Pentru cine bat clopotele


« No man is an island,  entire of itself; every man is a piece of the continent, a part of the main; if a clod be washed away by the sea, Europe is the less, as well as if a promontory were, as well as if a manor of thy friend’s or of thine own were;  any man’s death diminishes me, because I am involved in mankind, and therefore never send to know for whom the bell tolls; it tolls for thee. » (John Donne – Meditation XVII, AD 1624)

(Nici un om nu e o insula, intreg in sine insusi; fiecare om e o parte a continentului, o parte a centrului; daca o bucata de lut e luata de mare, Europa e imputinata, la fel de mult ca si atunci cand ar fi fost luat un promontoriu, la fel de mult ca si atunci cand ar fi fost luata casa prietenului tau sau propria ta casa; orice moarte a unui om ma micsoreaza, pentru ca sunt amestecat in umanitate, asa ca nu intreba  niciodata pentru cine bat clopotele; pentru tine bat.)

Acum 1000 de ani…


… Abusaeid (7 decembrie 967 – 12 ianuarie 1049), sufi  şi poet din Khorasan (Persia), împlinea 44 de ani (vârsta mea de anul acesta). I-au fost atribuite multe poezii, dar cu siguranţă ale sale par a fi doar două:

O poezie de dragoste…

Iubirea veni şi îmi curse ca sânge în vine/ Golit de mine şi plinit cu fiinţa iubită// Fiecare parte din mine de ea-i cucerită/ Acum ramâne din mine doar un nume şi ea

….şi un epitaf pentru el însuşi

Ce poate fi mai dulce-n astă lume! / Prietenul prieten întâlni şi iubitorul cu Iubitul se uni//

Doar întristare-a fost, aceasta-i  toată numai bucurie / Acele-au fost doar vorbe, aceasta-i  tot ce-i dat mereu să fie

(traducerile imi apartin, dupa o varianta in engleza)

Pentru o declaraţie a obligaţiilor faţă de fiinţa umană


Pe 10 decembrie a fost Ziua Internationala a Drepturilor Omului. Pe 10 decembrie 1948 Organizatia Natiunilor Unite a adoptat, cu 48 de voturi pentru, niciunul impotriva si 8 abtineri (URSS, RSS Ucraineana, RSS Bielorusa, Republica Populara Polona, Republica Populara Federativa Iugoslavia, Republica Populara  Cehoslovaca, Arabia Saudita si Africa de Sud), Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

O declaratie de bune intentii cu efecte minime. Pentru ca un drept al meu nu face doi bani daca nu ii corespunte o obligatie a altora de a-mi asigura exercitarea acelui drept.

In 1949, la mai putin de un an de la adoptarea DUDO si la 6 ani de la moartea autoarei, aparea L’enracinement – Prelude à une déclaration des devoirs envers l’être humain de Simone Weil. Va recomand calduros aceasta carte care m-a marcat in urma cu aproape 20 de ani. Nu stiu sigur daca exista o versiune in romaneste. O versiune electronica in franceza gasiti aici.

Sa citim cateva pasaje introductive.

« Notiunea de obligatie primeaza asupra celei de drept, care îi este subordonat si relativ. Un drept nu este eficace prin el insusi,  ci doar datorita obligatiei careia îi corespunde ; exercitarea efectiva a unui drept nu isi are sursa in cel care il poseda, ci in alti oameni care se recunosc obligati la ceva fata de el. […]

Faptul ca o fiinta umana poseda un destin etern impune o singura obligatie: e vorba de respect. Obligatia nu este indeplinita decat daca respectul este exprimat efectiv, intr-o maniera reala, nu fictiva; aceasta nu se pate face decat prin intermediul nevoilor pamântesti ale omului. […]

Datoram respect unui lan de gråu, nu pentru gråu, ci pentru ca gråul este hrana pentru oameni. Similar, datoram respect unei colectivitati, oricare ar fi aceasta – patrie, familie sau oricare alta – , nu pentru ea insasi, ci ca hrana pentru un anumit numar de suflete omenesti. […] Se intampla foarte des ca rolurile sa fie inversate. Anumite colectivitati, in loc sa serveasca pentru a hrani, dimpotriva, manânca sufletele. In acest caz e vorba de o boala sociala,  si  cea  dintâi  obligatie este sa incerci  un tratament ;  in anumite circumstante poate fi necesar sa ne inspiram din metodele chirurgicale. »

Daca vreti, mai vorbim despre aceasta posibila Declaratie a Obligatiilor.

