Urmează o primăvară plină pentru cei care cred în posibilitatea unei Românii adevărate şi care vor să lupte pentru o Românie cu viitor.
Peste 3 săptămâni vom ieşi să demonstrăm pentru o constituţie monarhică. Falimentul aşa-ziselor constituţii republicane este evident. Putem să arătăm că voinţa naţională există şi se poate exprima articulat.
Apoi sper ca anul acesta sa fim mulţi, buni şi hotărâţi în luminoasa zi de 10 Mai. Sărbătoarea singurei Românii întregi şi adevărate.
– Stau de vorba azi cu Domnica Petrovai, psiholog clinician si psihoterapeut. Domnica, ne poti spune, in 20 de cuvinte, ce face un psiholog?
– Ca psiholog clinician si psihoterapeut ofer recomandari si sprijin emotional pentru probleme sau dificultati pentru care am o pregatire profesionala.
– Si cum ai ajuns psiholog?
– Am facut liceul sanitar din nevoia de a avea o profesie si eram pasionata de filosofie si genetica. Eu as fi optat pentru genetica, doar ca facultatea era la Bucuresti, iar eu nu aveam cum sa ajung in Bucuresti. La recomandarea profesoarei de filosofie, am dat la psihologie cu gandul ca voi face cercetare. Si viata mi-a oferit surprize si am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut. Nu am nici un regret. In afara de gradinarit, nu ma vad facand altceva.
– Si totusi, n-o sa-mi spui ca ai ajuns doar din intamplare terapeut…
– Persoana care a avut cea mai mare influenta asupra personalitatii si caracterului meu a fost bunica de la Cluj, cea care m-a crescut mult timp. O femeie blândă si afectuoasa, plina de viata, cu un suflet mare si foarte muncitoare. Imi aduc aminte ca nu se plangea niciodata ca ii este greu. Imi spunea mereu « puiule, incearcă sa faci bine in lumea asta si lupta-te din rasputeri sa nu faci rau » si « spune intotdeauna ce ai pe suflet, fara ascunzisuri ». Isi dorea sa ma fac « doctorita, sa vindec oamenii ». Si in urma unor intalniri cu oameni si situatii neasteptate si a unor alegeri personale pe care le-am facut, am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut.
– Psihoterapeutii si-au rezolvat problemele pe care le trateaza la altii?
– Eu pot vorbi doar despre mine. De la bunica am invatat sa imi asum responsabilitatea fata de mine si responsabilitatea fata de cel de langa mine. Vorbesc, in calitate de psihoterapeut, despre lucrurile pe care le-am depasit si vorbesc despre lucrurile pe care le-am facut gresit. Cu respect si onestitate. Am trait ca si copil doua momente de pierdere a doi oameni care m-au iubit si pe care i-am iubit. Cele mai dureroase momente din viata mea. Sfâsietoare, cum e adesea suferinta. Momente care m-au determinat in timp sa ma reconstruiesc din interior, sa ma lupt pentru mine, sa nu ma pierd. Am ramas insa cu o sensibilitate, o greutate pe suflet fata de distanta fizica, si, mai ales, emotionala fata de cei pe care ii iubesc si de care am nevoie. O vulnerabilitate pe care in timp am acceptat-o si fata de care am acum « ganduri bune ».
– De unde stiu ca am nevoie de un psihoterapeut?
– Problemele sau dificultatile pentru care sunt solicitata au forme diferite. Sunt parinti care au nevoie de sprijin in rezolvarea unor dificultati ale copilului lor, sunt adulti in momente de suferinta, cu depresie sau anxietate. Sunt familii sau cupluri care au nevoie de un sprijin pentru a invata sa se reapropie, sa se reconecteze unul cu celalat, sa comunice cu o mai mare usurinta ce au nevoie unul de la celalat fara sa se raneasca. Preocuparea mea este bunastarea emotionala a copilului si a adultului. Ceea ce imi aduce mie cea mai mare satisfactie sunt eforturile incredibile pe care le depun cei pe care ii cunosc in cabinet pentru a avea o viata implinita, in acord cu valorile in care ei cred si pentru care se lupta. Ma emotioneaza teribil asta si, in acelasi timp, am un respect deosebit pentru reusitele lor. Sunt profund recunoscatoare sansei pe care am avut-o si o am de a invata si eu de la cei din fata mea.
