheia 2

Anul morţii lui José Saramago

· 1 commentaire ·

« […] putem aminti aşadar miracolul de la Ourique, faimos între toate, când Cristos i-a apărut regelui portughez, iar acesta i-a strigat, în vreme ce oştirea prosternată pe sol se ruga, Necredincioşilor să te înfaţişezi, Doamne, necredincioşilor, şi nu mie care cred  în tine, dar Cristos n-a vrut să se arate maurilor, ce păcat, căci, în locul sîngeroasei bătălii, am fi putut înregistra, în aceste anale, convertirea miraculoasă a celor o sută cincizeci de mii de barbari, care acolo au sfârşit pierzându-şi viaţa, o irosire de suflete strigatoare la cer. Se întâmplă, unele lucruri nu pot fi evitate, nu pregetăm niciodată să-i dăm sfaturi bune lui Dumnezeu, dar destinul îşi are propriile legi inflexibile, care uneori zămislesc efecte artistice neaşteptate, […] » (José Saramago – Istoria asediului Lisabonei)

Am citat mai sus dintr-un frumos roman al iubirii in vremuri grăbite, iar titlul postării l-am calchiat dupa Anul morţii lui Ricardo Reis, o carte despre ficţiuni mai adevărate decât realitatea. 

S-a împlinit un an de la moartea lui José Saramago.

Die Landschaft Bukowina

· 1 commentaire ·

Bucovina e un exemplu edificator de naştere, transformare şi disoluţie a unei « regiuni istorice ».  Bucovina este cedată Austriei de către Imperiul Otoman în 1775. Între 1768 şi 1774 avusese loc războiul ruso-turc în urma căruia Rusia a ajuns la Marea Neagră. Austria negociase la începutul războiului ca, în schimbul unei neutralităţi binevoitoare, să primească din nou Oltenia, pe care o mai administrase între 1718-1739. Evenimentele iau însă o alta turnură. În 1772 Austria participă la prima împărţire a Poloniei, obţinând Galiţia; pe de altă parte, turcii suferă înfrângeri decisive în ultimul an de razboi, aşa că, prin pacea de la Kuciuk-Kainargi obţine cam tot ce işi propusese; singurul lucru pe care renunţă să il mai ceară, la presiunea Austriei si Prusiei, este independenţa Moldovei si Valahiei (în cazul Moldovei, ar fi urmat, probabil, anexarea – un grup de mari boieri făcuse deja o petiţie în acest sens către Împărăteasa Tuturor Rusiilor, Ecaterina a II-a). În aceste condiţii, la trei luni de la încheierea pacii, Austria ocupă, în octombrie 1774, partea de nord-vest a Moldovei, vecină cu teritoriul luat de la Polonia cu 2 ani înainte. Teritoriul ocupat fusese nucleul statului moldovean în primele două secole de existenţă a acestuia, dar de mai bine de 200 de ani era o zonă periferică a principatului, după ce capitala se mutase la Iaşi. Linia de demarcaţie a fost una arbitrară; nu era cedată o « provincie » existentă, ci se decupa un teritoriu care avea să devină abia în urmatorul secol o regiune cu particularităţi culturale distincte (cam asta desemnează Landschaft) . Bucovina s-a născut  ca ţinut de frontieră al unui imperiu. Numele de botez, Bucowina, a fost scris în ortografie germană pornind de la un etimon slav (bukovina = padure de fagi); adoptarea unui toponim polonez (în sensul de atunci, care îi includea şi pe ruteni – ucrainienii din Galiţia) era justificată de faptul că noul ţinut urma să facă parte din Regatul Galiţiei şi Lodomeriei. Bucovina a fost, timp de o sută de ani un teritoriu de imigraţie şi colonizare, ceea ce a schimbat dramatic proporţia etniilor – proporţia românilor a scăzut de la 75% in 1775 la 35% in 1910 (an în care rutenii reprezentau 38% din populaţie). A fost însă şi un loc de întâlnire paşnică a mai multor culturi care s-au potenţat reciproc (multiculturalismul cernăuţean a fost un produs remarcabil al acestei coabitări). Existenţa Bucovinei ca regiune politico-administrativă distinctă se încheie în 1938, când Carol al II-lea reorganizează ţara în ţinuturi, fiecare ţinut cuprinzând judeţe aparţinând unor regiuni istorice diferite; era o încercare de omogenizare şi centralizare statului; varianta carlistă nu a avut timp sa reuşească, a urmat însă  lovitura de graţie a puterii sovietice.


