Catégorie : Întrebari

Ubi bene, ibi patria

· 16 commentaires ·

Acolo unde este bine, acolo este patria.

Acest dicton e interpretat adesea in cheie joasa: « deviza celor care, pentru avantaje materiale,  pierd sentimentul respectului şi al dragostei de ţară ».

Si totusi…

Acolo unde iti este bine, acolo iti este patria. Cum te-ai putea simti acasa acolo unde iti este rau?

Dar binele si raul sunt interioare, nu exterioare.

Binele creste in inima ta atunci cand oamenii apropiati iti deschid ochii asupra lucrurilor frumoase ale lumii, frumusete pe care nici o rautate efemera nu o mai poate strica.

Binele creste din capacitatea de a admira oamenii dimprejurul tau. Si daca vezi la acesti oameni sentimentul datoriei fata de altii, te simti si tu dator fata de cei care iti daruiesc astfel cel mai important lucru: inceputul unei povesti cu sens.

Nu sunt mândru ca sunt român. Mândria e un fel de a-ti ciopli idoli dupa chipul si asemanarea ta. Nu vreau sa particip la un astfel de cult.

Simt insa ca sunt dator unor oameni foarte diferiti care au crezut si cred intr-un proiect numit România. Acest proiect a fost unul care a creat caractere, modele, povesti de viata pline de miez.

Sunt recunoscator oamenilor care m-au facut om. Cerul lor e si cerul meu, pamantul lor e si pamantul meu.

Si mi-e bine. Nu in fiecare zi.

Acolo unde imi este bine, acolo imi este patria.

Aceste ganduri au fost puse in miscare de un articol al lui Marius despre mandria de a fi roman. Multumesc, frate, si sunt bucuros ca esti un român bun!

Cameleonul cenușiu de grădină

· 2 commentaires ·

Am apreciat si mai mult metafora lui Peter Tyrer despre culorile depresiei (pe care am prezentat-o in articolul Cameleonul depresiv) dupa ce ieri am putut vedea patru situatii de viata descrise in culorile tristetii. Tristete care mai trece din cand in cand hotarul cu depresia. Depresia comuna, aceea careia Tyrer ii atribuie culoarea « gri de gradina ». Cameleonul cenușiu de grădină.

Intr-una dintre aceste intalniri cu tristetea din ziua de ieri am invatat ceva important – că depresia pate fi perceputa ca un mod peiorativ al tristetii (am scris despre asta aici).

Cameleonul depresiv

· 11 commentaires ·

« Ati văzut un cameleon in habitatul lui natural? Eu am văzut, si realitatea nu e nici pe   departe atat de spectaculoasa ca anticiparea. Desi are capacitatea de a-si schimba infatisarea intr-o maniera care l-ar excita pe oricare creator de moda, cameleonul nu glorifica, ci sta pasiv, părând in general apatic si, din punctul meu de vedere antropomorfizant, pare  inhibat si vizibil deprimat. Poate ca e o comparatie pertinenta, avand in vedere ca depresia poate aparea in atat de multe forme diferite. […] Vedem cameleonul depresiei in cel putin 4 culori diferite: ultramarinul profund, aproape indelebil, al depresiei rezistente […]; clarobscurul depresiei bipolare […]; cenusiul comun sau de gradina al depresiei standard […]; si neobisnuitul rosu stacojiu al depresiei generate de boli cardiovasculere […]. Marea intrebare, pusa iarasi si iarasi […], este:  sunt acestea parte a aceleiasi boli sau tulburari, sau reprezinta conditii diferite? »

E primul paragraf dintr-o tableta foarte densa in intrebari incitante semnata de Peter Tyrer in cel mai recent numar al British Journal of Psychiatry. Aceste intrebari nu privesc doar un cerc restrans de cercetatori, ci sunt relevante pentru un public foarte larg, asa ca voi reveni asupra lor  in Ce se intampla doctore?, in zilele urmatoare.

