Mironosițe = femei evlavioase, purtătoare de mir, cari se duseră la mormântul lui Isus spre a-i unge trupul de pe cruce, dar cărora îngerul le vesti învierea Domnului: săptămâna mironosițelor, a doua săptămână după Paști.

Acesta e sensul originar. Între timp au devenit mult mai folosite sensurile peiorative – a simula smerenia, nevinovăţia, evlavia – în expresii ca « a face pe mironosiţa ». În ultima vreme chiar şi sensurile peiorative au luat-o razna şi nu mai au niciun raport cu cuvântul originar.

Exemplu de pe un blog « feminin »: « Urasc mironositele. Alea care rad ca proastele dupa prima gura de Cuba Libre sau dupa primul fum dintr-o tigara mai speciala.Alea al caror zambet e proportional ca dimensiuni cu numarul barbatilor din camera.  Alea care simt nevoia sa isi reafirme feminitatea la orice colt de strada, impiedicandu-se si scrantindu-si glezna gratios. »

E clar că aici nu mai avem un raport, fie şi negativ, cu sensul originar. Mironosiţă  devine un coş de gunoi pentru tot ce nu-i place « autoarei ». Dar cred că alegerea « coşului de gunoi » nu e întâmplătoare. Mironosiţele erau purtătoare ale unor virtuţi – fidelitate, curaj, recunoştinţă – care nu mai sunt la modă în anumite cercuri « emancipate ».

Un articol frumos (de fapt, în bună măsură, o citare a unui text despre mironosiţe al Părintelui Arsenie Boca), intitulat Femeile iubirii, puteţi citi pe anomismia (aici).