Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt numiţi « cei întocmai cu Apostolii ». Amândoi.
Femeia şi bărbatul sunt egali in demnitate în biserică.
Ne încurcăm prea adesea în discuţii sterile despre rolurile diferite. Oricare ar fi împărţirea rolurilor, femeia şi bărbatul au acces egal la treapta cea mai de sus a harului. Împreună.
Iar aceasta nu e o interpretare modernistă – dovada e chiar acest nume dat de Tradiţie Sfintilor Constantin şi Elena: « cei întocmai cu Apostolii ».
« Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragoste pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are voie sa se bata pe piept cu sentimentul acesta. » (Corneliu Coposu; sursa – aici)
(sursa foto – aici)
Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să nu ceară nimic pentru sine, să-i fie de de ajuns posibiliatea de a servi România…
Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să spună senin că ar da încă o dată zeci de ani din viaţă pentru a-şi afirma credinţa în România…
Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să fie ferm şi moral şi în acelaşi timp capabil să unească…
Dacă asta nu se va întâmpla, nu Corneliu Coposu va fi trăit degeaba. Noi vom fi trăit degeaba.
Una peste alta, a fost o experienţa absolut minunată. Îmi vor ramane în amintire şi puiul de piţigoi stătea pe cărarea de alergare şi pe care l-am evitat în ultima secundă, după care l-am aşezat la loc ferit, în iarbă. Şi startul solemn dat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. Şi traseul minunat de alergare, de-a lungul bulevardului Kisseleff şi pe lângă lacul Herăstrău. Şi blândeţea privirii Principesei Margareta, la festivitatea de premiere. Şi sentimentul că ţara asta merită oameni demni la conducerea ei, oameni care să o iubească şi sa o respecte nu din vorbe, ci din fapte, aşa cum o fac de atâta timp membrii Casei Regale a României.
Am citit şi recitit de ieri până azi acest comentariu al Ramonei, în care descrie participarea ei la 10 Mai (l-am şi postat integral pe celălalt blog – Regatul României; tot acolo am început o nouă serie – Paşoptiştii, Dumnezeu şi trei mari regi). Mi-a reînnoit speranţa că ţara asta nu va pieri. Cel puţin atâta timp cât vor trăi oameni care pot să îi vadă chipul frumos, care pot să o iubească.
“Sfarsitul lumii nu-l va aduce un cataclism, asa cum gresit isi inchipuie multi, ci dorinta demonica de a ucide, care incepe sa puna stapanire pe tot mai multa lume…Atunci cand ultimul om capabil sa iubeasca va fi ucis, viata pe pamant isi va pierde adevaratul si singurul sau sens, acela de-a iubi…Sa iubesti inseamna sa simti suferinta celuilalt ca pe a ta…”
Am citat dintr-un comentariu de pe acest blog, in care este citat un fragment din cartea lui Savatie Baştovoi, Diavolul este politic corect.
Blogul împlineşte 3 ani. Mulţumesc tuturor celor care au trecut pe aici. Multumesc celor care au comentat. Imi cer iertare dacă v-am supărat uneori. Nu-mi cer scuze dacă v-am tulburat.
Continuăm?
Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Cei care îşi zic republicani spun că noi, regaliştii, vrem să ne întoarcem într-un trecut idealizat. Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Ce viitor are republica? Domnilor republicani, ce îmi propuneţi pentru următorii … Continuer la lecture de La Mulţi Ani, România!
De ce vorbesc de Ziua Naţională? Pentru că se apropie. 10 Mai. Ziua adevărată a României. Ziua României adevărate.
Pe un blog pe care îl citesc cu plăcere am găsit un articol frumos despre o vacanţă în Olanda. Printre altele, e descrisă şi atmosfera în care se sărbătoreşte Ziua Regelui.
Nu știu cum ne-a fost norocul însă ne-am nimerit acolo fix în perioada cu ziua Regelui, sărbătoare națională de maximă importanță pentru olandezi. Mi s-a părut foarte frumos și interesant să văd o mare de portocaliu revărsându-se pe străzi în ziua respectivă. Ar trebui să ne alegem și noi o culoare în care să ne îmbrăcăm de ziua României 🙂
Răspunsul meu ar fi:
Cat despre Ziua Regelui, daca ne trezim un pic, am putea avea si noi Ziua Reginei, cu esarfe galbene si cu margarete la butoniera.
