Ce am zice şi ce am face daca un funcţionar public, despre care se spune că este corupt, ar declara: « Jumătate din averea mea o dau săracilor, iar daca am nedreptăţit pe cineva, întorc împătrit? »
Catégorie : Întrebari
Grasul, slabul şi urâtul
A avea, a fi, a voi sunt verbe existenţiale.
În gramatică sunt folosite uneori ca verbe auxiliare.
A avea e asociat cu trecutul. Acel trecut încheiat (perfectul compus), în care nimic nu mai poate fi schimbat şi care îmi aparţine tot atât de mult cât îmi aparţine un vin pe care l-am băut acum 20 de ani. O existenţă care conţine prea mult a avea se îmbuibă de trecut. Se umflă cu un timp ireal. Se îngraşă cu toate lucrurile care au murit deja.
A voi este auxiliarul viitorului. Voi face, voi merge, voi cânta pot fi foarte utile (şi uneori plăcute) extinderi ale prezentului, dar dacă aici-şi-acumul existenţei rămâne făra hrană pentru că facem sandvişuri şi le punem la pachet pentru viitor, atunci e prea mult a voi în vocabularul nostru existenţial. Şi slăbim pentru a hrăni viitorul, al doilea timp ireal. Cum va urni acest om slăbit un viitor pe care tot el l-a făcut peste măsura de mare?
A fi o fi soluţia? Ca orice exces, şi prea mult a fi strică. Este arată starea prezentă. Stare, de la a sta. Ce simţi când stai? Când stai şi nu aştepţi nimic, când stai şi nu te gândeşti la nimic? Între nimic în viitor şi nimic în trecut e marea plictiseală. Urâtul.
Lenea
« Teologii foloseau cuvântul acedia* pentru a descrie păcatul de a nu face cu propria viaţă tot ceea ce omul ştie că poate face cu ea » (Abraham Maslow – Toward a Psychology of Being)
* Cuvântul latin acedia a fost folosit în moduri diferite de diferiţi autori. Elementul comun este inacţiunea, dar motivaţiile sau originile acestei stări sunt interpretate diferit; apar astfel sensuri ale cuvântului care s-ar traduce prin apatie, delăsare, plictiseala, deznădejde. Elaborările ulterioare au dus la o echivalare cu o boală (depresia) sau cu un păcat capital (lenea). Evagrie Ponticul şi Abraham Maslow, din perspective diferite, combină cele două interpretări
O picătură de filocalie feminină
« Intr-o lume in care toate sunt permise, am uitat sa alegem si sa cautam binele. Intr-o lume in care pozitia sociala si puterea se traduc in abuzuri, am uitat ca abtinerea este semn de putere mai mare. Intr-o lume in care noua gandire amesteca ierarhia fiintelor si ridica animalele (si plantele, dupa unele guri) la nivelul persoanei, singur omul ramane depersonalizat, saracit, abandonat. »
(reprodus de pe blogul creeazalumea)
Dacă ar fi o cale spre Mai-Bine…
- … ţi-ar cere să priveşti în faţă Cel-mai-Răul…
- Pe cel ce-aude cum Cel-mai-Bun cu voce slabă de Primul e ucis în mod brutal
- Şi zice: calea spre Mai-Bine, dacă este, vrea să îl vezi pe Cel-mai-Rău frontal,
- Pe cel ce simte cum placeri fragile cresc strânse-n obicei, coruptie şi frici
- Pe sus să-l iei şi-ndepărtat ca un diform sa fie; el strică ordinea pe-aici.
- (Let him in whose ears the low-voiced Best is killed by the clash of the First,/ Who holds that if way to the Better there be, it exacts a full look at the Worst,/Who feels tht delight is a delicate growth cramped by crookedness, custom and fear,/Get him up and be gone as one shaped awry; he disturbs the order here./// – Thomas Hardy, In tenebris – II)
-
Această încercare traducere a unei strofe din Thomas Hardy (pe care l-am iubit în adolescenţă ca romancier, dar nu ştiam că el s-a iubit mai mult ca poet) a fost provocată de citarea neaşteptată a unui vers de către Irvin D. Yalom, psihiatrul care îşi ia si cele mai bune întrebări şi cele mai bune răspunsuri din literatura bună a lumii (iar adesea redă lumii o bună literatură bazată pe întrebările şi răspunsurile relaţiei terapeutice).
