Étiquette : durere

Îl/O placi? Îl/O doreşti? Îl/O iubeşti?


Ca să-l doreşti nu e musai să-l placi, ba adesea e chiar contraindicat. Ca să-l doreşti e suficient să fie greu de prins sau să crezi tu că e greu de prins.

După ce-l ai, nu ai cum să-l mai doreşti. Dacă ai noroc, s-ar putea să-l placi un pic după ce nu-l mai doreşti.

Oricum, dorinţa se aprinde mai mult din durere decât din plăcere. Cu plăcerea faci cel mult un foc de tabără într-o noapte scurtă de iunie.

Dincolo de durere şi de plăcere încep fericitele chinuri ale dragostei.

Lebede gri (II)


Transcriu aproape în întregime subcapitolul Natura umană, fericirea şi recompensele primite grămadă

8. A câştiga 1 milion de dolari într-un singur an, după ce nu ai câştigat nimic în cei nouă ani dinainte, nu aduce aceeaşi plăcere ca distribuirea totalului în mod egal pe cei zece ani, adică ai o plăcere mai mare dacă vei câştiga 100 000 zece ani la rând. Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru ordinea inversă – dai lovitura în primul an şi apoi nu mai câştigi nimic în cei nouă ani rămaşi.

9. Cumva, sistemul tău de plăcere/recompensă este saturat destul de repede şi nu poţi reporta plăcerea.

10. De fapt, fericirea ta depinde mult mai mult de numărul de situaţii în care ai emoţii pozitive decât de intensitatea acestor afecte pozitive. Cu alte cuvinte veştile bune sunt în primul rând veşti bune; cât de bune contează mai degrabă puţin.

11. Aşa că pentru avea o viaţă placută e mai bine să distribui aceste mici afecte pozitive cât mai uniform de-a lungul timpului. Multe veşti uşor pozitive sunt preferabile unei singure grămezi de veşti mari.

12. Deci, din punctul de vedere al « contabilităţii plăcerii », nu merită să tragi pentru un singur mare câştig. Suntem hărăziţi natural să ne extragem bucuria vieţii din recompense moderat plăcute, dar frecvente.

13. Aceeaşi proprietate se aplică invers nefericirii. E mai bine să îngrămădeşti toată durerea într-o perioadă scurtă decât să fie întinsă pe un timp mai lung.

14. Dar unii oameni reuşesc să depăşească asimetria durerilor şi bucuriilor, să evadeze din deficitul de plăcere, să se poziţioneze în afara jocului – şi să trăiască sperând.

Frica de moarte sau frica de viata?


« Poţi fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuţi nu. » (Stefan ZweigSuflete zbuciumate)

– Doctorul mi-a spus ca nu am nimic…

– Nimic organic…

– Dar e absolut sigur? Am mai auzit despre niste oameni carora li s-a spus ca nu au nimic si peste cativa ani s-a descoperit ca aveau ceva…

– La cati doctori ati fost?

– Patru, in ultima luna… Dar am auzit ca exista niste investigatii mai precise… M-am programat pentru luna viitoare…

– Si pana atunci…

– Ma gandesc in fiecare zi ce as putea avea… Ma simt rau, nu se poate sa fie din nimic…

– Si daca ar fi nimicul numit frica?

– Pot fi absolut sigura ca nu voi muri?

– Puteti fi absolut sigura ca veti muri, dar e foarte putin probabil sa se intample azi…

– Vedeti, nu sunteti absolut sigur ca nu am o boala grava…

– Si analiza pe care o veti face la Viena va fi sigura doar in proportie de 996 la mie… Si va exclude o singura boala…

– Nu sunt in stare de nimic pana nu imi iau aceasta piatra de pe inima…

– Imi spuneti, asadar:  « Întai sa-mi rezolv complet problema, abia apoi pot sa-mi contnui viata »…

– Nu pot sa ma gandesc la nimic altceva…

– Si daca de maine v-ati simti bine, ce ati ati face?

