Étiquette : cuvinte

Cuvinte RUPTE: Agonie


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

Cuvântul agonie a fost expulzat undeva la marginea dinspre viata a mortii. a ajuns sa insemne « stare patologică foarte gravă a organismului, care precedă moartea ».

S-a ajuns aici in trepte. Dictionare mai vechi doar cu 70 – 80 de ani pastreaza inca o umbra a sensului originar al cuvantului, agonie fiind definit ca « ultima lupta cu moartea », respectiv « lupta omului cu moartea ».

In greaca veche agonie inseamna lupta sustinuta pentru viata. Lupta in care ai mereu moartea in fata, dar incerci sa nu mori cu totul.  Agonici, in acest sens tare, au fost cei 300 de spartani de la Termopile care au luptat pentru viata altora si pentru propria lor moarte buna (euthanasia – alt cuvant tradat!); agonici au fost martirii crestini cand infruntau moartea pentru ca  viata lor sa nu-si piarda noima.

« Agonie si extaz » e titlul cartii lui Irving Stone despre Michelangelo. Un titlu bine ales si in concordanta cu epoca. Secolul lui Michelangelo a fost penultimul in care agonie a insemnat incordarea maxima a vietii aflata la apogeu in confruntarea cu moartea.

Secolul XVIII alege sa expulzeze moartea din mijlocul vietii – cimitirele sunt mutate la marginea oraselor (pana atunci erau in jurul bisericilor, aflate in centrul comunitatii). Imparatul romano-german Carol al VI-lea da un exemplu la Viena, dupa epidemia de ciuma. Cimitirul devine o problema de « igiena », iar lupta dintre viata si moarte este trimisa la periferie, « out of sight and out of mind » (= in afara privirii si in afara gandirii).

Asa a devenit agonia o « stare patologica ».

Vorbe si fapte de iubire


                                              – Te rog nu mă certa,
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-e dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.

                                                        – Firește, căci îți pricepuse firea,
        O vorbă goală doar ți-era iubirea

(William Shakespeare, Romeo si Julieta, traducere de  Şt. O. Iosif)

Am publicat pe Ralix.ro articolul intitulat Julieta la 42, Romeo la 48. Gasiti in el cateva dintre elementele din trusa de supraviețuire și conviețuire într-o iubire durabilă pe care o vom deschide sâmbata, 15 iunie,  la evenimentul Ralix cu tema Arta de a iubi.

Cuvintele sunt pâine


Am constatat cu bucurie ca mica mea postare depre admiratie a ajuns la 1000 de vizualizari.

A fost exact ce imi trebuia intr-o zi in care am aflat ca exista un cont facebook care titreaza cu majuscule Presedintele Nostru, ca in Pater Noster, iar dintr-un clip aflam ca el nu a GRESIT niciodata, iar cei ce-l critica nu au avut niciodata dreptate, ca « sunt unii » care sunt de alta parere, dar Presedintele e UNUL (majusculele nu imi apartin!).

Sigur ca nici macar cei 3000 care au dat like nu il venereaza pe « PN », dar baietii care injosesc cuvintele stiu bine ce fac: incearca sa arunce in derizoriu capacitatea cuvintelor de a evoca lucruri mari; astfel pot spera ca batalia politica sa ramana in noroi, la nivelul cuvintelor de maruntis, iar cuvintele mari, care sa poata vorbi despre morala civica, sa-si dea duhul.

Cuvintele sunt painea mintii. Despre asta am scris azi si in  Culorile depresiei (articolul Cum si când se trateaza depresia).

Cartea săptămânii (V)


matei« Văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie nespus de mare.  Şi intrând în casă au văzut copilul împreună cu Maria, mama Sa; şi, căzând la pământ, I s-au închinat şi, deschizându-şi cuferele, I-au adus daruri: aur şi tămâie şi smirnă. « 

Evanghelia după Matei, tradusă si comentată de Cristian Bădiliţă (Ed. Curtea Veche, 2009)

Impresionantă trudă intelectuală de căutare a adevărului. Comentariu sobru, lamuritor.

Dedicatie cum nu se poate mai potrivită:

« Cu dragoste, credinţă şi speranţă, dedic această traducere comentată a Noului Testament memoriei martirilor din perioada comunistă, creştinilor români de toate confesiunile. »

Realism halucinator al juriului Nobel


Premiul Nobel  pentru Literatură  a fost acordat scriitorului chinez Mo Yan, « care uneste cu un realism halucinator povesti populare, istorie si contemporaneitate ».

Numele autorului inseamna « Nu vorbi ». Cam asta ii reproseaza disidentii chinezi: ca a tacut si tace in legatura cu reprimarea libertatii de opinie in China.

E interesant ca romanul sau cel mai tradus – Sâni mari şi şolduri late – a fost retras din circulatie in China la scurt timp de la publicare, iar autorul a fost obligat sa isi faca autocritica in fata partidului. Mie mi se pare ca a fost o tactica pentru a-l promova « la export ».

Secretarul Permanent al Academiei Regale Suedeze a spus ca a fost o « decizie usoara »! Si a continuat: “Unul dintre lucrurile speciale in legatura cu laureatul din acest an este faptul ca descrie – din interior – o lume la care cei mai multi dintre noi nu au acces ».

Cum stii daca o lume la care nu ai acces e reală sau halucinată? Dar daca decizia a fost « usoara », inclin sa cred ca membrii juriului au actionat sub impresia unei halucinatii. Doar in vis si in delir deciziile par evidente.

