24 de zile in Balcani (4): Rostogolindu-ne spre Adriatica


Am trecut prin zeci de tuneluri. Si inca eram invidiosi pe calatorii din trenurile care pareau sa aiba o ruta si mai spectaculoasa.

Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).

Spre 4 am ajuns la Podgorica. Ne era foame si ne trebuiau cartele telefonice asa ca am tras la mall. Mallul, ca toate mallurile, iar orasul e unul urât, construit de la A la Z in anii socialismului (minus cele doua malluri!).

Podgorica e situat in singura campie demna de acest nume din Muntenegru (in rest, sunt niste petice de pamant mai mult sau mai putin plat, doar ceva mai mari ca Parcul Herastrau; in stradania de a gasi si ceva câmpii in tara lor, geografii muntenegreni spun ca si Cetinje, vechea capitala, aflata undeva pe la 700 de metri altitdine, ar fi situata intr-o câmpie!).

Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.

2 réflexions sur “24 de zile in Balcani (4): Rostogolindu-ne spre Adriatica

  1. Am remarcat și eu culoarea verde a apei, în (din păcate!) singura călătorie făcută în zonă, în pelerinaj la Medjugorje. Mi-a plăcut foarte mult mai ales că am fost într-un loc considerat sfânt. Relieful lor diferă de al nostru. Oriunde m-aș duce și orice aș vedea și mi s-ar arăta, tot pădurile noastre îmi plac mai mult, cum la fel îmi plac mai mult, pe primul loc 1. cum s-ar spune, și numele frumoase românești , intuite, adică inspirate din strămoși – nume de pădure, nume de libertate…

    1. Partea cu padurile e intr-adevar unul dintre handicapurile peisajului mediteraneean. In Muntenegru, padurea e totusi mai deasa si mai verde inchis, dar nu se compara, intr-adevar, cu padurile romanesti (cat le-om mai avea!)

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s