-
Iată o mostră – o jumătate de pagină din Psihoterapia existenţială, în care apar Cervantes şi Hardy, unul cu o întrebare a cărei actualitate nu a încetat să crească 400 de ani de modernitate, celălalt cu un răspuns dubitativ dar fertil în legătură cu sensul vieţii în faţa morţii:
-
« Alţi terapeuţi se feresc să abordeze grijile existenţiale nu numai deoarece acestea sunt universale, ci şi pentru că sunt mult prea înfricoşătoare pentru a fi înfruntate. La urma urmei, pacienţii nevrotici (şi terapeuţii, de asemenea) au destule griji, ca să mai ţină seama şi de alte lucruri « plăcute », precum moartea sau lipsa de sens. Aceşti terapeuţi sunt de părere că e mai bine să ignorăm problemele existenţiale, deoarece există doar două moduri în care putem gestiona brutalitatea datului existenţial al vieţii (adevărul angoasat şi negarea) şi niciunul nu e uşor de digerat. Cervantes a exprimat această problemă atunci când nemuritorul său Don a spus: «Ce ai alege: nebunia înţeleaptă sau normalitatea nebună?»
-
Poziţia terapeutică existenţială, după cum voi încerca să arăt în capitolele ce vor urma, respinge această dilemă. Înţelepciunea nu conduce la nebunie şi nici negarea la sănătate mintală: confruntarea cu datul existenţei e dureroasă, dar, până la urmă, vindecătoare.. Un travaliu terapeutic de calitate este întotdeauna însoţit de sondarea realităţii şi de căutarea clarificării personale; terapeutul care decide că anumite aspecte ale realităţii şi ale adevărului trebuie evitate se găseşte pe un teren minat. Comentariul lui Thomas Hardy că «dacă ar fi o cale spre mai bine, ea va cere privirea în faţă a ce e cel mai rău» e un bun cadru pentru abordarea terapeutică pe care o voi descrie. »
De ce nu am avut un Havel?
S-au implinit azi doi ani de la trecerea dincolo a lui Havel.
Am auzit adesea intrebarea « De ce nu am avut un Havel? ».
Hai sa citim inceputul uneia din scrisorile din inchisoare ale lui Vaclav Havel catre sotia sa Olga.
« Draga Olga,
In ultimii ani, de fiecare data cand am reflectat asupra responsabilitatii sau am discutat despre ea cu cineva, ma tot gandesc la o ilustrare triviala: noaptea ma sui in ultimul vagon al unui tramvai si am de mers o statie. Vagonul este gol si, intrucat taxa se achita punand o coroana intr-o cutie, nu e nici macar un conductor (din cate stiu, acest sistem de autotaxare nu mai este folosit in tramvaiele pragheze). Asa ca pot alege sa pun taxa in cutie sau nu: daca nu o fac, nu ma va vedea si nu ma va descoperi nimeni; niciun martor nu va putea depune marturie despre infractiunea pe care am savarsit-o. Asa ca sunt pus in fata unei mari dileme, indiferent cati bani as avea la mine: sa platesc sau sa nu platesc?[…] »
Daca am citi mai departe am descoperi si motivul pentru care Havel a aparut (si a fost vazut si apreciat de concetatenii sai!) la Praga, nu la Bucuresti.
Asadar, de ce nu om fi avut si noi un Havelescu?
Un doctor cu care te poţi înţelege: Nicoleta Calomfirescu
Asa cum v-am promis, deschid astazi seria interviurilor rubricii Un doctor cu care te poţi înţelege stand de vorba cu Nicoleta Calomfirescu, cardiolog.
– Nicoleta Calomfirescu, cardiologia a fost pentru tine destin sau intamplare?
