– Nu ştiu ce să fac. M-am pregătit cu cei mai buni specialişti. M-am pregătit cu Rogers şi Winnicott, cu Laing şi Fromm. M-am pregătit cu cei mai buni specialişti. Nu înţeleg. S-a cufundat în tăcere. – Ştii, dragul meu, i-a răspuns soţia, poate ai … Continuer la lecture de Terapeutul care nu dorea să se vindece
Centrul Medical Bellanima a creat o noua posibilitate de interactiune printr-un atelier de educatie pentru sanatate numit “Recunoaste depresia si fii o parte a solutiei”. Atelierul este gandit sa vina in sprijinul persoanelor care sufera de depresie, membrilor familiilor persoanelor cu depresie si persoanelor care … Continuer la lecture de Cuvinte şi acţiuni vindecătoare
Observând aprobarea din cap gânditoare, poate recunoscătoare, a lui Spinoza, van den Enden continuă: – Dacă nu despre afaceri, atunci despre ce scrii, tinere? – Pur şi simplu despre ceea ce văd pe fereastra prăvăliei mele. Van den Enden se întoarse pentru a urmări privirea … Continuer la lecture de Fericirea e în altă parte
« Naivitatea nu e recomandabilă în psihoterapie. Medicul, ca şi educatorul, trebuie să nu piardă niciodată din vedere posibilitatea de a fi conştient sau inconştient indus în eroare, şi anume nu doar de pacientul său, ci în primul rând de sine însuşi. Pornirea de a trăi în iluzii şi de a crede într-o ficţiune despre sine – în sens bun sau rău – este aproape de nebiruit. Nevroticul este un om care cade pradă iluziei. Dar cine este amăgit îi amăgeşte pe ceilalţi.[…] Psihoterapeutul trebuie să ştie că, în măsura în care crede într-o teorie şi într-o anumită metodă, va fi în mod sigur dus de nas de anumiţi pacienţi, anume de cei care sunt suficient de abili ca să-şi aleagă o ascunzătoare sigură în spatele pieselor de lux ale teoriei şi să utilizeze metoda pentru a face ascunzătoarea de negăsit.
[…] Mi se pare de fiecare dată comic când aud medici balneari arghirofili asigurând că tratează după «ADLER» sau «FREUD» ori chiar «JUNG». Aşa ceva nu există şi nu poate să existe, iar dacă totuşi se întâmplă, atunci drumul spre eşec e sigur. Dacă îl tratez pe domnul X, atunci sunt obligat să utilizez metoda X, iar la doamna Z, metoda Z. Ceea ce vrea să spună că mijloacele şi căile de tratare sunt predominant determinate de natura pacientului. Toate experienţele şi punctele de vedere psihologice, indiferent că provin dintr-o teorie sau alta, dunt eventual folositoare. Un sistem teoretic […] constă, pe de-o parte, din reguli profesionale, pe de alta, din ideile preferate, determinate temperamental, ale autorilor.[…] Terapia reală şi eficientă a nevrozei este întotdeauna individuală şi de aceea utilizarea tenace a unei anumite teorii sau metode nu poate fi considerată decât ca eronată din temelii. » (C.G. Jung – Psihologia analitică şi educaţia)
Se bucură în ultima vreme de un succes dubios expresia “a se iubi pe sine”. Spun dubios pentru că adesea implică ideea “mă iubesc pentru ca am descoperit motive pentru care merit sa fiu iubit”; or, “placerea calmă de a fi eu insumi” (Carl Rogers) nu are nici o legatura cu “meritul”. Meritul e un diferenţiator faţă de altii şi induce ideea competiţiei, or, a mă placea pe mine însumi merge în paralel cu empatia fata de altii.
…….. mai mult pe Ralix.ro (aici)
Ştiinţa nu poate răspunde la această întrebare. Pare însă să poată demonstra că un sentiment al sensului în viaţă este important (indiferent dacă sensul există sau nu).
« Cercetările empirice asupra sensului în viaţă converg spre următoarele:
1.[…] Cu cât sentimentul sensului e mai slab, cu atât mai importantă e severitatea psihopatologiei.
2. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu convingeri religioase profunde.
3. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu valori ce transcend propria persoană
4. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu participarea la grupuri, devotamentul pentru o cauză şi adoptarea unor scopuri clare în viaţă.
