Étiquette : credinta

[Binecuvântat fie poporul român]

· 1 commentaire ·

Atotputernice şi veşnic Dumnezeu,

Ne amintim în această zi, cu inima plină de recunostinţă, de lucrarea neostoită săvârşită cu statornică demnitate şi dăruire de Regele Mihai în slujba României.

Binecuvântat fie poporul român şi suveranul său, în această generaţie, în cele viitoare şi în vecii vecilor! Amin.

(din rugaciunea rostita de Capelanul Ordinului Regal Victorian la sarbatorirea Regelui Mihai la Londra, pe 8 noiembrie 2012)

Puteti vedea aici filmul relizat de Marilena Rotaru cu ocazia festivitatilor de la Londra dedicate Regelui Mihai.

La Multi Ani, popor român!

· 2 commentaires ·

Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

Ieşit-a semănătorul

· 1 commentaire ·

I say: take no thought of the harvest,
But only of proper sowing. (T.S. Eliot – Choruses from the Rock, 1934)

(Îţi spun: să n-ai în gând culesul,/ Ci doar semănătura cumsecade)

(Multumesc, Eugen!)

Evanghelia unui necredincios declarat

· 4 commentaires ·

Cartile mari au o viata a lor, se desprind de mintea care le-a dat nastere si se unesc cu mintile celor ce stiu sa citeasca si reusesc sa iubeasca in actul lecturii.

Evanghelia dupa Isus Cristos, de José Saramago, a starnit pasiuni: atat iubirea cat si furia. Pasiuni a caror tinta a fost mai degraba autorul decat cartea. Autorul a fost membru al Partidului Comunist Portughez timp de peste 50 de ani (pana la moarte, in iunie 2010), admirator al lui Castro (ca si Gabriel Garcia Marquez)  si ateu declarat (s-a manifestat insa mai degraba anticlerical, ceea ce i-a atras critici dure din partea bisericii catolice).

Biserica a fost alarmata de rescrierea unor episoade consemnate in Evanghelii. Ca si cum autorul ar fi pretins pentru cartea sa un statut canonic. Nu este o istorie, ci un roman, o fictiune. Fictiunile acestea numite romane poarta uneori un adevar profund, care ramane insa ascuns unei citiri superficiale.

I s-a reprosat lui Saramago ca a citit superficial Biblia, ca si cum el si-ar fi arogat vreodata misiunea de exeget al Cartii. In schimb, un cititor iubitor, care cauta « adevarul minciunilor » (cum numea Llosa miezul fictiunilor literare), va gasi in Evanghelia dupa Isus Cristos o cale de a intelege si de a percepe aproape senzorial o lume mai mare decat lumea vazutelor.

Pentru un credincios, romanul e tulburator. Pentru ca il face sa simta, prin forta si bogatia scriiturii, ce ar insemna sa ia in serios realitatea unei dumnezeiri intrupate intr-un corp omenesc. Si mai tulburator e ca esti transportat intr-un timp in care tu esti in multimea care se intreaba Cine este Acesta? Si nu ai la indemana Evangheliile (inca nescrise) pentru a sti raspunsul care va fi declarat « corect ».

Pentru un cititor care crede ca e necredincios, romanul este iarasi tulburator. Nu va gasi aici suficenta manualelor de ateism « stiintific ». Minunile facute de Isus nu sunt « demontate », dimpotriva, sunt pasaje in care cartea reuseste sa le faca mai vii decat in relatarile exterioare din Evanghelii.

Pentru cei pentru care cititul e doar o abilitate de descifrare a textului, o incercare de a deslusi « ce a vrut sa spuna autorul », cartea aceasta va fi doar ironica, sau acuzatoare, sau iconoclasta. Dar dincolo de ceea ce a vrut autorul, cartea vorbeste cititorului, inclusiv cititorului Saramago, cred eu, despre credinta si frica, despre iubire si tradare, despre durere si implinire, si despre minunea lumii acesteia care este mai mult decat ceea ce pare.

E o carte care patrunde in carnea si in mintea cititorului, o fictiune care poate elibera calea adevarului. Pentru cei ce vor sa cunoasca iubind, nu despicand.

