Étiquette : sine

Despre adevarata si roditoarea iubire de sine

· 8 commentaires ·

Se afirmă tot mai des că pentru a-i putea iubi pe altii trebuie să te poti iubi pe tine.

Dar cum ai putea invata să te iubesti pe tine?

O solutie veche de peste 13 secole a fost propusă de Sf. Maxim Mărturisitorul într-o scrisoare catre Ioan Cubicularul, intitulată Despre iubire. Iată cum sintetizează Parintele  Dumitru Stăniloae formularea Sf. Maxim Mărturisitorul:

« Persoanele umane, in loc sa inainteze spre iubire intre ele, ca o inaintare a unuia in altul si in considerarea de catre unul a celuilalt ca o sine proprie, dupa asemanarea Sfintei Treimi, au ales sa se urasca si sa sporeasca lupta intre ele, sustinand in cadrul firii celei una, repetata in ele, putinta de a se sfasia. »

Asadar, solutia constă in a considera un sine extins, a mă vedea pe mine în altul. Căci omul nu e om închis în el insusi. Omul e om prin alti oameni.

Recunoscându-mă pe mine în altul pot învăta să mă iubesc iubindu-l.

Bookfest fără zarve

· 3 commentaires ·

Linistit. Anonim. Relaxat. Poate prea relaxat.

In ultima zi, o lansare a unei carti atipice: Jung îndragostit de suflet, de Lavinia Bârlogeanu. In unsprezece parti cu titluri din alt(e) veac(uri):

1. Nasterea sinelui: o gnoza pentru contemporani 2. Cine decide in stapanirea cui cade omul 3. Erou pe calea Sinelui … 6. Dumnezeu, una dintre experientele cele mai sigure 7. Drumul catre Dumnezeu trece, inevitabil, pe la diavol … 11. Destin si vis

Nu impartasesc entuziasmul autoarei pentru Cartea Rosie (definita de Lavinia Bârlogeanu ca « o autentica autobiografie spirituala » a lui C.G. Jung ), dar cartea merita citita cu atentie, atat pentru partea de studiu al ideilor jungiene, cat si pentru formularile uneori memorabile ale autoarei. Iata una foarte curajoasa si fin oximoronica, care este parte a manifestului pus in loc de incheiere:

Viata autentica se traieste in ambiguitate

 

Doliul după tine însuţi

· 16 commentaires ·

Citesc într-o carte densa in informatii, bine mobilata cu exemple lamuritoare si fundamentata pe o bibliografie de peste 1000 de titluri (pentru o carte de 450 de pagini A5!):

« 7.4.2. Doliul faţă de propria persoană. Foarte productivă este extinderea modelului «pierderii» la propria persoană […] Subiectul se simte înstrăinat de «persoana sa actuală», de corporalitatea sa, pe care nu o poate accepta şi faţă decare pate să resimtă silă, dispreţ, ură cu o intensitate care poate deveni critică în condiţiile unor incidente minore. » (Constantin Oancea, Corneliu Ungureanu şi Renata Iosifescu – Consilierea şi tehnici înrudite în practica medicală, Editura SEMNE, Bucureşti, 2012)

Doliul după tine însuţi poate aparea dupa accidente mutilante, invaliditati dobandite sau ca o reactie la semnele de imbatranire, spun autorii. Eu as mai adauga o situatie din ce in ce mai frecventa: doliul dupa un sine virtual. Apare in momentul in care renunt la speranta sinelui « ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi » si nici o alta varianta de viata aici si acum nu ma satisface. Atunci cand viata e mereu in alta parte.