5 […] Tipurile de sens al vieţii se schimbă pe parcursul existenţei individuale; alte sarcini din cadrul dezvoltării trebuie să preceadă dezvoltarea unui solid sentiment al sensului. »
(Irvin D. Yalom – Psihoterapia existenţială)
« Un proverb japonez spune: «Să stii si să nu actionezi înseamnă să nu stii nimic». Asumarea responsabilitătii nu este sinonimă cu schimbarea; este doar primul pas în procesul schimbării. […] Pentru ca schimbarea să se producă, va trebui mai întâi să ne asumăm responsabilitatea: trebuie să ne angajăm într-o actiune. Cuvântul « responsabilitate » însusi denotă această capacitate: « răspuns »+ »abilitate », altfel spus abilitatea de a răspunde. Sarcina psihoterapiei este schimbarea, iar schimbarea terapeutică trebuie să se exprime prin actiune – nu în cunoastere, intentie sau visare. » (Irvin D. Yalom – Responsabilitate, vointă si actiune, in Psihoterapia existentiala)
Curajul de a fi este curajul de a te accepta, în ciuda faptului că eşti inacceptabil.
Nevroza este calea de a evita nefiinţa prin evitarea fiinţei.(Paul Tillich – Curajul de a fi)Centaurul Chiron era semizeu (fiu al lui Cronos). Tatăl său i-a oferit nemurirea, dar l-a informat care sunt condiţiile pentru a o obţine. Prima dintre ele fiind ca nu va mai avea parte nici de suferinţele, dar nici de bucuriile vieţii. Pe scurt, obţinea nemurirea, dar pierdea viaţa.Chiron a refuzat.A preferat să fie dascălul lui Ahile, invăţându-l despre curaj şi înţelepciune, calităţi pe care zeii nu le pot dobândi nici într-o eternitate.L-a învăţat medicină pe Asclepios. Şi probabil că l-a învăţat să lupte pentru viaţă, nu împotriva morţii. Ceea ce noi, medicii şi pacienţii de azi, uităm uneori.
Această încercare traducere a unei strofe din Thomas Hardy (pe care l-am iubit în adolescenţă ca romancier, dar nu ştiam că el s-a iubit mai mult ca poet) a fost provocată de citarea neaşteptată a unui vers de către Irvin D. Yalom, psihiatrul care îşi ia si cele mai bune întrebări şi cele mai bune răspunsuri din literatura bună a lumii (iar adesea redă lumii o bună literatură bazată pe întrebările şi răspunsurile relaţiei terapeutice).
Iată o mostră – o jumătate de pagină din Psihoterapia existenţială, în care apar Cervantes şi Hardy, unul cu o întrebare a cărei actualitate nu a încetat să crească 400 de ani de modernitate, celălalt cu un răspuns dubitativ dar fertil în legătură cu sensul vieţii în faţa morţii:
« Alţi terapeuţi se feresc să abordeze grijile existenţiale nu numai deoarece acestea sunt universale, ci şi pentru că sunt mult prea înfricoşătoare pentru a fi înfruntate. La urma urmei, pacienţii nevrotici (şi terapeuţii, de asemenea) au destule griji, ca să mai ţină seama şi de alte lucruri « plăcute », precum moartea sau lipsa de sens. Aceşti terapeuţi sunt de părere că e mai bine să ignorăm problemele existenţiale, deoarece există doar două moduri în care putem gestiona brutalitatea datului existenţial al vieţii (adevărul angoasat şi negarea) şi niciunul nu e uşor de digerat. Cervantes a exprimat această problemă atunci când nemuritorul său Don a spus: «Ce ai alege: nebunia înţeleaptă sau normalitatea nebună?»
Poziţia terapeutică existenţială, după cum voi încerca să arăt în capitolele ce vor urma, respinge această dilemă. Înţelepciunea nu conduce la nebunie şi nici negarea la sănătate mintală: confruntarea cu datul existenţei e dureroasă, dar, până la urmă, vindecătoare.. Un travaliu terapeutic de calitate este întotdeauna însoţit de sondarea realităţii şi de căutarea clarificării personale; terapeutul care decide că anumite aspecte ale realităţii şi ale adevărului trebuie evitate se găseşte pe un teren minat. Comentariul lui Thomas Hardy că «dacă ar fi o cale spre mai bine, ea va cere privirea în faţă a ce e cel mai rău» e un bun cadru pentru abordarea terapeutică pe care o voi descrie. »
DAN GHENEA 