Platon şi Aletheia: o dragoste neîmpărtăşită

· Laisser un commentaire ·

Adevărul e dincolo de aparenţele lumii sensibile, în lumea ideilor, ne asigură Platon. Dar asta după ce ne prezintă, în primele Dialoguri, metoda mult mai senzuală a maestrului său, Socrate. Acesta « moşeşte » adevărul, în discuţii cu oamenii lumii acesteia, făcând apel la experienţele lor mundane.

Cumva, Socrate ne spune că adevărul se află printre noi şi trebuie doar să ne amintim ceea ce uităm în graba zilei sau sa băgăm în seamă lucruri pe care le ignorăm sau să limpezim apele tulburi ale minţii cu ajutorul altor minţi.

Platon s-a îndrăgostit de un adevăr inaccesibil. Acel adevar al lui Socrate, umblând desculţ pe drumuri, era prea umil pentru a fi iubit aristocratul Platon. Dar Adevărul aflat departe, în lumea inteligibilă, nu i-a răspuns la scrisori.

Poate pentru că adresa era greşită. Aletheia e ne-uitare. Neuitare într-o memorie de om aici şi acum. În lumea sensibilă şi luminată de o inteligenţă personală.

În pridvorul bisericii Sf. Nicolae din Turnu Roşu i-am văzut pe Socrate şi Platon privind din nou împreună spre aceslaşi Adevăr. Acela care e prezent oriunde doi sau trei oameni îl caută cu bună credinţă.

Am scris aceste rânduri în atmosfera încărcată de vanitaţi intelectuale platonice a verii vrajbei noastre. As vrea ca intelectualii să redevină « moaşe » ale adevărului. Multi suntem încă prinşi în vraja lui Platon şi credem că putem dicta cetăţii în numele unui adevăr greu accesibil. Cu frustrarea cronică a unei iubiri neîmpărtăşite.

Sonet nupțial

· 2 commentaires ·

Trec dragostea, speranța și credința/ Mai sus de munții ce cap în cap se bat?/Sub coastă strigă femeie si bărbat/ La-mpreunarea lumii cu ființa.//

Somonii pacifici la praguri se zbat/ Să-și lase în apă dulce dorința./ Vor pune-n sferele roz și cheița/De aur ce-n vise să fie schimbat?

Pe  fața ascunsă a lunii de-argint/ Văd primul pătrar al Marii Albastre/ Cu ape grele de șoapte de noapte.// Picături mirosind a mov hiacint/ Cheamă lumina pe chipuri măiastre;/ Nisipu-i  miere pe trupuri de lapte.

Niciodata sa nu spui niciodata

· 3 commentaires ·

« Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. »

Zice bine Marius Mihalca pe blogul sau, pe care il citesc mereu cu placere (mai rar decat mi-as dori, pentru ca e cam lenes si scrie rar).

Cititi tot articolul, ca merita. Eu o sa-mi asum rolul de avocat al cuvintelor incriminate, atunci cand sunt folosite cu dreapta chibzuinta; altminteri, si eu dau o lupta (profesionala) cotidiana cu abuzul de termeni absoluti.

Sunt de acord ca « nimic si nimeni nu ne va desparti niciodata » e o trufie si nimic mai mult; cum as putea sa controlez libera vointa a celuilalt? Pot insa sa declar legitim ca « vreau să fiu cu tine pentru totdeauna« , pentru ca e o declaratie care ma angajeaza doar pe mine si promite doar ceea ce e in puterea mea: sa vreau, nu sa obtin intotdeauna ceea ce vreau.

Sunt de acord ca termenii absoluti nu pot fi justificati rational. Dar o mare parte a vietii noastre scapa dincolo de rationalitate. Iar cuvintele absolute sunt justificate atunci cand au la baza cei trei virtuti care depasesc ratiunea: Credinta, Speranta, Iubirea.

Iar cand se intampla acest lucru cuvintele dau forma faptelor si faptele dau consistenta cuvintelor. Altminteri, credinta fara fapte e moarta, speranta fara fapte e zadarnica, iar iubirea fara fapte e doar chimval rasunator.

Întâlnirea cu Adevărul

· 1 commentaire ·

« Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. »

Asa l-a aflat pe Dumnezeu proorocul Ilie, praznuit pe 20 iulie in biserica ortodoxa. Asa l-a aflat probabil si Ferdinand I cel Loial: ca un susur blând şi subţire. Un martor ocular al ultimelor zile din viata pamanteasca a primului Rege al României Mari a vazut pe fata suveranului lumina bunatatii si a impacarii.

