Étiquette : cuplu

Aur e prea mult în verighete


Va spun din start ca titlul e furat de la Marius Mihalca. El nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa plaseze acest vers dintr-un  cantec al formatiei Savoy in mijlocul unei relatari interesante despre un spectacol de opera la care s-a dus cu temerea ca ar putea fi plictisitor, dar nu a fost pentru ca era cu gnomi, uriași, zei, nimfe și oameni.

A nimerit-o atat de bine incat m-a facut sa citesc si recitesc « Aurul Rinului », doar-doar oi gasi locul de unde a scos propozitia sclipitoare despre verighete. De unde sa banuiesc ce profunzimi wagneriene ascunde cantecul « Domnisoară, domnisoară! »: « Dor in inimi este prea putin/ Aur e prea mult în verighete »

Luni veti putea citi pe Ralix.ro un articol despre dragoste si balanta puterii in cuplu.

[Singuri ca strunele lăutei]


“Umpleți-vă unul altuia cupele, dar nu beți din aceeași cupă.
Dați-vă unul altuia din pâinea voastră, dar nu mâncați din aceeași felie.
Cântați și dansați împreună și fiți bucuroși, dar fiecare dintre voi să fie singur,
Ca strunele lăutei care stau singure, deși vibrează cu aceeași muzică.”

(Khalil Gibran – Profetul)

Am publicat pe Ralix.ro articolul Cuplul poate dauna grav sanatatii?

De ce m-am căsătorit cu tine?


« John:Hai să începem cu una uşoară… De ce se hotărăsc oamenii să se căsătorească?

Robin:Pentru că se iubesc.

John:Hai, fii serios!

Robin:Nu, chiar vorbesc serios.

John:Bine, poate-i chiar aşa, dar acest obicei al  îndrăgostirii este foarte bizar. Dai peste nişte oameni obişnuiţi şi perfect raţionali, să zicem programatori sau contabili autorizaţi, şi cum stau ei şi tot programează şi calculează mulţumiţi,  deodată văd  pe cineva în cealaltă parte a unei încăperi aglomerate şi se gândesc: « Ah, acea persoană e făcută pentru mine, asa că aş face bine să-mi petrec restul vieţii cu ea ». Chestia asta se învecinează cu magia.

Robin:Poate ai prefera să se întâmple ca acum trei sute de ani, când parintii aranjau toate căsătoriile pe baza unor motive foarte raţionale cum ar fi pământurile, banii sau ascensiunea socială. Pe atunci toţi priveau îndrăgostirea ca fiind cea mai proastă fundaţie posibilă pentru căsătorie – de fapt, o reţetă pentru dezastru.

John:Da, Samuel Johnson spunea că toate căsătoriile ar trebui aranjate de Lordul Cancelar fără vreo legătură cu dorinţele părţilor implicate.

Robin: Ce voiam să subliniez e că in zilele noastre suntem liberi să ne căsătorim cu persoana pe care o iubim, aceea care poate cu adevărat să ne facă fericiţi.

John:Şi, desigur, avem cea mai mare rată a divorţului din istorie.[…] »

(Robin Skynner and John Cleese – Families And How To Survive Them)

Continuăm discuţia?

Cine e cu John (echipa albastră) şi cine îl susţine pe Robin (echipa roşie)?

Deriva continentelor


Continental drift e o carte captivanta. Nu despre carte in ansamblu vreau sa scriu azi, ci despre multiplele moduri in care o relatie poate fi scindata vizibil sau subteran. Povestea lui Bob Dubois (protagonistul romanului lui Russell Banks) « infatiseaza si ceea ce s-a petrecut cu cei cativa oameni care l-au iubit si cu niste haitieni si un jamaican, si cu fratele mai mare al lui Bob, Eddie Dubois, care-l iubea fara sa-si dea seama, si cu cel mai bun prieten al lui Bob, Avery Boone, care nu-l iubea, dar credea ca-l iubeste, si cu femeile pe care Bob Dubois le-a iubit aproape la fel de mult, dar in alt chip decat o iubea pe sotia lui, Elaine ».

Deriva continentelor mi s-a parut o analogie potrivita pentru a descrie miscarile care scindeaza cupluri, lent sau violent, zgomotos sau in tacere:
1. Neangajarea – foarte populara sub formula « relatie fara obligatii » 2. Absenta – mai cunoscuta sub numele de scena « prezenta virtuala » 3. Conflictul – desi are presa proasta, e tot atat de mult o sansa pe cat e o incercare;  4. Dezangajarea – « cum vrei tu, draga » 5.Separarea – uneori, in formula « stam impreuna si traim separat ».

