Catégorie : Marginea normalitatii

Etnobotanice

· 7 commentaires ·

« Vineri, 23 iunie, 1961

– Don Juan, n-ai vrea sa ma inveti despre peyotl ?

– De ce doresti sa-ti insusesti o asemenea invatatura?

– Pentru ca vreau cu adevarat sa stiu. A vrea nu este un motiv suficient de bun?

– Nu! Trebuie sa cauti in inima ta si sa afli motivul real pentru care un tanar ca tine doreste sa intreprinda un astfel de studiu.

– Dar tu, don Juan, de ce ai invatat despre asta?

– De ce ma intrebi?

– Pentru ca poate avem amandoi aceleasi motive.

– Ma indoiesc. Eu sunt indian. Nu avem aceeasi cale.

– Singurul motiv pentru care vreau sa invat, este acela de a sti. Dar te asigur, don Juan, intentiile mele nu sunt rele.

– Te cred. Te-am mirosit.

– Poftim!?

– Nu are importanta. Iti cunosc intentiile.

– Vrei sa spui ca vezi prin mine?

– Poti s-o iei si asa.

– Deci, ma vei invata?

– Nu.

– Pentru ca nu sunt indian?

– Nu. Pentru ca nu-ti cunosti inima. Important este sa stii pentru ce anume vrei sa te implici. Sa inveti despre « Mescalito » este un lucru cat se poate de serios. Daca ai fi indian, simpla ta dorinta ar fi suficienta. Foarte putini indieni doresc acest, lucru.  »

Am citat mai sus prima notita din ceea ce ar fi trebuit sa fie o teza de doctorat in etnografie a unui student la University of California. S-a dovedit a fi o cercetare mai ampla care a durat aproape 7 ani, iar rezultatul – volumul « Invataturile lui don Juan – o cale de cunoastere Yaqui » – un best-seller care a schimbat calea autorului sau, Carlos Castaneda. Numeroasele continuari ale acestui studiu par, din ce in ce mai mult, mai degraba literatura spiritualista decat descrieri stiintifice riguroase. Cartile lui Castaneda au cunoscut si in Romania succesul de public in anii ’90. Pare o ironie ca nu mai e citit in acest deceniu in care au ajuns si la noi, pentru mase, o multime de etnobotanice. Consumate in afara ritualurilor originare, aceste plante – calauze spre o alta realitate la ele acasa – devin doar cai spre realitatea sordida a spitalului de urgenta.

Ati fumat astazi?

· 12 commentaires ·

Tocmai a trecut Ziua internațională fără fumat.

Daca ati fumat, puteti sa ne impartasiti in ce fel v-a ajutat fiecare dintre tigarile fumate astazi?

Confruntare sau conflict ?

· Laisser un commentaire ·

Conflictele sunt inevitabile. Asta nu inseamna ca nu exista moduri de prevenire a unora dintre acestea, sau moduri de limitare a distrugerilor provocate de conflicte.

Unul dintre modurile de prevenire a conflictelor este, paradoxal, incurajarea confruntarii deschise, intr-un cadru cu reguli prestabilite si cu un arbitru cu autoritate recunoscuta.

Regulile de baza sunt limitarea cadrului confruntarii la un obiect bine definit al disputei, expunerea clara a pozitiei proprii si interdictia de a emite judecati asupra celuilat.

De asemenea, una dintre modalitatile de solutionare a conflictelor este readucerea acestora in cadrele unor confruntari bine delimitate.

Principala dificultate consta in gasirea unei autoritati care sa poata (re)stabili regulile. O alternativa la autoritate ar fi existenta unui mediator care sa ajute partile sa-si clarifice nevoile si obiectivele. De multe ori, cand avem o astfel de harta a conflictului in fata, devin mai clare variantele reciproc avantajoase.

Jaluzele

· 1 commentaire ·

Jaluzelele sunt folosite astazi pentru a regla cantitatea de lumina care patrunde intr-o incapere. La origine, in haremurile orientale, serveau pentru a permite omului aflat in interior sa vada ce se petrece afara fara a fi vazut. In româna a ajuns din franceza, asa cum arata si pluralul mai rar jaluzii ( fr. jalousie).

Drumul cunoscut al cuvantului: gr. ζηλος (=in fierbere, efervescent) – lat. zelus (insufletire, perseverenta) – lat. zelotus (plin de ardoare, de iubire, de simpatie) – it. geloso (invidios, posesiv) – fr. jaloux (invidios, anxios sa nu piarda ceea ce are) – fr. jalousie (gelozie, invidie, dar si stor) – rom. jaluzie / jaluzea. Cuvantul romanesc gelozie e derivat din italianul gelosia, acesta desemnand, ca si in franceza, atat jaluzeaua (sens primar), cat si sentimentul (sens ulterior).

