Centrul Medical Bellanima a creat o noua posibilitate de interactiune printr-un atelier de educatie pentru sanatate numit “Recunoaste depresia si fii o parte a solutiei”.
Atelierul este gandit sa vina in sprijinul persoanelor care sufera de depresie, membrilor familiilor persoanelor cu depresie si persoanelor care au tulburari legate de stres (insomnie, nervozitate, oboseala cronica), pe parcursul a 4 sesiuni cu durata de 120 minute fiecare, in grupuri de cate 10 persoane.
Sesiunile sunt structurate astfel incat sa permita un grad crescut de interactivitate si raspunsuri personalizate.
Cursul va fi sustinut de catre o echipa completa formata din: Dan Ghenea, medic psihiatru, Radu Botezat-Antonescu, psiholog clinician si Beatrice Popescu, psihoterapeut.
Temele celor 4 sesiuni vor fi:
- Cum recunosc depresia?
- Ce trebuie sa stiu despre tratamentul depresiei?
- Cum pot obtine ajutor in depresie?
- Cum pot preveni depresia?
Nu exista pastile ale fericirii, nu exista vaccinuri contra dezamagirii, dar exista cuvinte si actiuni vindecatoare.
Pentru informatii suplimentare accesati http://www.bellanima.ro/#!atelier-despre-depresie/cs4o
Pentru înscrieri: contact@bellanima.ro
DAN GHENEA 
Felicitări pentru iniţiativă! O soluţie la prevenirea sau depăşirea depresiei este ajutorul oferit altcuiva. Ieşirea din cercul sufocant al eului şi reconectarea cu celălalt. De aceea dumneavoastră nu sunteţi o persoană deprimată…
Ramona ,
ma bucur ca ai reinceput sa scrii …
M-as inscrie la cursul asta , daca s-ar face turneu cu el prin tara 🙂
nu e o idee rea…
Mulţumesc, Gabi. Eu m-aş bucura să ţi le împlinească dorinţa.
*se împlinească
nu stiu cat ar fi de profitabil pentru organizatori … noi , provincialii , sigur am fi in castig…
@ »Nu exista pastile ale fericirii… » – à propos, anti-depresoarele si anti-anxioliticele sunt numite cinico-ironic: les pilules du bonheur… ce n-aduc fericirea, ba în cele mai multe cazuri au efecte secundare oribile si teribile: crime si/sau sinucideri… în cei 5 ani petrecuti în USA, o tragedie a facut turu’ planetei: un tip sub « prozac » a sosit la lucru într-o dimineata cu o carabina(încarcata zdravan!), a tras în colegi ca-n iepuri(vorba-vine!) si-a ucis… 9=noua! 😦
* * *
înclin sa cred în reusita unei psihoterapii de calitate decât în cea a « pastilelor-zombie »… în ultimii zece ani, americanii au elaborat câteva medicamente (mai) eficace pentru « reglarea » dezechilibrului de serotonina.
N-as spune ca prozacul iti pune pusca in mana…Prozacul nu e pastila fericirii, dar de aici pana la « pastila-zombie » e cale lunga…
Nişte pastile nu vor reuşi decât temporar şi fals să readucă liniştea şi nu vor rezolva schemele de gândire disfuncţionale. Depresia nu apare din senin, ci în urma unor factori exteriori stresori la care omul modern nu mai ştie să se adapteze pentru că aşteaptă de la lume ce nu îi poate da. Se aşteaptă ca dragostea să ţină o veşnicie, fără ca el sa mişte un deget, viaţa să curgă lin, fără niciun eveniment neplăcut, boala să se ţină departe de el, totul să fie, în principiu, perfect. Când ceva nu-i cum ar « trebui » să fie )cine stabileşte cum ar trebui să fie viaţa unui om?), apar frustrarea, apoi furia şi, în cele din urmă, depresia. Unde anume stă scris că viaţa e lapte şi miere? Ce învăţăm, până la urmă, din lapte şi miere? Ce ne căleşte şi ne face să descoperim în noi resurse nebănuite de putere, de credinţă, de curaj, dacă nu ticmai evenimentele neplacute? Viaţa nu are subtitrare, ori o înţelegi aşa cum este, ori o ratezi încercând să o pliezi pe nişte aşteptări nerealiste, rătăcind fie in trecut, fie în viitor, mai deloc fiind prezent.