Ferdinand Întregitorul a lasat ca urmas un copil de 5 ani, care se va dovedi insa un rege brav, stand drept si in vantul tare si puternic si in cutremur si in focul unde nu era Dumnezeu. Din 20 iulie 1927 si pana in ziua de azi. De 85 de ani. Putem citi inca pe chipul acestui rege bunatatea, credinta si dreptatea. Si am putea sa punem la loc pe stema si in inimi Coroana si deviza: Nimic fara Dumnezeu!

Sonet verde în si bemol major

· Laisser un commentaire ·

op. 8 « Noaptea muzeelor »

Şi dacă lumea-ncape într-o carte/ Pe care o citeşte în gând Dumnezeu?/ Să fie noaptea un vis în visul meu,/ Sau mor doar eu în ziua fără moarte?//

Ori poate-i viaţa o piesă-ntr-un muzeu/ De haine vechi şi amintiri uitate/ În labirint de timp făcut din fapte/ De Ariadnă-Minotaur-Tezeu?//

Firul e desfăcut, vremea aşteaptă/ Iubire, lupte, capete de zmeu,/ Speranţă crudă şi credinţă coaptă.// Mânca-voi bine, cere-voi în şoaptă/ Să fiu acum, să-ncep sa fiu mereu,/ Coborând sub tăcere o treaptă.///

Medicamentele nu vindecă

· Laisser un commentaire ·

« The purpose of taking drugs is not to heal or cure but generally to make the experience of illness less uncomfortable ». Nu pentru vindecare luăm medicamente, ci pentru a face experienta bolii mai putin inconfortabilă. Aceasta idee revolutionară este exprimată de David Moerman, profesor de antropologie la Universitatea Michigan, intr-o carte publicata in 2002 – Meaning, Medicine and the ‘Placebo Effect’. Tot el subliniaza ca efectul placebo nu este produs de pastila placebo (care, prin definitie, este inactiva), ci de semnificatia care ii este atasata in cadrul relatiei medic pacient. Asa ca Moerman prefera sa denumeasca efectul placebo meaning response (raspunsul la semnificatia [contextului]). Contribuie la acest raspuns:

  • numele bolii – diagnosticul este o sabie cu doua taisuri: uneori linisteste (e o boala cunoscuta si vindecabila), alteori activeaza nelinisti de lunga durata, chiar atunci cand boala se vindeca (cancer, schizofrenie)
  • numele medicamentului – medicamentele « fara nume » au mai putin efect, la aceeasi doza a aceleiasi substante active
  • ce percepe pacientul din credintele medicului – doctorii care recomanda convinsi un placebo au rezultate mai bune decat cei care au dubii in privinta unor medicamente active.
  • credintele magice ale pacientului:
              • pastilele rosii sunt stimulante, iar cele albastre sunt calmante
              • capsulele mari bicolore sunt mai puternice decat comprimatele albe rotunde
              • doua comprimate albe rotunde inseamna mai mult decat unul
              • o pastila colorata foarte mica (care trebuie sa contina o substanta foarte puternica daca e asa de mica!) inseamna mai mult decat doua comprimate albe rotunde
              • injectiile sunt mai puternice decat orice fel de pastila
              • si, desigur, chirurgia e cea mai puternica dintre toate interventiile

Si, fiindca am adus vorba de chirurgie, sa luam tot un exemplu din cartea lui Moerman pentru a ilustra efectul placebo nelegat de pastile:

Intr-un studiu observational (adica nu s-a facut un experiment, ci s-a analizat activitatea obisnuita a unei clinici), 2503 pacienti au fost supusi unor proceduri chirurgicale pentru ca prezentau semne sugestive ale unor boli. La 346 pacienti boala nu s-a confirmat pe masa de operatie. In aceste cazuri nu s-a efectuat nici o interventie, pacientii au fost inchisi la loc si trimisi acasa cu recomandarile obisnuite dupa respectiva interventie (care, de fapt, nu avusese loc). Dupa 6 luni, la trei sferturi dintre acesti pacienti simptomele se ameliorasera (jumatate dintre acestia declarandu-se complet vindecati!)