1. 
Papucul-doamnei si sângele-voinicului fac parte din aceeasi familie – cea a orhideelor. Orhideele erau florile preferate ale unui dictator care putea asculta o zi intreaga Inelul Nibelungilor.
2. Numele pe feminin care il cautam are legatura atat cu cel mai mare razboi al Greciei antice, cat si cu cel mai mare razboi al Greciei moderne. Numele a fost purtat de prea frumoasa sotie a regelui Menelaos al Spartei, dar si de fiica unui Duce al Spartei, nascuta in 1896 la Atena. Tatal acestei printese a fost de doua ori rege al Greciei, iar fiul ei avea sa fie de doua ori rege al unei alte tari balcanice.
3. Filmul e regizat de Franco Zeffirelli, care pune in scena o poveste cu accente autobiografice care incepe la Florenta in 1935… (filmul aici)
4. « Amama a fost frumoasa fizic, o frumusete care era manifestarea frumusetii sale interioare, a frumusetii spirituale si a profundei ei demnitati. Ochii ei aveau o culoare speciala, dificil de descris, poate albastru-deschis, poate mai degraba acvamarin sau verde primavaratic. Oamenii frumosi pot fi intimidanti sau dificil de apropiat, dar nu si ea. Unul dintre multele lucruri pe care Amama mi le-a spus a fost sa nu imi fie frica sa-mi arat afectiunea sau sa-mi pese de anumite lucruri. Ea stia cum sa-si apropie oamenii si sa le arate afectiune intr-un mod gratios si sincer, indiferent de cine erau acei oameni […] » (Titlul incomplet al cartii din care am citat este Portretul unei regine).
Plaja era intr-adevar mare. Dupa criteriile Mediteranei Orientale, ar putea fi numita chiar uriasa: 13 km lungime si o latime variind intre 60 si 120 de metri. Pentru mine asta e doar statistica, dar stiu ca fetelor mele le plac plajele mari. Am mers in recunoastere dis-de-dimineata si singurul lucru care nu corespundea cu pozele de pe net era culoarea nisipului. Cenusiul o sa fie o mica dezamagire pentru ele, dar se va compensa cu finetea extraordinara, imi zic (previziunea s-a dovedit corecta). Marea nu mi se pare frumoasa, dar nici lumina laptoasa a diminetii timpurii n-o avantajeaza. Voi constata in zilele urmatoare ca e de o frumusete comuna pe la 10 si in plina splendoare la amiaza.
Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).
Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.
DAN GHENEA 