– Ti s-a intamplat sa refuzi un potential client?
– Da. Adesea. Cand competentele mele nu corespundeau cu nevoile pacientului sau cand eu aveam o problema personala care ar fi interferat cu procesul terapeutic.
– Cum stii ca poti fi de ajutor?
-Vad că pacientul face progrese.
– Pune-mi doua intrebari.
– Cunoscandu-ma de mult timp, te intreb care sunt punctele mele tari si punctele mele slabe in calitate de psihoterapeut?
– Compasiunea e si punctul tau cel mai vulnerabil si principalul tau atu.
– Ce imi recomanzi ca domenii de dezvoltare profesionala?
– Nu ma aventurez sa-ti sugerez domenii foarte specifice. Dar cred ca ai putea incerca sa strecori cateva pagini din Tolstoi si Cehov in terapia cognitiva.
– Ca final deschis, pune, te rog, o intrebare celor care ne citesc.
– Ce semnificatie are pentru dumneavoastra un moment de suferinta personala?
1 decembrie 1994 – Ziua Nationala este declarata zi nelucratoare. In Ardeal si in toata tara circa 1 milion de romani au ramas fara 2 miliarde de dolari in urma prabusirii Caritas.
1 decembrie 1995 – Un post TV privat transforma Ziua Nationala in « ziua (X) TV ». Operatiune reusita. Tricolorul se doveste usor vandabil.
1 decembrie 1996 – Emil Constantinescu recidiveaza: primul sau discurs de 1 decembrie ca Presedinte al României pare copiat din manualele de istorie comuniste. Poporul fara conducatori si armata fara capul ostirii sunt personajele discursului sau. A uitat promisiunea pe care i-a facut-o lui Corneliu Coposu: ca va fi ultimul presedinte al României.
1 decembrie 1997 – In Bucuresti, o mohorata parada militara. La Alba-Iulia, nici o surpriza: Presedintele E.C. citeste un discurs identic celui din 1996 (daca nu credeti, comparati discursurile aici si aici).
1 decembrie 1990 – Corneliu Coposu este fluierat la Alba-Iulia. Primul ministru al tarii zambeste multimii. Presedintele ales in Duminica Orbului sta cu ochii in pamant sub o caciula de Astrahan. Coreneliu Coposu, cu capul descoperit, continua sa nu taca.
1 decembrie 1991 – Ziua Nationala coincide cu destramarea URSS prin proclamarea independentei Ucrainei. La Chisinau este convocat un Consiliu National al Unirii. La Bucuresti subiectul « nu e actual ». Sunt mestecate in continuare fraze despre Marea Unire, cu ignorarea completa a dramei Basarabiei, dar cu nelipsitele atacuri « nationaliste » la adresa minoritarilor unguri.
1 decembrie 1992 – La Cluj, primarul Gheorghe Funar reamplaseaza pe monumentul regelui Matei Corvin placa de bronz inscriptionata cu un text de Nicolae Iorga (“Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, cînd încerca să învingă Moldova nebiruită”). La Miercurea-Ciuc, primarul maghiar reitereaza un motiv pentru care ungurii din Ardeal ar vrea sa sarbatoreasca 1 decembrie: Declaratia de la Alba-Iulia din 1918 garanteaza drepturile minoritatilor (educatie in limba proprie, judecare in limba proprie si administrare in limba proprie). Funar face valuri; Declaratia de la Alba-Iulia va fi mentionata de acum inainte doar epurata si in surdina.
1 decembrie 1993 – Miting al Conventiei Democratice din România in Piata Palatului, la care participa, in ciuda gerului, intre 60 000 si 100 000 de oameni, ca replica la festivitatile oficiale. Emil Constantinescu, proaspat reales ca presedinte al Conventiei, reuseste « performanta » de a nu il pomeni in discursul sau pe regele Ferdinand. Se intampla la doar 8 luni de la vizita de Pasti a Regelui Mihai.
DAN GHENEA 