Catégorie : Uncategorized

Prea ocupati cu plagiatul…


… nu mai avem timp sa observam exemplele de devotament, competenta si demnitate. Nu-i nimic. O fac altii in locul nostru.

The American Academy of Emergency Medicine (AAEM) is pleased to announce that Dr. Raed D.A. Arafat, Undersecretary of State at Romania’s Ministry of Health, has been awarded the AAEM 2012 International Emergency Medicine Leadership Award. This award recognizes an individual who has had a meaningful impact on the field of emergency medicine. AAEM president, William T. Durkin, Jr., MD MBA FAAEM, will present the award in person during Dr. Arafat’s Disaster Medicine Session presentation at the International Conference on Emergency Medicine (ICEM) in Dublin, Ireland, at 11:30a.m. on Saturday, June 30, 2012.

“Rarely have we seen the contributions of a dedicated medical professional affect a country so profoundly,” stated Dr. Durkin.

In Spania exista inca fotbal


Meciurile Spaniei la acest Campionat European le-am urmarit cu placere. Am impresia ca si ei au jucat cu placere. In orice caz, in Spania, si mai ales in Catalonia, exista un respect aproape religios pentru estetica jocului, chiar daca e si o presiune enorma pentru rezultat. Am vazut suporterii Barcelonei de doua ori in zi de meci la ei acasa – intr-o  seara dupa o infrangere, in alta seara dupa o victorie; am vazut la Bucuresti suporterii din Madrid si Bilbao – unii victoriosi, altii invinsi. De fiecare data am avut sentimentul ca ei vin dintr-un alt timp – un timp al jocului frumos.

Am putut chiar sa las sonorul deschis: comentatorii n-au mai avut timp de atatea barfe despre preturi, prime de joc, transferuri – pur si simplu aveau de comentat in ritm alert o echipa care inca joaca fotbal.

Nu uitati de vacanta


Plec in vacanta.

Nu uitati nici domniile voastre regula de aur in gestionarea stresului nostru cotidan: o ora pe zi, o zi pe saptamana, o luna pe an. De placere.

Va scriu.

De ce m-am căsătorit cu tine? (III)


« Motivelor invocate in mod traditional pentru a explica nefericirea conjugala – uzura survenita odata cu trecerea timpului, oboseala trupurilor – trebuie sa le adaugam o substanta toxica, cat se poate de contemporana: ambitiile nemasurate. Cuplul naufragiaza ca o barca  supraincarcata: el incearca sa se tina bine, sa ramana pe culmile pasiunii si totodata sa se ocupe de treburile curente. »

(Pascal Bruckner – Oare mai exista casatoria din dragoste?, traducere din limba franceza de Irina Mavrodin, Editura TREI, 2011)

Mai multe extrase din capitolul Patologiile idealului aici.

De ce m-am căsătorit cu tine? (II)


« Americanii divorţează din nepotrivire de caracter. Ei nu ar trebui să se căsătorească niciodată. Scopul căsătoriei este tocmai de a se lupta pentru a supravieţui momentului când nepotrivirea de caracter e mai puternică decât tot restul. Căci bărbatul si femeia, prin chiar natura lor, sunt incompatibili. » (G. K. Chesterton)

Eu, Presedintele Republicii…


Noul Presedinte al Republicii Franceze, François Hollande a reusit o (anti?)performanta retorica in finalul primei parti a confruntarii televizate cu Nicholas Sarkozy (un fel de bataie de cocosi furajati cu un arpacas ideologic expirat): in mai putin de 3 minute a spus de nu mai putin de 15 ori « Moi, President de la Republique … ». Si cand te gandesti ca istoricii nu sunt prea siguri ca Louis XIV chiar a spus vreodata « Statul sunt eu »…

Ceea ce m-a frapat in momentul anuntarii rezultatelor a fost ca TF1 dadea imagini cu … Thomas Hollande, fiul presedintelui ales si seful sau de campanie, purtat pe brate si stropit cu sampanie de militantii Partidului Socialist.

Pana la urma mi-am dat seama ca e firesc, din moment in ultimul deceniu PS si-a propus candidadii din randurile unei familii: Ségolène Royal – François Hollande (parteneri de viata pana in 2007, avand patru copii impreuna). In 2007 Ségolène Royal a pierdut in fata lui Sarkozy si a pus aceasta infrangere si pe seama insuficientei sustineri din partea PS, presedintele partidului fiind … François Hollande. Deh, certuri intr-o dinastie socialista.