Gelosia italiana (cea care acopera ferestrele) se naste dintr-o frica reala – frica de raidurile piratilor mauri (de altfel si solutia tehnica e preluata tot de la ei). A-ti pazi femeile devine cu timpul o obisnuinta mentala, chiar daca piratii ajung mai rar sa faca raiduri in Peninsula. Iar frica isi pierde obiectul concret, devenind anxietate. Cand ajunge in Franta, in secolul al XVI-lea, odata cu reginele italiene, jaluzia este deja aceasta anxietate din spatele unor ferestre acoperite. Maurii nu mai ajungeau de opt secole pana pe Loara. Dar umbra suspiciunii a crescut sub acoperirea persienelor (celalalt nume franco-italian al jaluzelelor).

Iubirea posesiva e legata intrinsec de gelozie. Pentru ca nu pot controla ce gandeste si ce simte o alta persoana. Iubirea empatica exclude gelozia pentru ca nu urmareste controlul celuilalt ca si cum ar fi o parte din mine, ci intelegerea partenerului. A intelege si a te lasa inteles. Ceea ce nu vrea sa riste gelosul din spatele jaluzelei.

Despre convivialitate

· 3 commentaires ·

Toate societatile omenesti se formeaza in jurul mesei. A manca impreuna e primul act social.

Pana tarziu in istorie, a manca impreuna la aceeasi masa crea o legatura pe viata. (De aici si zicala – aplicata in situatii in care vrem sa sanctionam o familiaritate nepotrivita – « Am mancat din aceeasi oala? »).

Simetric, refuzul de a accepta mancarea oferita in semn de bunavointa era considerat un act ostil. Strainul care nu mananca din bucatele noastre e privit ca dusman. E si aici o nuanta: pot sa pun mancarea in fata unui strain fara sa stau la masa cu el. In felul acesta nu imi creez obligatii si ii arat ca am resurse (am putea traduce asta in termeni de politica externa in neolitic: nu avem nevoie de resursele voastre, dar nu incercati sa ne atacati, pentru ca suntem puternici). Strainul ramane strain – nu l-am primit la masa mea.

Nu exista alimentatie sanatoasa ca act individual. Conteaza mai mult cum mancam decat ce mancam. Patologia legata de excesul alimentar este legata in primul rand de ruperea omului modern de convivialitatea traditionala. Rolul regulator, rolul socializant, rolul moderator si rolul pacificator al adunarii in jurul unei mese sunt abandonate de majoritatea locuitorilor satului planetar.

Omul este omnivor

· 20 commentaires ·

E un fapt. Nu are nimic de-a face cu morala. Nu e logic. E pur si simplu biologic.

Azi am vazut, lipit peste o reclama fastfood, un afis pe care scria (sub imaginea unui cap de animal jupuit): Are mancarea ta o faţă? GO VEGETARIAN ! E ultimul motiv pentru care as deveni vegetarian; daca ordinea lumii e pur naturala, atunci toate animalele mor si, intr-un fel sau altul, fiecare animal e hrana pentru altul. Moartea zebrei sfasiate de lei e mai putin atroce decat moartea vitelor la abator? Iar daca vreau sa imi testez capacitatea de fiinta morala, nu as incepe cu o poveste de genul « ce idilica ar fi lumea daca omul ar fi ierbivor ».

Ceea ce as fi sanctionat eu la acea reclama la chiftele fast food era labartarea gretoasa pe zeci de metri si invitatia explicita la lacomie, la lipsa de masura. Altminteri, refuzul de a fi ceea ce esti (adica un animal omnivor) nu este decat o alta lipsa de masura.

Mancam intr-adevar, in medie, in emisfera nordica, mai multa carne si mai multe grasimi decat am avea nevoie. Asta nu inseamna ca idealul este zero grasimi animale. Inseamna doar ca trebuie sa regasim justa masura a nevoilor noastre.

Civilizat = sedentar

· 12 commentaires ·

Am fost mai întâi nomazi. Vânători sau culegători, oricum alergam toată ziua după hrană. Bine, poate nu chiar toată ziua; pentru că aveam nişte unelte şi arme care ne mai economiseau ceva timp şi efort, mai stăteam în jurul focului şi născoceam poveşti sau mai desenam o turmă de bizoni pe pereţii pesterii.  

Fiziologia umană nu s-a mai schimbat de prin epoca pietrei şlefuite. Centrii foamei şi saţietăţii sunt corelaţi cu ritmul activitate – relaxare; pentru creierul nostru, activitate înseamnă încă efort fizic (aţi observat că şi azi ne încordăm – inutil –  muşchii atunci când ne concentrăm?); în consecinţă vom mânca atât cât i-ar fi trebuit unui vânător de foci. Ce se întâmplă cu excesul de calorii ? Este depozitat, fireşte, pentru că o să vină vremuri în care hrana va fi puţină, îşi spune creierul nostru neolitic.

