Étiquette : impas

Terapia noematică (1.2): Harta impasului


1.2.0. Am  inteles ca nu pot merge inapoi. Am constatat ca nu am ajuns acolo unde spunea harta cu care am plecat de acasa ca trebuie sa ajung. Imi trebuie o harta noua.

1.2.1. Harta pe care o primim in copilarie arata cam asa:

harta

(Multumesc Nazdravanilor pentru desen!)

Un drum drept, parcurs doar cu propriile puteri, trecand neinfricat peste valuri. Si daca fac ceea ce trebuie primesc ceea ce merit (fantasma lumii drepte), adica o comoara care ma asteapta.

1.2.2. Un adult va vedea, la un moment dat, ca harta poate fi citita si ca o harta a impasului:

a. constat ca abilitatile pe care le-am dobandit mergand pe uscat (rezolvand exercitii cu solutie cunoscuta) nu pot fi aplicate decat partial pentru traversarea marii;

b. mijloacele pe care mi le pot asigura de unul singur (conformandu-ma unei scheme care spune ca singur trebuie sa-mi rezolv problemele)  nu par sa garanteze succesul expeditiei; or, daca nu controlez situatia, orice se poate intampla (conform schemei totul sau nimic);

c. nesiguranta rezultatului se transforma in certitudinea ca nu sunt pe drumul cel bun (« drumul bun e drumul sigur »);

d. faptul ca nu sunt pe drumul cel bun e numai vina mea (conform reciprocei teoremei lumii drepte : daca nu ti-e bine inseamna ca nu ai facut tot ce trebuia);

e. de intors, nu ma pot intoarce, pentru ca am crescut si nu mai incap pe anumite usi inguste; sa merg inainte, mi-e frica; sa explorez in dreapta si in stanga (prin incercare si eroare) nu am fost invatat.

 

Un DA sau un NU: laudă votului emotional


« Democraţia lui Traian Băsescu înseamnă un popor care sta cuminte în bănci, eventual cu mâinile la spate, un popor care nu vorbește neintrebat, un popor care vorbește doar dacă repeta constiincios si cuminte discursul presedintelui si al acolitilor lui. »

Bine zice domnul Stelian Tănase pe blogul său, o excelenta sursa de comentarii politice pertinente, bine echilibrate, facute cu cap si inima.

Aud la fiecare rand de alegeri ca nu ar trebui sa votam emotional, ci rational.

E o utopie. Orice decizie este incarcata emotional. Exista in clinica situatii nefericite in care este intrerupta legatura dintre creierul emotional si zonele de procesare a informatiei actuale. Oamenii afectati nu mai pot sa ia decizii. (Puteti citi despre asta in Eroarea lui Descartes de Damasio – carte despre care am mai scris pe blog).

Atunci cand vine vorba despre alegerea (sau demiterea!) prin vot a unui lider care sa ma reprezinte, incarcatura emotionala e, probabil, covarsitoare.

Am facut elogiul votului negativ. Fac acum apologia votului emotional. Pentru ca emotiile sunt cele care ne misca. Nu in mod garantat spre succes. Dar atunci cand te afli intr-un impas, un singur lucru e sigur: daca repeti aceleasi miscari vei ramane in acelasi impas. Iar a nu lua nici o decizie e cel mai periculos impas.