Intrebarile – aici. Nu ezitati sa completati lista cu nedumeriri. Poate gasim si ceva raspunsuri cu intrebari in coada.

Unele raspunsuri – aici

 

Deschideri memorabile

· 16 commentaires ·

“One day in the middle of the twentieth century I sat in an old graveyard which had not yet been demolished, in the Kensington area of London, when a young policeman stepped off the path and came over to me.” (Muriel  Spark – Loitering with Intent)

Am vazut pe net topuri de 5 / 10/ 20 / 100  « cele mai bune »  prime rânduri de roman. Nu ma gandisem la un asemenea top. Oricum, o singura data m-a izbit atat de puternic primul rand incat sa-l retin din prima si mai durabil decat oricare vers pe care l-am stiut vreodata:

« Intr-o zi din mijlocul secolului al douazecilea stateam intr-un vechi cimitir care nu fusese inca demolat, in zona Kensington din Londra, cand un tanar politist se abatu din drum si veni catre mine. »

Am citit apoi tot ce mi-a cazut in mana din Muriel Spark. Scrie bine, scrie inteligent, scrie cu spatii mari (pentru imaginatia cititorului) intre randuri. Un fel de stranepoata a lui Jane Austen.

Nici din celelalte carti ale lui Muriel Spark, nici de la alti autori nu mi-au mai ramas insa gravate in memorie inceputuri memorabile.

Poate imi mai propuneti domniile voastre cateva.

Chestionarul Bernard Pivot

· 6 commentaires ·

(10% cenzurat*, ad usum delphini)

Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul  în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?

 *Votre juron, gros mot ou blasphème favori?

Despre admiratia mea pentru Bernard Pivot – aici

Doar adevarul ne face liberi

· 5 commentaires ·

Sa recapitulam:

  • In 1990 a fost ales un presedinte care a felicitat minerii pentru restabilirea « linistii »
  • In 2000 am fost pusi sa alegem intre « comunistul luminat » si un autointitulat  nationalist,  megaloman pana la delir.
  • In 2004 am fost in situatia sa alegem tot intre doi comunisti, unul insa jurandu-se ca s-a facut democrat si ca va dovedi asta punand tepe in Piata Victoriei.
  • In 2009, alte masti, aceeasi piesa.

Se vorbeste mult in zilele acestea de profilul moral al demnitarilor. Va pun o intrebare simpla: puteti numi un Presedinte al Romaniei care nu a mintit? Eu cred ca nu. Si nu va amagiti: asa cum merg lucrurile, vom avea de facut alegeri din ce in ce mai absurde la capatul unor campanii prezidentiale incarcate de minciuna, impostura si coruptie.

De ce sa continuam sa alegem presedinti? Presedintii s-au dovedit a fi doar sefi de clan.

De ce sa continuam sa ne mintim? Republica se dovedeste corupta pana in maduva oaselor. Si cauza acestei coruptii este minciuna care sta la baza acestei organizari de stat. Singurul stat românesc viabil a fost Regatul. Restul e rodul ocupatiei sovietice – fizica doar ceva mai mult de un deceniu, mentala pana in zilele noastre.

Si chiar de ati mosteni republicanismul direct de la pasoptisti, intr-o situatie politica similara celei de azi, pasoptistii au sustinut fara ezitare printul strain si monarhia constitutionala, la mai putin de 20 de ani dupa zilele Guvernului Provizoriu republican de la 1848.

Revenind la timpul nostru, va mai pun o intrebare simpla: v-a mintit vreodata Regele României?

Despre firavitatea vietii

· 1 commentaire ·

« Când te gândesti la firavitatea vietii… »

De cand a rasarit, ieri dimineata,  intr-un cabinet medical, pe neasteptate, din mijlocul unui discurs asezat, rational, ingineresc, cuvantul firavitate m-a cucerit. Nu am verificat daca are o existenta oficiala in vreun dictionar al limbii române. Nu l-am mai auzit pana acum si nici nu mi-a venit vreodata ideea sa il inventez pentru uz personal.

