Pentru a vedea toate propunerile – click aici
Săptămâna viitoare încep optimile.
Auteur : Dan Ghenea
24 de zile in Balcani (18): Pe urmele lui James Bond
A fost ziua Golfului Kotor. Nu am avut cum să luăm pulsul locului. Am putut doar să mergem ceva mai încet şi să admirăm peisajul. Realmente fabulos. Îl puteţi vedea în antepenultimul film cu James Bond (Casino Royale, 2006 – mai sus e o fotogramă din acest film). În loc de o poză cu Agentul 007 am pus o poză cu mine la Herceg-Novi, în prima zi de septembrie.
Curajul şi frica, viaţa şi moartea
Curajul de a fi este curajul de a te accepta, în ciuda faptului că eşti inacceptabil.
Nevroza este calea de a evita nefiinţa prin evitarea fiinţei.(Paul Tillich – Curajul de a fi)Centaurul Chiron era semizeu (fiu al lui Cronos). Tatăl său i-a oferit nemurirea, dar l-a informat care sunt condiţiile pentru a o obţine. Prima dintre ele fiind ca nu va mai avea parte nici de suferinţele, dar nici de bucuriile vieţii. Pe scurt, obţinea nemurirea, dar pierdea viaţa.Chiron a refuzat.A preferat să fie dascălul lui Ahile, invăţându-l despre curaj şi înţelepciune, calităţi pe care zeii nu le pot dobândi nici într-o eternitate.L-a învăţat medicină pe Asclepios. Şi probabil că l-a învăţat să lupte pentru viaţă, nu împotriva morţii. Ceea ce noi, medicii şi pacienţii de azi, uităm uneori.
24 de zile in Balcani (17): Sv. Nikola, Marubi, Dulcigno
Am urcat până la cetate în ultima după-amiază petrecută la Ulcinj/ Ulqini/ Dulcigno. Chiar la piciorul cetăţii este biserica Sv. Nikola. Am fost atras de grădina cu măslini relativ tineri (aveau cam o suta de ani, dar in genul lor se atinge uşor mia!). Şi era o alee cu felinare in care bătea soarele dinspre apus, astfel că unele dintre ele păreau aprinse. Bătea uşor vântul si crea o linişte sonoră. Biserica a fost ridicată de regele Nikola I al Muntenegrului, in amintirea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1876-1878, acelaşi în care românii şi-au câştigat independenţa faţă de aceeaşi putere suzerană – Imperiul Otoman).
În cetate, vântul bate deja cu putere. Suntem cam subţire îmbrăcaţi. Intrăm în turn (cula Balšić). Aici dăm peste o expozitie de fotografie Marubi. Pietro Marubi a înfiinţat un studio foto în Shkodër (Albania), pe la 1850. Acum exista un proiect european de punere in valoare a celor peste 300 000 de plăci fotografice din colectia Marubi, care acopera o istorie de 100 de ani a unei zone care cuprindea Albania, Muntenegru şi părti din Macedonia de azi.
Când ieşim, vântul e mai blând si lumina apusului te face sa visezi aventuri în stil italian pe stradele înguste, imprevizibile, pe care orice fel de intimitate e foarte improbabilă. Poti auzi din stradă cum cineva îşi face cafeaua, sau te ajunge din urmă conversaţia unui cuplu de tineri francezi (zic tineri după voci, nu-i văd, sunt undeva într-un studio de la ultimul cat). Mă găndesc că poate atunci când oraşul era unul mult mai aglomerat, pe străzi era robabil mult mai mult zgomot si astfel era mai greu să auzi chiar tot ce se întâmpla în casă. Dar îmi dau sema imediat că şi în case era mare aglomeraţie, aşa că adio intimitate. Intimitatea e o invenţie recentă.
Dacă ar fi o cale spre Mai-Bine…
- … ţi-ar cere să priveşti în faţă Cel-mai-Răul…
- Pe cel ce-aude cum Cel-mai-Bun cu voce slabă de Primul e ucis în mod brutal
- Şi zice: calea spre Mai-Bine, dacă este, vrea să îl vezi pe Cel-mai-Rău frontal,
- Pe cel ce simte cum placeri fragile cresc strânse-n obicei, coruptie şi frici
- Pe sus să-l iei şi-ndepărtat ca un diform sa fie; el strică ordinea pe-aici.
- (Let him in whose ears the low-voiced Best is killed by the clash of the First,/ Who holds that if way to the Better there be, it exacts a full look at the Worst,/Who feels tht delight is a delicate growth cramped by crookedness, custom and fear,/Get him up and be gone as one shaped awry; he disturbs the order here./// – Thomas Hardy, In tenebris – II)
-
Această încercare traducere a unei strofe din Thomas Hardy (pe care l-am iubit în adolescenţă ca romancier, dar nu ştiam că el s-a iubit mai mult ca poet) a fost provocată de citarea neaşteptată a unui vers de către Irvin D. Yalom, psihiatrul care îşi ia si cele mai bune întrebări şi cele mai bune răspunsuri din literatura bună a lumii (iar adesea redă lumii o bună literatură bazată pe întrebările şi răspunsurile relaţiei terapeutice).