Restul e politică.

Chestionarul Bernard Pivot


(10% cenzurat*, ad usum delphini)

Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul  în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?

 *Votre juron, gros mot ou blasphème favori?

Despre admiratia mea pentru Bernard Pivot – aici

Jane Austen în aerul sărat al dimineţii


Chiar inainte de a pleca in vacanta (partea a II-a, la mare), am văzut un documentar despre Jane Austen (pe History, cred). M-a frapat o informatie: ca ar avea, astazi, un succes enorm in Japonia.

Cu multi ani in urma ma intrigase un articol dintr-o revista de neurologie despre unele diferente intre organizarea ariilor de procesare a cuvintelor si a muzicii la japonezi in comparatie cu europenii. Acele diferente, speculau autorii, ar putea explica succesul de proportii al muzicii de opera in Japonia.

Pentru mine, unul dintre rezultatele colaterale neasteptate al acelei perioade de interes major pentru problemele neurolingvisticii a fost apropierea mea de opera. Asa ca m-am intrebat si de aceasta data: ce sa caute Jane Austen in Japonia?

Spre sfarsitul documentarului a mai clipit un beculet: un istoric literar sustinea ca Jane Austen ar fi ppe o lista scurta de sapte maestri ai stilului din literatura engleză; mai mult, ca ea ar fi  matricea primă a stilului prozei engleze. Aha, deci s-ar putea sa avem din nou de-a face cu muzicalitatea cuvintelor.

Văzusem, desigur, cateva ecranizari după Pride and Prejudice  sau după Sense and Sensibility, dar nu m-m grăbit sa deschid vreuna dintre traducerile in română ale acestor romane. Acum mi-am descărcat toate romanele lui Jane Austen ca e-bookuri si am ales Mansfield Park pentru ceasurile dintre răsăritul de soare si ora mai târzie de trezire in vacantă a fetelor mele.

Intr-un fotoliu confortabil, in linistea diminetii, cu mirosul mării si briza cuvintelor care poartă o muzică a imaginii…

« About thirty years ago Miss Maria Ward, of Huntingdon, with only seven thousand pounds, had the good luck to captivate Sir Thomas Bertram, of Mansfield Park, in the county of Northampton, and to be thereby raised to the rank of a baronet’s lady, with all the comforts and consequences of an handsome house and large income »

… Imagini bine conturate, care stimuleaza imaginatia sa pună oricâte nuante. Sobrietate explozivă, asa as numi aceasta marcă a stilului Austen, evidentiată abrupt incă din primele rânduri.

Niciodata sa nu spui niciodata


« Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. »

Zice bine Marius Mihalca pe blogul sau, pe care il citesc mereu cu placere (mai rar decat mi-as dori, pentru ca e cam lenes si scrie rar).

Cititi tot articolul, ca merita. Eu o sa-mi asum rolul de avocat al cuvintelor incriminate, atunci cand sunt folosite cu dreapta chibzuinta; altminteri, si eu dau o lupta (profesionala) cotidiana cu abuzul de termeni absoluti.

Sunt de acord ca « nimic si nimeni nu ne va desparti niciodata » e o trufie si nimic mai mult; cum as putea sa controlez libera vointa a celuilalt? Pot insa sa declar legitim ca « vreau să fiu cu tine pentru totdeauna« , pentru ca e o declaratie care ma angajeaza doar pe mine si promite doar ceea ce e in puterea mea: sa vreau, nu sa obtin intotdeauna ceea ce vreau.

Sunt de acord ca termenii absoluti nu pot fi justificati rational. Dar o mare parte a vietii noastre scapa dincolo de rationalitate. Iar cuvintele absolute sunt justificate atunci cand au la baza cei trei virtuti care depasesc ratiunea: Credinta, Speranta, Iubirea.

Iar cand se intampla acest lucru cuvintele dau forma faptelor si faptele dau consistenta cuvintelor. Altminteri, credinta fara fapte e moarta, speranta fara fapte e zadarnica, iar iubirea fara fapte e doar chimval rasunator.

Sonet verde în si bemol major


op. 8 « Noaptea muzeelor »

Şi dacă lumea-ncape într-o carte/ Pe care o citeşte în gând Dumnezeu?/ Să fie noaptea un vis în visul meu,/ Sau mor doar eu în ziua fără moarte?//

Ori poate-i viaţa o piesă-ntr-un muzeu/ De haine vechi şi amintiri uitate/ În labirint de timp făcut din fapte/ De Ariadnă-Minotaur-Tezeu?//

Firul e desfăcut, vremea aşteaptă/ Iubire, lupte, capete de zmeu,/ Speranţă crudă şi credinţă coaptă.// Mânca-voi bine, cere-voi în şoaptă/ Să fiu acum, să-ncep sa fiu mereu,/ Coborând sub tăcere o treaptă.///

Cutremur liniştit


Cuvânt

de Vito Apüshana (Miguelángel López Hernández)

Ştim că există în zi

un mic orificiu care susţine lumea

punem acolo urechea şi ascultăm

bătăile tuturor inimilor

şi de acolo vine numele pe care noi îl dăm vieţii: cutremur liniştit.

După aceasta poezie scrisa de un amerindian columbian, ca bonus pentru echipa roşie, Nu m-ai învăţat, cu o divă mexicană.