– O alegere potrivita. Cred ca in viata exista o combinatie intre sansa , vazuta ca si oportunitate si destin , in sensul asumarii unei alegeri. Am facut un liceu de matematica fizica , si desi imi placea si ma pricepeam la matematica, am ales sa dau la medicina. Nu provin dintr-o familie de medici, si nu m-au impins parintii de la spate. Ma fascina cum functioneaza mintea umana si ma gindeam la modele matematice, ptr. retelele neuronale. Avem 17 ani si vroiam psihiatrie…sau cel putin asta credeam eu cu citiva ani inainte de revolutie…. Ajunsa student pe culoarele spitalului Obregia … am realizat ca nu asta imi imaginam eu despre psihiatrie. Zona de neurostiinte , asa cum se facea la noi atunci , iarasi nu m-a convins. Intre timp descoperisem o noua ramura medicala, logica, algoritmica: cardiologia. Nu m-am redirectionat catre partea de IT, programare, pentru ca realmente imi place mai mult sa lucrez cu oamenii decit cu calculatorul!
– Te simti utila ? E mai degraba satisfacatoare, sau mai degraba frustranta meseria pe care o practici?
– Cind un pacient grav cardiac iti spune ca poate sa se bucure de viata, si te alege drept cardiolog ani la rind, te simti nu doar util, dar si satisfacut de ceea ai realizat. Cind cineva care a fumat 30 ani/1pachet pe zi, se intoarce si iti spune ca a luat decizia sa renunte la fumat in urma discutiei avuta cu tine, te simti multumit.
Cind lucram in spital , si faceam garzi, mai ales de Sarbatori,sau lipseam de la vreun eveniment de familie, DA, ma simteam frustrata. Cind cineva , care are o problema minora de sanatate, se incapatineaza sa devina”bolnav” din diverse motive, refuzind sa puna in practica orice schimbare care i-ar imbunatati starea de bine, e frustrant. E frustrant pentru ca sunt oameni care duc boli grele cu fruntea sus si lupta pentru orice clipa, iar altii se vaita pentru nimicuri, medical vorbind!
– Medical vorbind, inima e o pompa. Dar multa vreme inima a fost considerata sediul sufletului. Oamenii spuneau « ma doare inima » atunci cand voiau sa vorbeasca despre o durere sufleteasca. Si inca se mai zice « a murit de inima rea ». Stresul are vreun rol in bolile inimii?
– Bolile de inima se pot imparti in doua categorii mari: boala coronariana ( ischemica) si bolile nonischemice. Inca din anii ’60 au inceput primele cercetari, care au incercat sa identifice o relatie intre anumiti factori e risc legati de stilul de viata si boala ischemica coronariana. S-a stabilit o relatie de cauzalitate directa intre fumat (cantitatea de tigari fumate pe zi si vechimea in ani a fumatului), valorile tensiunii arteriale, valoarea glicemiei si a colesterolului total si aparitia bolii coronariene. Cei mai multi pacienti ai mei spun ca fumeaza din cauza stress-ului, sau imi pot identiifca o problema emotionala care i-a determinat sa fumeze. Cind suntem suparati , adesea, avem bulimie de stress si mincam tot frigiderul si uite asa ne creste si glicemia si colesterolul! Ingrasindu-ne facem mai devreme hipertensiune arteriala.
-Daca nu ai fi medic, ce ai fi?
– Consultant. Sociolog. Sau as scrie povesti pentru copii.
– Ai avut mentori?
– Da.Trei. Proful de mate din liceu, care m-a convins ca daca stiu matematica pot face orice, inclusiv medicina. Doamna Profesor Carmen Ginghina, care a m-a sustinut neconditionat, sa ma dezvolt profesional, desi traseul meu a fost unul atipic in lumea medicala. Proful de strategie de la scoala de bussiness, pentru ca m-a ajutat sa gindesc, activindu-mi alte arii neuronale, decit cele cu care eram obisnuita.
Ups? Tocmai am realizat ca din perioada facultatii, nu mi-a ramas nimeni in gind!(…) Oare ar merita sa facem un sondaj al mentorilor din facultate in generatia mea? Si a ta?
– Au fost cativa care mi-au ramas in memorie (si chiar in unele gesturi profesionale). In ordinea intrarii in scena: Dr. Constantin Dimoftache (C.D. Zeletin), Dr. Laurentiu Fulga, Dr. Sorin Oprescu, Dr. A.V. Ditoiu…
– Ce faci cand un client iti cere un sfat?
– Ii raspund sincer, enervant de sincer. Asa pot dormi linistita noapte.