Cele 5 miscari de mai sus se deosebesc in multe privinte, dar se intalnesc in cel putin un punct – sunt generate (cel putin in parte) de mitul ca undeva exista « jumatatea mea », cel sau cea care mi s-ar potrivi perfect si fara efort. Deci: 1. Nu ma angajez pentru ca mai astept; 2. O relatie mai mult virtuala ma lasa sa-l pictez pe celalalt in culorile dorintei mele; 3. Ma revolt in fata inselarii asteptarilor si intru in conflict cu cel care nu vrea sa confirme ceea ce ar fi trebuit sa fie; 4. M-am inselat, nu este el alesul, deci angajamentul meu nu mai este valabil (promisiunea i-am facut-o presupusei jumatati, nu acestei persoane dezamagitoare); 5. Nu ne mai potrivim ( cu variante: a. nu exista potriviri, fiecare e pe cont propriu; b. nu ne-am potrivit niciodata, dar asta inseamna ca o alta « jumatate » trebuie sa existe undeva; c, d, e ….)
As spune ca mitul jumatatilor care se cauta e la originea unor falii reale, care vor influenta in mod real relatii actuale sau potentiale.

Un bărbat şi o femeie


E titlul unui film frantuzesc din anii 60 (mai precis, 1966 – Un homme et un femme, in regia lui Claude Lelouch), pe care l-am vazut de mai multe ori in anii ’80. Imi placea si filmul, imi placea si muzica (un foarte fredonabil şaaabaadabadabadaba-uabadabada…).

Se spuneau putine cuvinte, restul era un şabadabada de emotii nevorbite.

Intr-un cuplu de cursa lunga, femeia adulta si barbatul adult se pot intelege reciproc daca invata sa completeze cuvinte in spatiile cu uabadabada. Cuvinte directe (propozitii care incep cu « eu »), precise (spun ce inteleg din actiunile tale si spun ce voi face eu) si clare (spun care este obiectul dorintei mele).

Pe scurt, invat sa formez propozitii de tipul:

Eu + verb activ si personal + complement direct exprimand un obiect bine definit.

Cam prozaic, nu?

Familii fericite


Zinker (In Search of Good Form – Gestalt Therapy with Couples and Families, 1998) enumera urmatoarele atribute ale întâlnirilor din familiile fericite:

  • Oamenii se ascultă unii pe alţii
  • Au propriile idei şi sentimente
  • Schimbă idei astfel încât să se ajungă la cea mai convenabilă soluţie
  • Mai degrabă pun întrebări decât să facă presupuneri
  • Acceptă diferenţele fără teamă
  • Se adaptează unul la celălalt
  • Se luptă pentru ceea ce consideră a fi corect şi bun
  • Încep, dezvoltă şi încheie o discuţie, apoi trec mai departe
  • Împărtăşesc dureri, curiozităţi, regrete, tandreţe, dorinţe şi nevoi diverse
  • Învaţă să accepte cu recunoştinţă un da şi fără resentimente un nu
  • Trec de la o experienţă la alta (nu rămân fixaţi)
  • Renunţă să vrea un lucru pentru care nu există şanse de realizare
  • Nu se iau prea în serios
  • Se influenţează reciproc
  • Sprijină interesele şi proiectele celuilalt
  • Arată mândrie sau compasiune pentru reuşitele sau eşecurile celorlalţi
  • Respectă spaţiul intim al celuilalt, dar nu stau deoparte atunci când acesta se retrage în suferinţa  sa
  • Tolerează idei noi şi stranii şi visează  împreună

Război şi pace în dormitor


In fiecare luna se casatoresc in Romania peste 20 000 de persoane. Un sfert vor divorta, dintre care mai mult de un sfert in mai putin de 5 ani. Am mentionat numarul divorturilor ca un indicator al prevalentei conflictului in cuplu. Dar numarul divorturilor  reprezinta doar varful aisbergului: nici cuplurile necasatorite, nici casatoriile  in „razboi rece” nu sunt reprezentate in acest tip de statistica. Conflictul de cuplu este un fenomen universal si inevitabil. Si totusi, multi dintre noi ne construim idealul de cuplu plecand de la reveria ca „vom trai fericiti pana la adanci batraneti”. In consecinta, preferam sa nu ne antrenam pentru a face fata unui eventual conflict, gandindu-ne ca o relatie mai putin decat perfecta nu este o miza atractiva; pariem exorbitant pe o relatie perfecta, sansa de castigare a acestui pariu fiind mai mica decat castigarea marelui premiu la loterie.

Parafrazandu-l pe Tolstoi (Lev Nicolaevici), se poate spune ca durabilitatea unui cuplu depinde mai putin de compatibilitatea calitatilor si defectelor partenerilor, mai importanta fiind capacitatea lor de a-si rezolva disputele.