Citesc într-o carte densa in informatii, bine mobilata cu exemple lamuritoare si fundamentata pe o bibliografie de peste 1000 de titluri (pentru o carte de 450 de pagini A5!):
« 7.4.2. Doliul faţă de propria persoană. Foarte productivă este extinderea modelului «pierderii» la propria persoană […] Subiectul se simte înstrăinat de «persoana sa actuală», de corporalitatea sa, pe care nu o poate accepta şi faţă decare pate să resimtă silă, dispreţ, ură cu o intensitate care poate deveni critică în condiţiile unor incidente minore. » (Constantin Oancea, Corneliu Ungureanu şi Renata Iosifescu – Consilierea şi tehnici înrudite în practica medicală, Editura SEMNE, Bucureşti, 2012)
Doliul după tine însuţi poate aparea dupa accidente mutilante, invaliditati dobandite sau ca o reactie la semnele de imbatranire, spun autorii. Eu as mai adauga o situatie din ce in ce mai frecventa: doliul dupa un sine virtual. Apare in momentul in care renunt la speranta sinelui « ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi » si nici o alta varianta de viata aici si acum nu ma satisface. Atunci cand viata e mereu in alta parte.
DAN GHENEA 
Si daca apare , ce pot sa fac ?
Aceleasi lucruri ca in alte forme de doliu
Acest comportament ar putea sa apara si in cazul suferii unui abuz de ordin fizic?
Da, se poate intampla.
Am vazut de curand filmul acesta http://www.imdb.com/title/tt0078841/ si m-am regasit in personajul principal. Sunt ca de pe alta planeta traind ïn televizor si calculator » si nu stiu cum sa ma regasesc sau mai degraba, sa ma gasesc…
« Aceleasi lucruri ca in alte forme de doliu »,adica mai concret ce se poate face?Ce faci cand reusesti pentru o luna,doua sa iesi din o asemenea stare ,cauza nu este eliminata si revi in acea stare de n ori??Multumesc
Doliul trece printr-o serie de faze: negare, furie, resemnare, acceptare. Ce pot face? Sa-mi dau timp pentru a constientiza pierderea. pentru a-mi ventila emotiile negative, pentru a-mi gasi noi roluri si activitati. Se considera ca e o problema in masura in care timpul de readaptare depaseste 1 an. Oricum nu poate fi mai scurt de 6 luni. Pot avea nevoie de sprijin psihologic pentru nu ramane blocat intr-una dintre fazele de dinaintea acceptarii. Concret se poate discuta doar pe fiecare situatie in parte. Multumesc pentru intrebare, iar daca vreti sa discutam mai personalizat puteti folosi adresa de e-mail din Contact
Asa este trecem prin cele patru faze, asa cum spune teoria:negare, furie, resemnare, acceptare,problema este ca revin de multe ori in una din primele 2 faze.Este foarte greu sa te ridici mereu ,mereu daca mai exista si alte probleme de viata,pe l;anaga a accepta moartea cuiva drag.
Am citi azi un fragment din Moartea ne poate deschide in fata bucuriei, de Mary O’Mailey
« Nu e nicio intamplare, faptul ca ultimele cuvinte ale lui Steve Jobs au fost :”Oh, uau! Oh, uau! Oh, uau!” El a recunoscut campul! Nu e insa neaparat nevoie sa asteptati pana muriti, pentru a simti asta. Voi nu sunteti norii mintii voastre. Voi sunteti campul! Si, atunci cand in viata ajungeti la ceva ce nu puteti controla – ceva ce mintea voastra nu poate rezolva – sunteti in fata unui moment extraordinar de puternic, pentru ca in el se afla posibilitatea de a va deschide din nou catre campul de iubire, care sunteti. Incercarile din viata voastra va ofera ocazia de a vedea cat de mult se opune mintea voastra, vietii – si de a descoperi vindecarea uimitoare, care are loc atunci cand va deschideti in fata a orice va ofera viata.
Asadar, cum ar fi daca ati intelege ca incercarile cele mai profunde din viata voastra sunt pentru voi? Ele nu exista pentru ca ati facut ceva rau sau pentru ca Dumnezeu a adormit in post. Ele sunt aici ca o invitatie de a vedea prin gramada de nori si de a va lupta sa va intoarceti la pajistea iubirii, care este intotdeauna aici. Si asta, pentru ca nu ati parasit-o niciodata, ci doar ati gandit ca ati parasit-o. »
http://www.maryomalley.com/
Sa caut oare acea vindecare uimitoare,teoria este buna dar daca nu mai am puterea sa o pun in practica…
O zi excelenta
Orice impas e si o ocazie de restructurare a gandurilor, emotiilor si actiunilor.
Cand se lasa cu restructurari , e jale…
Nu, nu e jale. Jale e sa cari toate bagajele adunate de-a lungul drumului stiind ca pe ultimul bilet de zbor scrie deja la « termeni si conditii »: « Greutatea maxima pentru bagajele de cala: 0 kg. Bagaje de mana: praful de roze pe care il puteti cuprinde in mana stanga. »
Iar complicati lucrurile . In afara de praful de roze n-am inteles nimic . Am vrut doar atat sa spun , ca transformarea nu e usoara
Am nevoie de o poveste intreaga ca sa pricep …
Transformarea nu e usoara. Dar ramanerea pe loc e imposibila.
De ce ?!
Pentru ca nu te scalzi de doua ori in acelasi râu
Era prea simplu …Dar a trebuit sa treaca o noapte , ca eu – intinsa pe iarba cu ochii la stele , sa-mi dau seama .