Mi-a zumzait toata ziua in minte. Spun zumzait pentru ca spre seara mi-a amintit de o scena dintr-un film de Krzysztof Kieslowski avand in prim plan o musca.

Cautand dupa film am avut inca o surpriza: Kieslowski s-a nascut chiar pe 27 iunie. Si a murit inainte de a implini 55  de ani. In 1996. La doar doi ani dupa ce terminase cea de-a doua capodopera a sa: Trois couleurs: Bleu, Blanc, Rouge. Prima fiind miniseria Dekalog pe care o recomand tuturor celor care vor sa priveasca mai de aproape aceasta tulburatoare firavitate a fiintei.

Musca apare in episodul 2, pe care il puteti viziona aici. Toata seria – aici si aici.

Visul

· Laisser un commentaire ·

« Poate că visele sunt amintirile sufletului despre corp »                (José Saramago – Evanghelia după Isus Cristos)

O zi în care să zâmbim României

· 4 commentaires ·

10 argumente pentru 10 Mai – aici. Astept cu placere argumente pentru oricare zi din calendar pe care o considerati potrivita ca Zi a României.

Eu, Presedintele Republicii…

· Laisser un commentaire ·

Noul Presedinte al Republicii Franceze, François Hollande a reusit o (anti?)performanta retorica in finalul primei parti a confruntarii televizate cu Nicholas Sarkozy (un fel de bataie de cocosi furajati cu un arpacas ideologic expirat): in mai putin de 3 minute a spus de nu mai putin de 15 ori « Moi, President de la Republique … ». Si cand te gandesti ca istoricii nu sunt prea siguri ca Louis XIV chiar a spus vreodata « Statul sunt eu »…

Ceea ce m-a frapat in momentul anuntarii rezultatelor a fost ca TF1 dadea imagini cu … Thomas Hollande, fiul presedintelui ales si seful sau de campanie, purtat pe brate si stropit cu sampanie de militantii Partidului Socialist.

Pana la urma mi-am dat seama ca e firesc, din moment in ultimul deceniu PS si-a propus candidadii din randurile unei familii: Ségolène Royal – François Hollande (parteneri de viata pana in 2007, avand patru copii impreuna). In 2007 Ségolène Royal a pierdut in fata lui Sarkozy si a pus aceasta infrangere si pe seama insuficientei sustineri din partea PS, presedintele partidului fiind … François Hollande. Deh, certuri intr-o dinastie socialista.

O fi Franta o republica? Mie discursul domnului Hollande mi-a adus in minte titlul unei carti de Robert Graves: Eu, Claudius Împarat. Iar numele domniei sale – Olanda – imi aduce aminte ca primul Presedinte al Unei Republici Franceze (a II-a, că prima a fost de la inceput pana la sfarsit o dictatură) a fost cetateanul Louis-Napoleon Bonaparte, nascut in Olanda, ca fiu la regelui Louis Bonaparte; daca unchiul sau, Napoleon I, nu ar fi fost invins ar fi purtat in continuare numele de Louis d’Hollande. Oricum, presedintia i s-a parut prea limitata cetateanului Bonaparte asa ca s-a proclamat repede imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Va si fi o premiera la Elisée – instalarea unei Prime Doamne (Valerie Trierweiler, de doua ori divortata, 3 copii, dar si « adevarata iubire » a noului presedinte francez) care nu este sotia Presedintelui. Ma amuz intrebandu-ma ce s-ar fi intamplat daca in 2007 castiga doamna Royal: François Hollande devenea Primul Domn sau primea apelativul Monsieur, simplu si princiar? Inca o « prerogativa » regala – instalarea favoritelor la Palat pe spezele statului – este concedata de francezi unui cetatean ales pentru a fi « un presedinte normal ».

Vive la Republique! Si Coana Joitica, ca e dama buna!