O fi Franta o republica? Mie discursul domnului Hollande mi-a adus in minte titlul unei carti de Robert Graves: Eu, Claudius Împarat. Iar numele domniei sale – Olanda – imi aduce aminte ca primul Presedinte al Unei Republici Franceze (a II-a, că prima a fost de la inceput pana la sfarsit o dictatură) a fost cetateanul Louis-Napoleon Bonaparte, nascut in Olanda, ca fiu la regelui Louis Bonaparte; daca unchiul sau, Napoleon I, nu ar fi fost invins ar fi purtat in continuare numele de Louis d’Hollande. Oricum, presedintia i s-a parut prea limitata cetateanului Bonaparte asa ca s-a proclamat repede imparat, sub numele de Napoleon al III-lea.

Va si fi o premiera la Elisée – instalarea unei Prime Doamne (Valerie Trierweiler, de doua ori divortata, 3 copii, dar si « adevarata iubire » a noului presedinte francez) care nu este sotia Presedintelui. Ma amuz intrebandu-ma ce s-ar fi intamplat daca in 2007 castiga doamna Royal: François Hollande devenea Primul Domn sau primea apelativul Monsieur, simplu si princiar? Inca o « prerogativa » regala – instalarea favoritelor la Palat pe spezele statului – este concedata de francezi unui cetatean ales pentru a fi « un presedinte normal ».

Vive la Republique! Si Coana Joitica, ca e dama buna!

Zâmbetul si matematica


Am aflat ieri. Am banuit intotdeauna ca e ceva ce imi scapa in metoda doamnei profesoare. Ceva care facea ca matematica sa para accesibila si chiar luminoasa.

Citez din memorie din interviul doamnei profesoare la Radio Craiova,  dat cu ocazia Zilei europene a solidaritatii intre generatii si difuzat ieri:

« Pentru a preda matematica, o materie cumva mai rigida, e bine sa o predai cu un zambet; sa nu adaugi la dificultatea materiei incruntarea profesorului. Inainte de a castiga mintea elevilor, mai ales la gimnaziu, trebuie sa gasesti drumul spre inima lor. »

Acum inteleg de ce este atat de neiubita matematica. Prea multi profesori incruntati. Prea patrunsi de importanta matematicii. Uneori neatenti la poezia matematicii. Care poate vorbi nu numai mintii, ci si inimii. Cu conditia sa-ti fie explicata cu un zambet.

Au fost cateva generatii de norocosi carora doamna profesoara le-a oferit zambetul matematicii. Eu am fost si mai norocos. Pentru ca doamna profesoara e mama mea.

Ubuntu


Ubuntu ungamntu ngabanye abantu. Oamenii sunt oameni prin alti oameni.

Aceasta e descrierea filosofica a semnificatiei cuvantului ubuntu, din limba sud-africana xhosa, greu traductibil in limbile europene ( se poate incerca o echivalenta relativa cu « demnitate umana »)

« O persoana cu ubuntu este primitoare, calda si generoasa, doritoare sa imparta cu altii. Asemenea oameni sunt disponibili pentru altii, permitandu-si sa fie vulnerabili, afirmandu-i pe altii, nu se simt amenintati de faptul ca altii sunt capabili si buni, pentru ca ei insisi au o buna incredere in sine care vine din cunosterea faptului ca sunt parte a unui intreg. Ei stiu ca sunt micsorati atunci cand altii sunt umiliti,  oprimati, sau atunci cand altii sunt tratati ca si cum ar fi mai putin decat sunt. Insusirea ubuntu da oamenilor rezistenta, facandu-i capabili sa supraviatuiasca si sa ramana umani in ciuda tuturor eforturilor de a-i dezumaniza » ( Arhiepiscop Desmond Tutu -“God Has A Dream”)

Demnitatea umana exista prin demnitatea semenilor.

Despre demnitatea omului


« Nu ţi-am dat, nici chip, nici loc al tau, nici  vreun dar care sa-ţi fie propriu, pentru ca tu, Adame, sa vrei, sa cuceresti si sa-ţi insusesti un chip al tau, un loc al tau si darurile tale. Natura constrange alte specii prin legile date de mine. Dar pe tine nu  te-am  limitatin nici un fel, ci te-am lasat in seama liberului tau arbitru pentru a te defini tu singur. Te-am pus in mijlocul lumii, ca sa poti contepla mai bine ce contine lumea. Nu te-am facut nici celest nici terestru, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca tu insuti, in mod liber, in maniera unui pictor sau a unui sculptor, sa iti desavarsesti  forma. »

(Pico de la Mirandola – Oratio de hominis dignitate)

Savurosul Bucureşti eclectic


Merită să petreceţi câteva minute pe http://www.berindey.blogspot.com/. Pe mine m-a convins să merg pe Traseul Cultural Berindey în pas domol de Belle Epoque.