Calcularea sensului vietii


Un blog interesant intitulat intellectual vanities… about close to everything

Imaginea alaturata ilustreaza un articol de pe acest blog –  Computing Brain’s Representation Of Meaning, bazat pe rezultatele unui experiment publicat in Science (Predicting Human Brain Activity Associated with the Meanings of Nouns).

Unul dintre autorii articolului din Science sintetizeaza astfel ipoteza sprijinita de acest experiment: “Deci creierul reprezinta sensul unui substantiv concret in ariile creierului asociate cu modul in care oamenii percep sau manipuleaza acel obiect. Sensul unui mar, de exemplu, este reprezentat in ariile cerebrale responsabile pentru pipait, pentru miros, pentru mestecat. Un mar este ceea ce faci cu el(s.m.). » 

Dictionar de specii in pericol


Daca va asteptati la ursi polari, tigri siberieni sau ursi panda, va reamintesc: nu ne vizitam (nici macar la zoo, ca nu mai e voie), nu fac parte din viata mea, nu fac parte din viata lor.

As vrea sa va captez bunavointa pentru unele unele forme de viata mentala care s-ar putea stinge cu mult inaintea ursilor polari (asta si pentru ca topirea banchizei arctice nu pare sa-i ingrijoreze la fel de mult ca pe noi).

Deocamdata o sa deschid o lista alfabetica a speciilor mentale pe care eu le consider periclitate de conectarea rapida, de mâncatul pe fuga si, in general, de viata pe repede-inainte.

Iata speciile pe care as incerca sa le cultiv in gradina (poate ca semintele lor se vor raspândi din nou):

Admiratia; Amabilitatea; Ascultatul; Blândetea; Convivialitatea; Curajul; Demnitatea; Devotamentul;  Diletantismul; Eleganta; Empatia;  Fidelitatea; Frumusetea; Generozitatea; Hotarârea; Interesul; Jovialitatea; Libertatea; Loialitatea; Moderatia; Neutralitatea; Onoarea; Ospitalitatea; Prietenia; Recunostinta; Reflectia; Relaxarea; Responsabilitatea; Solidaritatea; Stilul; Şoapta; Teama; Tenacitatea; Ţelul; Uimirea; Visarea.

Taiati. Adaugati. Comentati.

Eul detestabil


Le moi est haïssable.

3 gânduri ale lui Blaise Pascal, omul care de la 20 de ani nu a mai simtit pamantul stabil sub picioarele sale (la propriu).

« Eul are doua insusiri: este nedrept in sine pentru ca se face centrul tuturor lucrurilor si este suparator pentru ceilalti prin aceea ca vrea ca ei sa i se supuna. »

« Cum se face ca un schiop nu ne irita, iar o minte schioapa ne irita? Fiindca un schiop recunoaste ca noi mergem drept, pe cata vreme o minte schioapa spune ca noi schiopatam. Fara acest lucru am avea pentru el mai multa mila decat mânie. »

« Bine au facut cei care au deosebit pe oameni dupa exterior mai degraba decat dupa calitatile interioare! Care dintre noi o va lua inainte? Cine va ceda locul celuilalt? Cel mai putin abil? Dar eu sunt tot atat de abil ca si el. Va trebui sa ne luptam pentru asta. El are patru lachei eu nu am decat unul: asta se vede; n-am decat sa numar: eu trebuie sa cedez, as fi un prost daca m-as opune. Iata-ne in felul acesta impacati,  ceea ce este cel mai mare dintre bunuri. »

Un troleibuz numit dorinta


« Desigur, nu puteam lãsa acele medicamente sã-mi altereze sãnãtatea: de aceea mã prefãceam doar cã le iau şi le ascundeam sub saltea (total lipsit de originalitate, dar adevãrat !!). Se ştie doar: unui om bolnav i-ar fi fãcut bine, dar eu eram sãnãtos. […]

Ceea ce inainte era plãcut, mai ales grija sporitã a iubitei, a devenit obositor. Vroiam atât de mult singurãtate…atât de mult incât ii numãram silabele …mai rãu, nu ştiu ce inspiraţie proastã mi-a venit, cã am crezut de cuviinţã ca boala mea sã avanseze. Habar nu aveam cã asta avea sã mã scoatã din camera mea, iar lucrul acesta era ultimul pe care il doream.[…]

Totul a inceput când mã aflam intins in pat, iar apoi nu mai eram aşa: stãteam pe nisip, iar tavanul devenise un cer de azur, impenetrabil…apoi am plutit uşor, ca purtat de un curent maritim, spre o imensã patã orbitoare…Când cerul a redevenit tavan şi nisipul pat, m-am dat jos buimãcit şi, vrând sã imi pun papucii, am observat cum piciorul imi aluneca pe lângã ei.[…] »

Eu nu va mai spun decat ca toate astea se petrec pe suprafaţa planã a unui geam de troleibuz, intr-un blog numit creeazalumea.