În altă ordine de idei, cred cu tăie că rolul unui medic, oricare este specializarea lui, nu este să vindece, ci să îi pese de pacient, Dacă ar fi împlinită condiţia aceasta, lucrurile ar sta altfel, Şi poate nu ar fi o idee deloc rea ca, în loc să ne concentrăm pe tratarea depresiei, să ne canalizăm atenţia spre partea nedepresiva a individului. Să udăm grădina, nu buruienile. Până la urmă, omul nu este doar un depresiv, un anxios, un schizofrenic, un bipolar, ci o persoană care experimentează episoade de depresie, de anxietate, de schizofrenie, etc. Se preocupă cineva şi de partea « sănătoasă » şi creativă a lui?
1. Cand spunem ca depresia apare « din senin » vrem sa spunem ca nu exista factori stresori statistic semnificativi in perioada imediat anterioara debutului.
2. Pe de alta parte, stresul nu depinde numai sau in primul rand de natura factorilor exteriori, ci de grila de ganduri-emotii- comportamente prin care ii analizam si le raspundem.
3. Viata e cu subtitrare, dar se intampla sa nu invatam sa citim corect.
4. Invatarile sunt deci cheia rezilientei (rezistentei) la stres.
5. Da, rolul principal al medicului e sa fie acolo
6. Da, tratamentul trebuie axat pe tariile care exista inca; inclusiv tratamentul medicamentos trebuie prescris astfel incat sa tinteasca favorizarea acestor capacitati individuale.
7. Se preocupa in primul rand omul in cauza de partea lui sanatoasa?
Va mulţumesc pentru schimbul de opinii. Este o plăcere să discut cu dumneavoastră.
Am, totuşi, o altă părere, în privinţa primului punct. Cred că omul modern, aflat mereu pe fugă, nu îşi mai face timp şi nici nu mai ştie să acorde atenţie mişcărilor lumii lui interioare, să mediteze la stările pe care un anumit eveniment le declanşează în el, să îşi recunoască şi să îşi înţeleagă emoţiile. Prin urmare, aceste evenimente de viaţă stresante rămân să sape în subconştient şi, la primul moment de vulnerabilitate, fundaţia sănătăţii noastre mintale începe să se clatine. La fel ca în cazul unui bolnav de cancer care va spune ca nu a experimentat simptome care să îl pună pe ganduri şi e şocat sa afle diagnosticul. Dar corpul trimite mereu semnale de alarmă, mereu ne anunţă că ceva nu este în regulă, doar noi nu-i dăm ascultare.
Un exemplu concret: acum ceva timp, mergând pe drum, am auzit dintr-o casă plânset de copil şi vocea furioasă a mamei care îi spunea micuţului că va trânti cu el de pământ dacă nu se potoleşte. În mod clar, această intâmplare m-a afectat, aşa ca mi-am luat nişte timp, m-am aşezat şi am privit în mine. Mi-am identificat emoţiile, m-am întrebat de unde ar putea veni, le-am acordat atenţie. Mai departe, aveam două variante: fie să las evenimentul cu pricina să îmi dea peste cap ziua, să mă plâng neconstructiv că lumea e aşa şi pe dincolo, fie să merg pe calea unor gânduri pozitive. În felul acesta, am dezamorsat nişte stări şi nişte gânduri care, cumulate altora, la fel de nebăgate în seamă, m-ar fi aruncat, la un moment dat, într-o frumuseţe de stare depresivă.
7. aici e intrebarea : de ce unii da si altii ba ?
Gabi, credinţa mea este că toţi oamenii au potenţial creativ, dar mulţi renunţă la el pentru activităţi « mai productive », din lipsă de timp şi pentru că au uitat să se joace. Ca să cuprind şi întrebarea lui Dan Ghenea, calea de a redeveni creativ sunt exprimentarea « în joacă », pentru a vedea care activitate imi place si imi valorifica acest potential (arta fotografică, desen, gastronomie, scris, dans, etc.). Îţi doresc o zi cu gânduri răcoroase!
« De ce » e o întrebare fără sfârşit. Hai să ne întrebăm « cum »
La noi azi ploua si e bine , racoare . O rafala de ploaie a dat o multime de caise pe jos , in iarba . M-am gandit la voi …sa veniti , sa le culegem si sa le mancam …impreuna … cred ca actiunea aceasta e mai mult productiva decat creativa , Ramona … asta e ziua de azi …
… prea putin am inteles cum sa ne intrebam »cum »…
Caise…Bun, bun. Creativ ar fi, de exemplu, să faci o prajiturica din ele sau o tartă…Yummmi!!! Ai un suflet frumos, Gabi. 🙂