Era un adevarat mentor. Şi unul cu totul deosebit prin aceea că, atunci cand ii solicitai ajutorul, îşi sufleca mânecile şi lucra cot la cot cu tine.
Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa (reală, impresionantă!), ci o strecura uneori în discuţie, cu discreţie si cordialitate, astfel încât nu el, ci ideile interlocutorului să fie puse în valoare … (continuarea aici, în seria Admiraţii)
30 de carti vor putea fi recomandate persoanelor care au tulburari depresive si de anxietate, de catre medici generalisti si de catre profesionisti in domeniul sanatatii mintale. Eficacitatea acestor carti este sprijinita de studii stiintifice concludente, care au dus la elaborarea unui program intitulat Books on Prescription Scheme (BOPS).
Lista de 30 cuprinde mai ales carti de autoajutor, psihoeducationale si motivationale, dar si 5 titluri de beletristica: Alchimistul, de Paulo Coelho, Bird Cloud, de Annie Proulx, Nunta irlandeză, de Maeve Binchy, Citind în pat, de Sue Gee, Opere alese, de Anton Pavlovici Cehov si Gâsca zăpezilor si alte legende, de Paul Gallico.
Alchimistul si oricare dintre operele doctorului Cehov sunt si pe lista mea. Daca ar fi sa mai numesc trei titluri utile in depresie, acestea ar fi Anna Karenina de Lev Tolstoi, Ciuma de Albert Camus si Anul mortii lui Ricardo Reis de José Saramago.
Daca ati citit carti care v-au ajutat in momente grele, de tristete sau neliniste, comentati, va rog!
Dupa ce medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine) a dominat scena ultimului deceniu al secolului trecut si inceputul secolului XXI a venit vremea postmodernismului si in serviciile de sanatate. Royal Society of Medicine a recunoscut ca majoritatea britanicilor care au nevoie de ingrijiri de sanatate sunt nesatisfacuti de serviciile medicale. Iar cauzele principale ale nemultumirii pot fi grupate in 3 categorii:
In acest context, medicina postmoderna ar pune accentele pe pluralitatea perspectivelor in ceea ce priveste rezultatele dezirabile, in ceea ce priveste relatia dintre terapeut si client si in ceea ce priveste povestea personala si subiectiva a suferintei si bolii.
Va trebui sa luam in considerare nu doar opinia medicala asupra eficientei unor tratamente, ci si perspectiva clientului asupra acceptabilitatii, costurilor si noimei acestor proceduri. Comunicarea cu persoana in suferinta va fi recunoscuta ca o abilitate clinica de baza; nimeni nu ne va mai credita ca stim ce facem daca nu vom intelege nevoile si prioritatile clientului si daca nu vom reusi sa-i comunicam aceasta intelegere. Si se va cere medicului sa participe la construirea unei povesti cu noima (pentru client) despre suferinta si vindecare.
Am descoperit, cu surprindere, si un promotor informat al medicinei postmoderne. N-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca persoana respectiva este un cititor avizat si intuitiv al literaturii medicale. Functia lui oficiala, aceea de patron al Royal Society of Medicine, ii cere, e adevarat, sa tina din cand in cand cate un discurs la sedintele festive, pentru care ar putea beneficia de ajutorul unor « scriitori » competenti. Dar scriitura tradeaza un diletant (in sensul pozitiv al acestui termen). In plus, Charles of Wales a sustinut aceleasi idei de 30 de ani incoace; iar in 1982, la apogeul puterii medicinei moderne, a vorbi in cadrul distinsei adunari despre medicina postmoderna era « aproape o erezie »; isi putea permite asta ca alteta regala, dar chiar si alteta sa a simtit reactia contrariata a Societatii.
« Timp de mulți ani, am pledat pentru o abordare integrată a medicinei și sănătatii. Prin medicină integrată inteleg un fel de ingrijiri care integrează cel mai bine noua tehnologie și cunoștințele actuale cu înțelepciunea antică.[…]
Importanța acestor elemente umane a devenit foarte evidenta în știința medicală contemporană. Sir Michael Marmot a demonstrat în mod convingător că starea de sănătate a angajaților este legată de măsura în care acestia se simt în măsură să își îndeplinească rolul, în funcție de propria lor judecată. Profesorul Blackburn, câstigator al Premiului Nobel pentru Medicină, a oferit dovezi indicând faptul că un nivel ridicat de stres poate duce la telomere scurtate, care sunt elemente critice care leagă cromozomii. Acest lucru, la rândul său accelerează procesul de îmbătrânire. Cu cercetari de acest fel, noi nu mai putem continua sa vedem mintea si corpul ca entitati separate și care interacționează doar ocazional. Deoarece acestea sunt unul și același lucru. Abordarea noastră științifică și terapeutică are acum nevoie, cu siguranta, sa avanseze într-un mod care să încurajeze și îmbrățișeze o nouă înțelegere între sperantele, perspectivele și credințele pacientului, pe de o parte, și functionarea corpului său, pe de alta parte. » (articolul complet, aparut in J R Soc Med 2012: 105: 496–498 – aici)
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
(Marin Sorescu – Boala)
Anii ‘9o au vazut ascensiunea spectaculoasa a conceptului de medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine – EBM). Cele mai bune dovezi sunt cele rezultate din compararea unui numar mare studii clinice controlate pe un numar cat mai mare de subiecti. Opinia expertului este retrogradata la nivelul 5 (dovezi foarte slabe).
In ultimul deceniu, medicina bazata pe dovezi a ajuns sa ia in considerare, din ce in ce mai mult, nu numai aspectele cantitative (eficacitatea si eficienta tratamenteleor), ci si aspecte calitative (acceptabilitate, calitatea vietii). Si tot in ultimul deceniu, tocmai pe fondul insatisfactiei fata de scaderea paradoxala a calitatii ingrijirilor odata cu tehnicizarea medicinei, a reaparut si o medicina bazata pe naratiune, in care protagonisti sunt din nou, fata catre fata, dupa o pauza de o suta de ani, medicul si persoana care ii solicita ajutorul.
Medicul este un vindecator de succes in masura in care stie sa sprijine clientul sa-si reconstruiasca povestea de viata, povestea fundamentala despre suferinta si vindecare, despre jocul vietii si al mortii. Povestirea nu mai este una dogmatica si univoca (doctorul trebuie sa descopere « adevarul » din spatele simptomelor si sa-i livreze pacientului o teorie simplificata a bolii si remediilor), ci una care trebuie sa contina un adevar plural (terapeutul sprijina persoana care sufera in incertitudinea alegerii dintre diferitele povesti posibile de viata si moarte).
DAN GHENEA 