Observând aprobarea din cap gânditoare, poate recunoscătoare, a lui Spinoza, van den Enden continuă:
– Dacă nu despre afaceri, atunci despre ce scrii, tinere?
– Pur şi simplu despre ceea ce văd pe fereastra prăvăliei mele.
Van den Enden se întoarse pentru a urmări privirea lui Bento îndreptată spre stradă.
– Priviţi. Toată lumea e în mişcare. Se agită încoace şi încolo ziua întreagă, viaţa întreagă. Cu ce scop? Bogăţie? Faimă? Satisfacerea poftelor? Cu siguranţă aceste scopuri sunt greşite.
-De ce?
Bento spusese tot ce dorise să spună, dar, încurajat de întrebarea clientului său, continuă:
– Asemenea scopuri sunt generatoare. De fiecare dată când un scop este atins, acesta pur şi simplu generează noi nevoi. Deci mai multă agitaţie, mai multe căutări, la infinit. Trebuie că adevărata cale spre fericirea nepieritoare se află în altă parte. Despre asta mâzgălesc eu.
Bento se înroşi puternic. Niciodată nu mai împărtăşise cuiva astfel de gânduri.
Pe faţa clientului se putea citi un real interes. Puse jos sacoşa, se apropie şi îl privi lung pe Bento. […]
Clientul insistă:
– Tu spui că fericirea nepieritoare se află în altă parte.
Vorbeşte-mi despre această « altă parte ».
– Ştiu doar că nu se află în obiectele perisabile. Nu se află în afară, ci este lăuntrică. Mintea e cea care hotărăşte ce e înspăimântător, lipsit de valoare, de dorit sau nepreţuit şi, prin urmare, mintea, şi numai mintea, e cea care trebuie modificată.
– Cum te numeşti, tinere?
– Bento Spinoza. În ebraică numele meu este Baruch.
– Iar în latină numele tău este Benedictus. Un nume frumos, binecuvântat. Eu sunt Franciscus van den Enden. Conduc o Academie de studii clasice. Spinoza, spui…hmm, de la cuvintele latineşti spina şi spinosus, care înseamnă « spin », respectiv « spinos ».
– D’espinhosa în portugheză, spuse Bento, dând aprobator din cap. Dintr-un loc plin cu spini.
(Irvin D. Yalom – Problema Spinoza)
Am citit pe nerăsuflate prima sută de pagini din Problema Spinoza. M-am oprit doar cât să transcriu fragmentul de mai sus. Revin curând cu comentarii şi biblioterapie.
DAN GHENEA 
ha, ha:) si eu am citit , trebuie sa schmbam impresii:) asteptam sa ajungeti la chestiunea evreiasca a bibliei:)
Societatea actuală promovează, din păcate, omul care face, omul care se duce sau care vine de undeva, omul care consumă ca să-i fie recunoscută existeţa. Pe limba englezului, no longer a human being, only a human doing or a human going. Ca să fac o trimitere la o postare recentă, omul nu mai ştie să stea singur cu el însuşi, în linişte, doar să fiinţeze, să se asculte. Anticii considerau că cea mai de folos activitate umană este contemplaţia. Alţii o numesc meditaţie. Câţi dintre noi pot sta într-o stare contemplativă preţ de o oră, fără să resimtă vină, nelinişte, anxietate, nerăbdare, frustare? Şi toate aceste stări nu sunt, din punctul meu de vedere, intrinseci condiţiei umane, sunt doar rezultatul unei societăţi construite pe temelii şubrede, care promovează competiţia în detrimentul cooperării, frica în detrimentul iubirii, violenţa în detrimentul compasiunii, consumerismul în detrimentul spiritualului. Este suficient să privim un copil încă nedogmatizat ca să înţelegem asta.
Fericirea este în clipa prezentă. În ceea ce ai la îndemână. Niciodata in viitor. Fericirea viitoare o construim in clipa prezentă. Ai mintea ca prieten, eşti fericit, indiferent de context. Viktor Frankl a atins starea de Nirvana în lagar, observând în bolul de supa chioară o felie de cartof. Suntem învăţaţi, din nefericire, altceva pentru a servi unor interese meschine şi pentru a ne menţine într-o stare de obedienţă, de frică şi de neîncredere în potenţialul uman incredibil. Raiul şi iadul sunt acum şi aici. Le cream singuri în mintea noastră.