– Stau de vorba azi cu Domnica Petrovai, psiholog clinician si psihoterapeut. Domnica, ne poti spune, in 20 de cuvinte, ce face un psiholog?
– Ca psiholog clinician si psihoterapeut ofer recomandari si sprijin emotional pentru probleme sau dificultati pentru care am o pregatire profesionala.
– Si cum ai ajuns psiholog?
– Am facut liceul sanitar din nevoia de a avea o profesie si eram pasionata de filosofie si genetica. Eu as fi optat pentru genetica, doar ca facultatea era la Bucuresti, iar eu nu aveam cum sa ajung in Bucuresti. La recomandarea profesoarei de filosofie, am dat la psihologie cu gandul ca voi face cercetare. Si viata mi-a oferit surprize si am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut. Nu am nici un regret. In afara de gradinarit, nu ma vad facand altceva.
– Si totusi, n-o sa-mi spui ca ai ajuns doar din intamplare terapeut…
– Persoana care a avut cea mai mare influenta asupra personalitatii si caracterului meu a fost bunica de la Cluj, cea care m-a crescut mult timp. O femeie blândă si afectuoasa, plina de viata, cu un suflet mare si foarte muncitoare. Imi aduc aminte ca nu se plangea niciodata ca ii este greu. Imi spunea mereu « puiule, incearcă sa faci bine in lumea asta si lupta-te din rasputeri sa nu faci rau » si « spune intotdeauna ce ai pe suflet, fara ascunzisuri ». Isi dorea sa ma fac « doctorita, sa vindec oamenii ». Si in urma unor intalniri cu oameni si situatii neasteptate si a unor alegeri personale pe care le-am facut, am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut.
– Psihoterapeutii si-au rezolvat problemele pe care le trateaza la altii?
– Eu pot vorbi doar despre mine. De la bunica am invatat sa imi asum responsabilitatea fata de mine si responsabilitatea fata de cel de langa mine. Vorbesc, in calitate de psihoterapeut, despre lucrurile pe care le-am depasit si vorbesc despre lucrurile pe care le-am facut gresit. Cu respect si onestitate. Am trait ca si copil doua momente de pierdere a doi oameni care m-au iubit si pe care i-am iubit. Cele mai dureroase momente din viata mea. Sfâsietoare, cum e adesea suferinta. Momente care m-au determinat in timp sa ma reconstruiesc din interior, sa ma lupt pentru mine, sa nu ma pierd. Am ramas insa cu o sensibilitate, o greutate pe suflet fata de distanta fizica, si, mai ales, emotionala fata de cei pe care ii iubesc si de care am nevoie. O vulnerabilitate pe care in timp am acceptat-o si fata de care am acum « ganduri bune ».
– De unde stiu ca am nevoie de un psihoterapeut?
– Problemele sau dificultatile pentru care sunt solicitata au forme diferite. Sunt parinti care au nevoie de sprijin in rezolvarea unor dificultati ale copilului lor, sunt adulti in momente de suferinta, cu depresie sau anxietate. Sunt familii sau cupluri care au nevoie de un sprijin pentru a invata sa se reapropie, sa se reconecteze unul cu celalat, sa comunice cu o mai mare usurinta ce au nevoie unul de la celalat fara sa se raneasca. Preocuparea mea este bunastarea emotionala a copilului si a adultului. Ceea ce imi aduce mie cea mai mare satisfactie sunt eforturile incredibile pe care le depun cei pe care ii cunosc in cabinet pentru a avea o viata implinita, in acord cu valorile in care ei cred si pentru care se lupta. Ma emotioneaza teribil asta si, in acelasi timp, am un respect deosebit pentru reusitele lor. Sunt profund recunoscatoare sansei pe care am avut-o si o am de a invata si eu de la cei din fata mea.
– Ti s-a intamplat sa refuzi un potential client?
– Da. Adesea. Cand competentele mele nu corespundeau cu nevoile pacientului sau cand eu aveam o problema personala care ar fi interferat cu procesul terapeutic.
