Dragostea nici nu se naşte într-o singură zi, nici nu moare într-o singură zi. Dar exista unele zile cu bruma si lumina rece dimineata in care dragostea respira mai greu.
Statisticile indica ora 4 dimineata ca fiind cea mai letala pentru persoanele cu afectiuni respiratorii. Daca ar fi sa-mi imaginez o ora fatala a despartirilor, as paria pe ora noua, intr-a noua dimineata din noiembrie.
O dimineata cu bruma. Neaparat o dimineata cu bruma. [continuarea aici]
« Persoana care iese din sine doar pentru a acumula tot mai multe lucruri nu avansează către viaţă, ci către moarte. Folosindu-şi timpul numai pentru a se arăta pe sine în prim plan, îşi întăreşte propriul egoism.[…] Timpul pe care îl trăim în egoism, departe de Dumnezeu, este doar un timp părelnic, deoarece nu-l folosim pentru a ieşi din noi spre o altă persoană. Timpul care nu este altceva decât un interval dintre o persoană şi lucrurile de obţinut, sau dintre el şi celelalte persoane considerate ca obiecte de exploatat sau de uz personal, nu poate fi sub nici o formă considerat timp; este pur şi simplu o goană în pustiul propriului suflet către moartea totală. »
(Dumitru Stăniloae, Timp şi veşnicie – sursa aici)
Ar putea fi o discutie la micul dejun intr-un cuplu care tocmai a trecut de faza de indragostire, dar nu vor sa stie inca nimic despre asta. Dupa cum ar putea fi si un text propus amatorilor de istoria ideilor – in cazul nostru ar fi vorba de patru definitii ale intuitiei, propuse in patru secole diferite, de patru barbati (aici s-ar putea sa avem o problema!) foarte diferiti.
[… articolul intreg – Intuitie feminina si deductii masculine – pe Ralix.ro – aici; am dezvoltat intr-un text de 1000 de cuvinte crochiul La ce nu foloseste intuitia]
Va spun din start ca titlul e furat de la Marius Mihalca. El nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa plaseze acest vers dintr-un cantec al formatiei Savoy in mijlocul unei relatari interesante despre un spectacol de opera la care s-a dus cu temerea ca ar putea fi plictisitor, dar nu a fost pentru ca era cu gnomi, uriași, zei, nimfe și oameni.
A nimerit-o atat de bine incat m-a facut sa citesc si recitesc « Aurul Rinului », doar-doar oi gasi locul de unde a scos propozitia sclipitoare despre verighete. De unde sa banuiesc ce profunzimi wagneriene ascunde cantecul « Domnisoară, domnisoară! »: « Dor in inimi este prea putin/ Aur e prea mult în verighete »
Luni veti putea citi pe Ralix.ro un articol despre dragoste si balanta puterii in cuplu.
« Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine » […]
(Părintele Galeriu – Predică despre iubirea vrăjmasilor)
| « Cum bine rolul mi-am jucat, din palme toti să bateti Si în aplauze din scenă să mă scoateti » |
Apoi le-a cerut să plece, si, in timp ce intreba niste nou-veniti din oras despre fiica lui Drusus, care era bolnavă, s-a stins repede sărutând-o pe Livia si murmurând aceste ultime cuvinte: « Traieste având in minte căsătoria noastră, Livia, si adio », fiind astfel binecuvântat cu o moarte usoară, petrecută asa cum isi dorise dintotdeauna. Pentru că aproape întotdeuna când auzea ca un oarecare murise repede si fără durere, se ruga ca el si ai lui sa aiba parte de o astfel de eutanasie. » (Suetoniu – Viata lui Augustus)
Eutanasie (=moarte bună) insemna, pentru antici, o moarte pentru care erai pregatit, spre care erai acompaniat de prieteni si care venea repede si fara durere. Nu le-ar fi trecut prin cap că termenul eutanasie se poate referi la altceva decat la moartea oamenilor. 
« În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. »
Iubirea alungă frica. Din păcate, si reciproca este adevărată: frica alungă iubirea. Din păcate.
In fiecare dimineata de marti, joi si, din doua in doua saptamani, vineri, abia astept sa-i salut pe cei doi muschetari de la noua intrare in Oraselul Copiilor. In vacanta copiii nu se trezesc atat de dimineata si muschetarii sunt singuri sub soarele care bate deja oblic, chiar peste umarul stang al lui d’Artagnan (am stabilit, arbitrar, ca unul este d’Artagnan, iar celalalt este Aramis – statuile sunt, de fapt, identice). Asa ca azi am luat aparatul foto gandind ca nu va fi coada la poze cu muschetarii.
Dar am avut mai intai o intalnire neasteptata. O veverita se ocupa tacticoasa de niste coji de seminte de floarea soarelui. Erau o multime de coji sub o banca, iar veverita le lua, rontaia ce mai era de rontait si arunca inapoi ce nu-i folosea. Am privit-o 20-30 de secunde, ne-am privit alte 5 secunde, parea ca nu o deranjeaza, dar cand am vrut sa o fotografiez s-a retras in copac.
Semintele de sub banca nu le-am pozat, cred ca ati mai vazut prin oras, dar am mai dat peste o mierla, care s-a miscat prea mult si poza n-a iesit (dar ce credea ea, ca nu gasesc eu pe net o mierla care sa-i semene?); inainte de a ajunge la muschetari mi-am mai oferit privirii un trandafir si doi pui de pin albastru.
Secretul biblic al longevitătii este iubirea, zice Radu Beligan.
Secretul diabolic al brevitatii este mândria, cred eu. Mândria împiedică iubirea. Iar când iubesti esti foarte departe de moarte.
DAN GHENEA 