Dor de Macaronezia


Vechii greci credeau ca sufletele alese ajung in Insulele Fericitilor, dincolo de Coloanele lui Hercule; in terminologia actuala, dincolo de Gibraltar, in Oceanul Atlantic.

Unii geografi moderni au luat in serios denumirea si au aplicat-o unui grup de insule vulcanice atlantice; e vorba de arhipelagurile Azore, Madeira, Canare si Insulele Capului Verde. Impreuna sunt denumite, de catre acesti biogeografi, Macaronesia (din μακάρων νῆσοι = Insulele Fericitilor), cu referire la flora si fauna extrem de diverse, continand numeroase specii care au disparut de mult timp in alte locuri.

Am fost odata in Gran Canaria. De atunci in fiecare vara ma gandesc cu dor ba la Lanzarote, ba la Santa Maria, ba la Gomera. Desigur, uneori duc visul mai departe si ma gandesc la o petrecere mai lunga prin toata Macaronezia.

Destul de livresc dorul acesta. Cand am fost in Gran Canaria, avionul era plin de liceeni care veneau acasa pentru vacanta de Pasti si deja se gandeau la intoarcerea la Madrid. Iar Insulele Capului Verde au mai multi cetateni in afara granitelor decat inauntrul lor.

Dar tot nu ma pot impiedica sa ma bucur ca am primit in dar, de Mos Nicolae, Sodade (de São Nicolau), cântata de Cesaria Evora (aveti cântecul si traducerea aici). Drumul spre São Tomé e un drum al nefericirii, al sclaviei, al muncii pe plantatii de cacao si cafea, departe de pamantul natal, frumos, dar foarte sarac. Insulele Fericitilor sunt in acelasi timp si insulele nefericitilor. Fericirea si nefericirea se amesteca in saudade. Sodade, in pronuntia caboverdiana a portughezei, limba care se naste « acolo unde se sfarseste marea si incepe pamântul ».

 

Noapte de decembrie


Imi place Macedonski. Imi plac in special Noptile. Mai ales Noaptea de decembrie. 

De data asta l-am citit in paralel cu alte Nopti de decembrie. 

Noaptea de decembrie  de Alexandru Macedonski / La Nuit de Décembre de Alfred de Musset / December night  de D.H. Lawrence / Noche de diciembre de Rafael Pombo

Cei care poarta un jocheu mai greu


Pe 3 decembrie este Ziua internațională a persoanelor cu dizabilitati.

Boala creeaza dizabilitate.

Societatea creeaza handicapul, atunci cand nu acorda acces egal la participare sociala persoanelor cu dizabilitati.

Expresie a acestui refuz e chiar schimbarea sensului cuvantului « handicap ». Initial a insemnat un avantaj acordat, la pornirea in cursa,  calului care ducea in spate un jocheu mai greu. E deci legat de egalizarea sanselor. La inceputul secolului XX, cuvântul a inceput sa fie folosit pentru copiii din institutii in sensul de dizabilitate permanenta. A ajuns sa fie asociat din ce in ce mai  mult cu marginalizarea, stigmatizarea, discriminarea.

Recent, « handicap » a fost eliminat din limbajul oficial, chipurile pentru a scapa de aceasta povara stigmatizanta a cuvantului. Cred ca e o solutie proasta. Atata vreme cat cuvandul dizabilitati induce inca ideea ca problema ii apartine persoanei respective, ce am rezolvat? Cuvantul  « handicap » ar trebui recuperat pentru a masura distanta pe care o are de parcurs societatea pentru a crea conditii egale de participare pentru unii dintre membrii sai cu drepturi depline – persoanele cu dizabilitati.

Boala creeaza dizabilitate. Societatea are datoria sa compenseze handicapul. Boala ne va atinge pe toti, mai devreme sau mai tarziu. Fa altora ceea ce ai vrea sa faca altii pentru tine.

Multumesc tuturor persoanelor suferinde pentru tot ce m-au invatat.