Despre Regina pe care am putea s-o sărbătorim am scris aici
Despre Ziua Regelui (până anul trecut, vreme de 123 de ani, Ziua Reginei) în Olanda, am scris aici
De 25 de ani menţinem ca sărbătoare legală o zi cu o simbolistică profund antinaţională.
Iată mai jos două citate edificatoare.
« Nu există nici un fel de justificare de a se permite unor naţii primitive de a continua să existe, din moment ce nu vor fi niciodată în stare sa înteleagă misiunea istorică a socialismului. Polonezii, valahii (românii), sârbii si ruşii nu vor fi niciodată capabili să iasă din epoca de piatră. » (Karl Marx)
“Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.” (Friedrich Engels)
De 25 de ani, republica minciunii ne pune să ne amintim de 1 mai şi se străduieşte să ne convingă că trebuie să uităm de 10 Mai. Să uităm de suveranitate, independenţă, onoare şi să ne amintim că tot beizadelele comuniste sunt la putere.
„[…]De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.[…]
Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.[…] »
(Cuvântul de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Sărbătoarea Învierii Domnului)
Gabriel Garcia Marquez a murit, la 87 de ani, într-o joi. Joia Mare de anul acesta. « Nu cred în Dumnezeu, dar mi-e frică de El ». De asta i-am zis Gavril necredinciosul. Sunt oare mai credincioşi cei care zic invers (şi sunt aşa de mulţi!) – « Cred în Dumnezeu, dar nu mi-e frică de el »?
José Saramago a murit, la 87 de ani, într-o vineri. S-a declarat tot timpul ateu. Spunea că raiul şi iadul sunt doar idei in mintea noastră. Dar cei care nu au nici raiul, nici iadul prezente în minte, sunt mai aproape de credinţă decât ateul Iosif?
Jorge Luis Borges a murit, la 87 de ani, într-o sâmbătă. El îşi imagina raiul ca o bibliotecă. « Aş vrea ca raiul să existe, chiar dacă locul meu ar fi in iad ». Dar mai e o parte, mult mai rar citată (dintr-un interviu acordat în anul morţii sale, 1986): « Aş vrea ca raiul să existe pentru cei care cred în rai ». Nu e frumoasă această rugăciune a scepticului Gheorghe pentru cei ce cred? Şi oare sunt mai credincioşi decât el cei care vor iadul pentru ceilalţi?
În ziua Coborârii la Iad, îngăduiti-mi o rugăciune pentru necredincioşi.
Mă rog, Doamne, pentru scepticul Gheorghe, cel care s-a rugat pentru noi credincioşii.
Mă rog pentru ateul Iosif, care a luat foarte în serios minunile iubirii făcute prin Isus Hristos şi care s-a împiedicat de noi, Doamne, atunci când a zis « Cum poate face un credincios răul? ».
Mă rog pentru Gavril necredinciosul, cel care nu a luat în deşert numele Domnului şi n-a îndrăznit să-şi spună credincios, ci doar pe jumătate credincios (« necredincios cu mintea, credincios cu inima »).
Dau mărturie, Doamne, că şi aceştia trei m-au dus mai aproape de Tine. Şi mă rog şi pentru mine, Doamne, că doar Tu ştii dacă e mai aproape de Tine credinţa mea sau necredinţa lor.
Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care n-avea să întârzie să le scape fără întoarcere de îndată ce vor fi uitat însuşi înţelesul scrierii. (Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate)
Gabriel Garcia Marquez a murit. De multi ani suferea de maladia Alzheimer.
Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer. (Ibid.)
Memoria nu are altă cale de întoarcere decât pe căile inimii. Eu cred ca GG Marquez a uitat totul în afară de dragoste. Şi mult i se va ierta, căci mult a iubit.
« Există întotdeauna ceva de iubit » (Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate)
DAN GHENEA 