Soluţii? Azi am aplicat soluţia lui Cato cel Batrân : 2 mile (romane; circa 1480 m fiecare) de mers dupa fiecare masă. Merită să repet experienţa.

 

Efectul placebo

· 8 commentaires ·

« Placebo Domino in regione vivorum » (Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pamântul celor vii)

Este ultimul verset din psalmul 114 si era cântat la înmormântari. Înca din secolul al XIV-lea, Chaucer, in Povestirile din Canterbury, ii denumeste pe bocitorii profesionisti « placebo singers », dând acestei sintagme o conotatie peiorativa.

In 1785 apare prima consemnare a termenului placebo intr-un dictionar medical, cu sensul de « medicament banal » (« commonplace medicine », cu alte cuvinte, intr-o formulare mai plastica, « apa de ploaie »). Definitia evolueaza rapid spre o conotatie clar negativa, in editia din 1811 a aceluiasi dictionar medical aparand sub forma:

« Placebo = epitet dat oricarui medicament mai apt sa faca placere pacientului decat sa-i aduca beneficii »

Timp de 150 de ani placebo a fost alungat in limburile sarlataniei medicale si a credulitatii unor pacienti « neinteligenti si inadecvati »(cum erau numiti intr-un articol publicat in Lancet, in 1954).

Azi stim ca in efectul oricarui medicament intra si o doza importanta de efect placebo. Incepem sa descifram bazele fiziologice ale efectului placebo. Si redescoperim, la 24 de secole dupa Hipocrat ca placerea si increderea au puteri vindecatoare; cu alte cuvinte, revenind la definitia din 1811, un medicament  care produce placere aduce beneficii.

In fine, nici un medicament nu e cules din padure, ci este un mijloc terapeutic agreat in cadrul unei relatii medic -pacient, in care daca incredere nu e, nimic nu e.

Exista chiar si efectul opus – efectul nocebo -, cel mai adesea ca urmare a unei proaste comunicari intre medic si pacient; substante foarte active la alti pacienti pot fi reduse la neputinta de emotiile negative ale persoanei respective.

Nu exista medicamente minune. Iar apa de ploaie poate fi terapeutica in anumite conditii.

O zi, o săptămână, o lună

· 6 commentaires ·

Plec în vacanţă. Nu vă spun unde, pentru că am de gând să vă trimit cărţi poştale. Nu o sa le trimit prin poşta cu melcul, ci cu posta cu e. E-ul nu e de la emoticoane, că nu ştiu să le folosesc.

O să fie o vacanţă de aproape o luna. Mulţi cunoscuţi ridică din sprâncene (în diverse feluri) când aud de vacanţe care depăşesc două săptămani. Dar nu fac decât să fiu consecvent cu mine însumi, urmând sfatul pe care îl dau şi in cabinet: deconectaţi-vă o oră pe zi, o zi pe săptămâna, o lună pe an.

Unde nu-i corp, e vai de minte !

· 5 commentaires ·

Titlul l-am imprumutat de la Antonio Damasio, neurolog, autor al unei carti de succes, tradusa si in romaneste – Eroarea lui Descartes – emotiile. ratiunea si creierul uman. Am recitit subcapitolul respectiv dupa ce am avut parte de doua intamplari revelatoare.

La o bere, un bun prieten spunea ca i-ar placea sa se poata pastra doar creierele in stare de functionare; el crede ca aceste creiere ar reprezenta esenta noastra ca oameni – amintiri, planuri, jocuri, rezolvare de probleme si tot ce poti inmagazina intr-o viata. Nu prea cred. Si nici Damasio nu crede – spune ca, separat de corp, creierul ar produce probabil o minte, dar o altfel de minte. Una psihotica, as spune eu, in care se pierde referinta limitelor corpului, cele prin care este filtrata realitatea si care dau sens distinctiei dintre subiect si obiect.

Astazi, o persoana care nu voia sa admita ca limitele fiziologice trebuie luate in seama cand ne facem planuri, spunea la un moment dat, excedata: « Ei, daca as sta eu sa ascult de semnalele corpului, unde as ajunge? Am prea multe de facut si traim intr-o lume competitiva! » Iata ca, dincolo de scenariile SF la o bere, tot mai multi dintre oamenii timpului nostru incearca sa-si emancipeze mintea de corp, iar uneori chiar ajung sa isi considere corpul doar ca un sclav care nu are drepturi.

Mintea are nevoie de corp pentru a se structura sanatos, adica astfel incat sa-i asigure echilibrul. Iar pacea mintii e durabila doar sustinuta de echilibrul proceselor fiziologice.