Ştiinţa nu poate răspunde la această întrebare. Pare însă să poată demonstra că un sentiment al sensului în viaţă este important (indiferent dacă sensul există sau nu).
« Cercetările empirice asupra sensului în viaţă converg spre următoarele:
1.[…] Cu cât sentimentul sensului e mai slab, cu atât mai importantă e severitatea psihopatologiei.
2. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu convingeri religioase profunde.
3. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu valori ce transcend propria persoană
4. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu participarea la grupuri, devotamentul pentru o cauză şi adoptarea unor scopuri clare în viaţă.
5 […] Tipurile de sens al vieţii se schimbă pe parcursul existenţei individuale; alte sarcini din cadrul dezvoltării trebuie să preceadă dezvoltarea unui solid sentiment al sensului. »
(Irvin D. Yalom – Psihoterapia existenţială)
DAN GHENEA 
Uneori, viata nu are nici un sens, din pacate.
iar alteori are?
da , poti sa simti , uneori , ca viata nu are sens…
de la unul dintre clasicii nostri in viata:
« ne este greu sa gasim sensul vietii pentru ca viata nu are un sens.. putem sa-i dam noi unul, printr-un act de creatie (autocreatie si cocreatie).
sfantul graal nu exista sau, oricum, el nu este un pocal aurit, ascuns undeva spre a fi gasit de cel mai destoinic dintre cavaleri. in schimb, orice cavaler poate gasi sfantul graal printr-un act de creatie (poate fi magia lui Merlin, iubirea lui Lancelot, puterea lui Arthur) »
continuarea, aici: http://eugenhriscu.ro/2009/06/15/pentru-maica-tereza/
Sensul vieții ? Nu îl căuta, căci nu-l vei găsi. Pur și simplu mergi, și nu te mai gândi că mergi, unde mergi, cât o să mergi. Fericiți cei săraci cu duhul.
De ce ? ”pentru că omul a desfăcut spiritul lui de tot ce e divin în el și a pornit mai departe fără Dumnezeu spre tainele lumii acesteia, adică a pornit mai departe lipsit de conducătorul lui natural. De aceea în lumea aceasta el a întâlnit abisuri peste care nu se pot dura punți, prăpăstii și râpe înfricoșătoare” și așa ”indiferenți în fața divinului și disprețuind umanul, fără nici un țel ne spunem că totul este supus unor legi inexorabile”. Poate că sună prea fatalist , și aici îi dau dreptate lui Yalom . Să dăm noi sens vieții sună frumos, dar doar atât, doar sună.