Bucovina a existat 163 de ani. E o viaţă lungă pentru o « provincie istorică ». Dacia romană a existat ca provincie a Imperiului tot cam atât. În Europa e o singură ţară (Portugalia) cu frontiere neschimbate de mai mult de 200 de ani. « Regiunile istorice » se schimbă mai repede decât statele. Cam în 5-6 generaţii se pierde o anumită memorie istorică. Adică atunci când eu încep să uit poveştile pe care bunicul meu le ştia de la bunicul lui.

Fericitul Augustin

· 4 commentaires ·

„Daca vrem o definitie scurta si exacta, noi vom spune ca virtutea este ordinea iubirii.”

„Adevarata iubire consta in a ne atasa de adevar pentru a trai in dreptate”

„Intr-un cuvant, primeste aceasta scurta porunca: iubeste si fa ce vrei! Daca pastrezi tacerea, sa fie din iubire; daca strigi sa fie din iubire; daca indrepti, indreapta din iubire; daca ierti, iarta din iubire. Radacina interioara sa fie cea a iubirii, din aceasta radacina nu poate iesi decat bine.”

L-am regasit pe Sf. Augustin in timp ce incercam sa identific ultimii autori care folosesc termenul empatie, in acceptiunea sa antica. Si fiindca am dat peste iubeste si fa ce vrei, citat in ultima vreme cand vrei  si cand nu vrei, uneori in cele mai nepotrivite contexte, si pentru ca asta s-a intamplat ieri, 15 iunie, zi in care Fericitul Augustin este pomenit in calendarul ortodox, m-am gandit sa pun aici cunoscuta (?) fraza, in mediul ei originar.

Ce este noematica?

· 1 commentaire ·

Cuvântul noematic, -ă exista deocamdata in dictionarele limbii române doar cu valoare adjectivala – « referitor la idei »; uneori e folosit  intr-un sens si mai restrâns – « referitor la noeme » (noeme = continuturi ale gandirii, in fenomenologia lui Husserl). Substantivului noematica îi dau tarcoale de 3-4 ani. Imi amintesc o lunga discutie cu un prieten si coleg, la intoarcerea dintr-o delegatie, cu un tren de noapte care se târa intre Suceava si Bucuresti, oprind adesea fara veste in mijlocul campiei. Atunci cred ca am zis prima data « terapie noematica », incercand sa dau un nume mai pompos acelor lucruri care mi se intamplau in relatia terapeutica, neîncadrabile intr-o tehnica anume (dintre cele care imi sunt cunoscute!) si care pareau sa aiba efect. Supozitia mea era in seara aceea ca exista cateva cai prea putin batatorite care ar putea conduce spre descoperirea, redescoperirea, sau reconstruirea intelesului propriei povesti de viata; a da noima unei secvente de viata mi sa parut a fi o rezumare acceptabila a ceea ce se intamplase (dincolo de asteptarile mele) in cateva intalniri terapeutice care-mi vor ramane mult timp in memorie.

Intelesul se afla in cuvinte. Nu ramane nimic in memoria noastra care nu a fost mai intai legat de cuvinte. Drama se joaca uneori pe scenarii scrise cu cuvintele altora. Primul nivel la care putem sa dam noima este recapatarea cuvintelor proprii:  a redescoperi ca sunt « furios » sau « speriat », nu doar « nervos », ca pot fi « trist », nu « dezmagit ».

Al doilea nivel ar putea fi redescoperirea faptului ca sensul, noima, de naste in relatie, niciodata in fiinta solitara, izolata, sau, cu un termen drag epocii noastre, independenta. « Face sens pentru mine », chiar facand abstractie de faptul ca e un barbarism, e expresia perfecta a opacitatii la caracterul relational al oricarui inteles.

Noematica ar putea fi o disciplina a redescoperirii intelesurilor povestii mele de viata. O disciplina caredecojeste cuvintele si care se deprinde doar in relatia cu celalalt.