– Oare el doarme linistit in acea noapte? … Poate vorbim data viitoare despre comunicarea vestilor proaste … Acum pune-mi, te rog, doua intrebari.
– Daca nu ai fi medic, ce ai fi?
– Profesor de matematica. Bibliotecar. Traducator. Iar cand am vazut (acum cativa ani) un documentar despre Santiago Calatrava, aproape ca imi venea sa ma inscriu la Facultatea de Drumuri si Poduri.
– Cum ai prefera sa traiesti: mai mult si cu o calitate a vietii mult diminuata, sau mai putin, dar cu o buna calitate a vietii?
– Grea intrebare. Raspunsul scurt e „nu stiu acum”. In orice caz, nu cred ca as fi de acord cu scurtarea voluntara a vietii pentru a nu avea parte de suferinta si incapacitate. Vreau sa-mi traiesc viata asa cum e. Iar timpul n-as vrea sa fie lung sau scurt, ci sa aiba un pic de profunzime, cat sa pot intelege ceva din aceasta viata a mea.
– In final, pune o intrebare grea si celor care ne citesc.
– Care e virsta optima pentru prima vizita la cardiolog?
Presedintele poate fi pus sub tutela?
Daca Regele se afla in imposibilitate de a domni, ministrii, dupa ce au constatat legalmente aceasta imposibilitate, convoaca indata Adunarile. Acestea aleg Regenta, care va forma si tutela. (Constitutia din 1923, art.84)
Dar daca presedintele unei republici este incapabil sa conduca (din motive medicale), cum procedam?
Constitutia din 2003 tace asupra acestui punct. Nimeni nu are atributii in constatarea incapacitatii presedintelui. Dar, desigur, nu e nicio problema: e stiut ca presedintii alesi de cateva milioane de oameni responsabili nu au cum sa se imbolnaveasca!
Nimicul plus mintea
Sa presupunem ca mintea este un produs al creierului. Un produs care apare de la o anumita complexitate a conexiunilor intre neuroni. De cate conexiuni e nevoie pentru a aparea mintea?
Melcul Aplysia californica are doar 32 de neuroni. Si totusi poate invata si poate tine minte.
Chiar si mintea simpla a melcului Aplysia e produsul unui creier format dintr-o infinitate de puncte. Un creier tridimensional format dintr-o infinitate de plane bidimensionale, fierare format dintr-o infinitate de drepte unidimensionale, fiecare formata dintr-o infinitate de puncte adimensionale.
Si iata cum din nimic (punctul fara dimensiuni) poate lua nastere orice corp pe care mintea l-ar putea concepe. A, stati putin, am spus mintea? Da, asa am spus. Pentru ca e nevoie de o minte care sa poata concepe nimicul (punctul) care genereaza o dreapta, care genereaza un plan, care genereaza un spatiu, care se curbeaza in timp generand universul care produce viata, care produce minte.
Creierul fiind, se pare, un suport material necesar pentru ca mintea sa ruleze programul numit constiinta de sine.
Totul pornind de la un punct. Care nu exista decat decat ca produs al mintii. Big-Bangul nu e despre masa si energie. E despre punctul de convergenta al legilor universului.
Caut republicani
Jandarmeria a anuntat ca la marsul pentru monarhie din 10 noiembrie au participat circa 700 de persoane. Mediafax propune 1000 de persoane. Ambele cifre sunt mult prea mici. Intre Arcul de Triumf si Piateta Regelui era o coloana compacta de manifestanti. Adica pe aproximativ 800 de metri. Asta ar insemna cel putin 3000 de persoane.
Dar sa zicem ca au fost 700. Vreau sa vad si eu 700 de persoane care sa strige « Traiasca Republica! ». Din proprie initiativa, cu flori si steaguri tricolore si avand credinta ca fac un lucru bun, frumos si adevarat.
Unii ar spune ca asta e o provocare irationala si ca adevarul nu are nevoie sa fie strigat. Fie. Sa fim deci rationali. Caut republicani care sa-mi explice rational care sunt institutiile veritabil republicane din aceasta tara si in ce fel sunt mai bune decat cele pe care Romania le-a avut sau le-ar putea avea sub monarhia constitutionala.
Caut republicani. Pentru ca marele paradox e ca suntem o republica foarte saraca in republicani.
DAN GHENEA 