Când nu ti se cer. Formula « Spune şi tu, ce să fac? » pare să fie o cerere de sfat. De cele mai multe ori nu e. « Spune şi tu » e doar o dorinţă de a fi confirmat. Persoana care aparent întreabă nu doreşte să audă … Continuer la lecture de Când să nu dai sfaturi
Citesc într-o carte densa in informatii, bine mobilata cu exemple lamuritoare si fundamentata pe o bibliografie de peste 1000 de titluri (pentru o carte de 450 de pagini A5!):
« 7.4.2. Doliul faţă de propria persoană. Foarte productivă este extinderea modelului «pierderii» la propria persoană […] Subiectul se simte înstrăinat de «persoana sa actuală», de corporalitatea sa, pe care nu o poate accepta şi faţă decare pate să resimtă silă, dispreţ, ură cu o intensitate care poate deveni critică în condiţiile unor incidente minore. » (Constantin Oancea, Corneliu Ungureanu şi Renata Iosifescu – Consilierea şi tehnici înrudite în practica medicală, Editura SEMNE, Bucureşti, 2012)
Doliul după tine însuţi poate aparea dupa accidente mutilante, invaliditati dobandite sau ca o reactie la semnele de imbatranire, spun autorii. Eu as mai adauga o situatie din ce in ce mai frecventa: doliul dupa un sine virtual. Apare in momentul in care renunt la speranta sinelui « ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi » si nici o alta varianta de viata aici si acum nu ma satisface. Atunci cand viata e mereu in alta parte.
Cea mai veche: « Divinitatea, pentru că ea este nenăscută »
Cel mai frumos: « Universul, pentru că el este opera divinităţii »
Cel mai mare: « Spaţiul, pentru că el le cuprinde pe toate »
Cel mai iute: « Spiritul, pentru că el aleargă pretutindeni »
Cea mai tare: « Necesitatea, pentru că ea domneşte peste toate »
Cel mai înţelept: « Timpul, pentru că el descoperă toate »
Cel mai greu : « A se cunoaşte pe sine »
Cel mai uşor: « A da sfat altuia »
(după Diogenes Laertios – Despre vieţile şi doctrinele filosofilor; exista ca e-book gratuit)
DAN GHENEA 