– Nu stiu, orice, am atatea de facut…

– Deci, practic, acum va indeletniciti cu lupta cu o boala care nu a fost inca diagnosticata…

– Da, dar pe mine nu ma lasa sa traiesc…

– Si daca boala pe care o cautati va fi diagnosticata peste 20 de ani? Nu veti fi trecut timp de 20 de ani pe langa viata, din frica de moarte?

[Dar mai lunga a fost durerea]


Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de grea este calea pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Pe 18 iulie vor fi trecut trei sferturi de secol de la moartea Reginei Maria. Voi reproduce pe blogul Regatul României, testamentul acestei românce prin adoptie, a carei inima s-a deschis pentru a cuprinde o Românie buna, frumoasa si adevarata.

Cuvintele sunt pâine


Am constatat cu bucurie ca mica mea postare depre admiratie a ajuns la 1000 de vizualizari.

A fost exact ce imi trebuia intr-o zi in care am aflat ca exista un cont facebook care titreaza cu majuscule Presedintele Nostru, ca in Pater Noster, iar dintr-un clip aflam ca el nu a GRESIT niciodata, iar cei ce-l critica nu au avut niciodata dreptate, ca « sunt unii » care sunt de alta parere, dar Presedintele e UNUL (majusculele nu imi apartin!).

Sigur ca nici macar cei 3000 care au dat like nu il venereaza pe « PN », dar baietii care injosesc cuvintele stiu bine ce fac: incearca sa arunce in derizoriu capacitatea cuvintelor de a evoca lucruri mari; astfel pot spera ca batalia politica sa ramana in noroi, la nivelul cuvintelor de maruntis, iar cuvintele mari, care sa poata vorbi despre morala civica, sa-si dea duhul.

Cuvintele sunt painea mintii. Despre asta am scris azi si in  Culorile depresiei (articolul Cum si când se trateaza depresia).

Cameleonul verde de primăvară


Am decis sa adaug si verde la cele 4 culori propuse de Peter Tyrer pentru cameleonul depresiv. Cameleonului verde i-am zis de primavara pentru ca se ascunde uneori sub asa-zisa « astenie de primavara ». Depresiile pe care le-am simbolizat prin cameleonul verde sunt cele in care nu iese in evidenta tristetea patologica (=dispozitie depresiva). Am scris mai mult despre măştile depresiei în Există depresii fără tristeţe?

Frica de frică


Atacul de panică este cel mai frecvent motiv de solicitare a serviciilor medicale de urgentă.

Primele atacuri sunt percepute ca furtuni devastatore izbucnite pe cer senin. Senzatia de moarte iminentă domină adesea tabloul. Si mai rău e percepută senzatia de pierdere a controlului.

Oamenii cu nevoi mari de control sunt mai vulnerabili la tulburarea de panică. Cei care incearcă prea mult să-si « stăpânească » emotiile. Cărora li s-a spus si isi spun mereu că frica e o slabiciune inacceptabilă.

Dar poate că orice curaj adevărat nu este altceva decât cunoasterea si domesticirea fricilor cotidiene. Si mai cred că facem acte de curaj autentic doar atunci când ne insoteste frica de a pierde esenta personală a umanitătii noastre.

Atacuri de panică are aproape toată lumea. Destul de multi (20 – 30%) au chiar un episod definit de tulburare de panică vreodata in viata lor. Majoritatea invată să trăiască apoi in intelegere cu fricile lor; le recunosc si le salută in fiecare zi. Ceilalti se inchid in casă pentru că se tem că s-ar putea să apară un atac de panică. Pentru a evita câteva minute de pierdere a controlului sunt dispusi sa-si restrângă drastic libertatea.

Tulburarea de panică durează, in medie, câteva luni. Agorafobia sau frica de a-ti fi frică poate roade ani buni din viată.  « Remediul » se dovedeste mai rău decât boala.