– Cum stii ca poti fi de ajutor?
-Vad că pacientul face progrese.
– Pune-mi doua intrebari.
– Cunoscandu-ma de mult timp, te intreb care sunt punctele mele tari si punctele mele slabe in calitate de psihoterapeut?
– Compasiunea e si punctul tau cel mai vulnerabil si principalul tau atu.
– Ce imi recomanzi ca domenii de dezvoltare profesionala?
– Nu ma aventurez sa-ti sugerez domenii foarte specifice. Dar cred ca ai putea incerca sa strecori cateva pagini din Tolstoi si Cehov in terapia cognitiva.
– Ca final deschis, pune, te rog, o intrebare celor care ne citesc.
– Ce semnificatie are pentru dumneavoastra un moment de suferinta personala?
DAN GHENEA 
momentul acela este drumul cel mai scurt către mine însămi, în el aflu din ce sunt plamadită, ce fel de om sunt.
Multumim pt interviu
pagini din tolstoi si cehov:)
despre cehov nu imi aduc aminte decat niste povesti cu printi si printese, si mai cu seama una in care exista un observator fff fin ce descria o mare printesa si slujitorii ei amorosi
si cautand si cautand (pe wiki nu il am in casa, din nefericire, era tare sa il am pe tolstoi in casa )am gasit ceva despre tolstoi grozavvvvvvvv
În Amintirile sale, Tolstoi își rezumă într-o pagină biografia:
„Privindu-mi viața, examinând-o din punctul de vedere al binelui și al răului pe care l-am făcut, îmi dau seama că toată lunga mea existență se poate împărți în patru perioade: prima, cea poetică, minunată, inocentă, radioasă a copilăriei, până la patrusprezece ani. Apoi cei douăzeci de ani oribili, de grosolană depravare în slujba orgoliului, a vanității și mai ales a viciului. A treia perioadă, de optsprezece ani, a durat de la căsătorie până la renașterea mea spirituală: lumea ar putea-o califica morală, pentru că în cei optsprezece ani am dus o viață familială cinstită și regulată, fără a ceda nici unuia din viciile pe care opinia publică le condamnă. Dar toate interesele mele erau limitate la preocupări egoiste, pentru familia mea, pentru bunăstare, pentru succesul literar și toate satisfacțiile personale. În sfârșit, a patra perioadă este cea pe care o trăiesc acum, după regenerarea mea morală; din aceasta n-aș vrea să schimb nimic, în afară de relele obiceiuri pe care le-am deprins în perioadele precedente.”
—L. N. Tolstoi – Din jurnalul său
Sa raspund si eu la intrebare:) Nu stiu, nu inteleg intrebarea (in cap am : ce e suferinta, nu pierdem dintr-un lucru cand il semnificam, cate din suferintele noastre sunt personale, ce am citit despre, cum fac o buna statistica a semnificatiilor momentelor de suferinta, sigur trebuie sa dau un raspuns de genu Boala este o sansa , oricum Ramona a raspuns perfect, de ce nu sunt ca ea, etc), dar, de fapt, nu prea am suferit.
,,regenerarea mea morala » suna bineee, oare ce a facut Tolstoi in ultima perioada a vietii:))) o depresie? (umor negru)
De ce Tolstoi si Cehov?
Intrebare pt psi : sa dea un exemplu de poveste de succes a pacientului
eu am luat in serios cand ati spus ca putem folosi cu incredere spatiul de pe blogul dv:))
Cred ca si Dostoievski si Viktor Frankl ar putea fi lecturi terapeurice.
Un moment de suferinta pentru mine inseamna ori un zid in care te cimentezi, ori o prefacere.
Momentul adevarului cu mine insami , inceputul transformarii .
http://www.romani-frumosi.ro/regele-mihai-si-regina-ana/
am gasit o poza fromoasa pt dv
multumesc. trimiteti-o si republicanilor pe care ii cunoasteti
O nouă încercare, o nouă etapă,o nouă luptă cu mine însumi.