-
Iată o mostră – o jumătate de pagină din Psihoterapia existenţială, în care apar Cervantes şi Hardy, unul cu o întrebare a cărei actualitate nu a încetat să crească 400 de ani de modernitate, celălalt cu un răspuns dubitativ dar fertil în legătură cu sensul vieţii în faţa morţii:
-
« Alţi terapeuţi se feresc să abordeze grijile existenţiale nu numai deoarece acestea sunt universale, ci şi pentru că sunt mult prea înfricoşătoare pentru a fi înfruntate. La urma urmei, pacienţii nevrotici (şi terapeuţii, de asemenea) au destule griji, ca să mai ţină seama şi de alte lucruri « plăcute », precum moartea sau lipsa de sens. Aceşti terapeuţi sunt de părere că e mai bine să ignorăm problemele existenţiale, deoarece există doar două moduri în care putem gestiona brutalitatea datului existenţial al vieţii (adevărul angoasat şi negarea) şi niciunul nu e uşor de digerat. Cervantes a exprimat această problemă atunci când nemuritorul său Don a spus: «Ce ai alege: nebunia înţeleaptă sau normalitatea nebună?»
-
Poziţia terapeutică existenţială, după cum voi încerca să arăt în capitolele ce vor urma, respinge această dilemă. Înţelepciunea nu conduce la nebunie şi nici negarea la sănătate mintală: confruntarea cu datul existenţei e dureroasă, dar, până la urmă, vindecătoare.. Un travaliu terapeutic de calitate este întotdeauna însoţit de sondarea realităţii şi de căutarea clarificării personale; terapeutul care decide că anumite aspecte ale realităţii şi ale adevărului trebuie evitate se găseşte pe un teren minat. Comentariul lui Thomas Hardy că «dacă ar fi o cale spre mai bine, ea va cere privirea în faţă a ce e cel mai rău» e un bun cadru pentru abordarea terapeutică pe care o voi descrie. »
Fii lumina!
Fii felinarul, împrăştie tu prin sticlă în jur lumina.
Dă lumina, însă păstrează căldura.
Vânturile duşmănoase nu-ţi vor putea
Stinge flacăra;
Nici nu-ţi vor putea dispersa căldura, să devină ea frig
Din inutilul infinit.
(Ricardo Reis)
La Multi Ani!
Catren glacial
Se rupe noaptea-n electrice lumini
Neobosit arzând fără căldură
Şi-n ochi nu lasă niciun pic de zgură
Să-l speli în lacrima de care-anini
Vă dau un leu pentru regele meu…
… sau preferaţi un preşedinte la doi lei?
2 lei: atât plăteşte anual fiecare cetăţean al României pentru circul numit preşedinte al republicii. Casa Regală ar avea nevoie de mai puţin de 1 leu pe an pentru a funcţiona onorabil.
Si astea sunt doar costurile oficiale. In ultimii 24 de ani preşedinţia a produs daune economice, politice si morale greu de estimat, dar care sunt, foarte probabil, de ordinul zecilor de miliarde de lei. Timp în care Familia Regală (fără a domni, fără a avea la dispoziţie instituţii, ci doar bunul ei nume) a adus ţării beneficii morale si materiale considerabile (numai donatiile din străinatate pentru Fundaţia Principesa Margareta sunt de ordinul sutelor de milioane de lei noi).
N-aş fi adus vorba de bani dacă « republicanii », în lipsă de argumente, nu ar continua să propage minciuna despre luxul de a avea un rege. De fapt, ei ne propun să cumpărăm, la un preţ piperat, funia si săpunul (etichetate pretenţios « Preşedinte ») şi să achităm şi cheltuielile de înmormântare ale României strangulate.
Dacă totuşi credeti că banii ar fi o problemă, vă invit şi aici (Lux republican), aici (Cât costa o monarhie) si aici.
In alta ordine de idei, nu văd mulţimile entuziaste care să sărbătorească Ziua Republicii! Cum? Nu e nimic de sărbătorit? În 30 decembrie 1947 a fost proclamată ilegal republica? Atunci, de ce nu s-a revenit la legalitate si legitimitate? A, ziceti ca monarhia e depăşită…
Am o altă părere – eu cred (si pot aduce argumente) ca monarhia constitutională e cel mai nou sistem politic (argumente – aici), iar pe termen lung are mai putine riscuri decât republica. De altfel, dintre sutele de republici încercate în ultimele două secole, doar 12 au asigurat mai mult de 60 de ani de pace civilă (pentru detalii puteti vedea O duzină de republici)
Ziua Republicii ar trebui sa fie un bun prilej să găsesc, dacă nu pe stradă, măcar pe net, nişte republicani care să-mi explice avantajele republicii. Eu despre avantajele monarhiei constitutionale am scris aici.
Poate mă lămuresc de ce ar fi nepotrivit să dau un leu pentru regele meu în loc de 2 lei pentru preşedintele nu-ştiu-cui. Stie cineva cui foloseşte preşedintele României? Sau cine susţine această republică pe care nu o sărbătoreşte nimeni de ziua ei?
Irozi burghezi
PIETER BRUEGEL I CEL BĂTRÂN – Uciderea pruncilor (sursa: http://www.cultura.sibiu.ro/muzee/capodopere/pieter_bruegel_i_cel_btran_c_1525_1569i)
De-o vreme nimicesc chiar şi deşertăciunea a ceea ce nu pot scrie
Nimicesc şi ceea ce poezia promite să ierte
Mă port ca un Irod cu încreaţii
Fiindcă probabil există o lume persuasivă şi paralelă
care vieţuieşte invizibil şi concomitent
cu noi burghezii şi suficienţii
Şi nu-i permitem să se exprime
să ne umilească şi să ne tulbure vanitatea
şi o distrugem din neputinţă şi invidie
chiar înainte de a fi
preexistat
Înăbuşim cu perna conjugală lumea.
(Ovidiu Genaru – Deşertăciune; sursa aici)
DAN GHENEA 