Étiquette : intelepciune

Vorbele unui nebun declarat


« Vorba este imaginea faptelor. »

« Vorba să fie pecetluită de tăcere, iar tăcerea de timpul potrivit. »

« Învaţă întâi să asculţi şi după aceea să comanzi. »

« Când dai un sfat cuiva, caută să-i fii cât mai folositor, nu cât mai plăcut. »

« Legile seamănă cu pânza de păianjen : cade într-însa ceva mai uşor şi slab, ea ţine ; pe când un lucru mai mare o sparge şi trece printr-însa »

« Cei cu trecere pe lângă tirani seamănă cu pietricelele întrebuinţate la socoteli : fiecare din ele înseamnă când un lucru de valoare mare, când unul mic »

Cel care ne-a lăsat aceste gânduri a fost unul dintre primii legislatori ai democraţiei ateniene. Iată discursul pentru care a fost declarat nebun (dupa versiunea povestita de Diogenes Laertios in Despre vieţile si doctrinele filosofilor)

„Atenieni, eu sunt mai înţelept decât unii dintre voi şi mai curajos decât alţii ; mai înţelept decât acei care n-au înţeles complotul lui Pisistrate şi mai curajos decât acei care-l pricep dar, de frică, nu scot nici o vorbă.” Consiliul, fiind alcătuit din partizani de-ai lui Pisistrate, zise că Solon e nebun.

Cartea Recordurilor după Thales din Milet


Cea mai veche: « Divinitatea, pentru că ea este nenăscută »

Cel mai frumos: « Universul, pentru că el este opera divinităţii » 

Cel mai mare: « Spaţiul, pentru că el le cuprinde pe toate »

Cel mai iute: « Spiritul, pentru că  el aleargă  pretutindeni »

Cea mai tare: « Necesitatea, pentru că  ea domneşte peste toate »

Cel mai înţelept: « Timpul, pentru că el descoperă  toate »

Cel mai greu : « A se cunoaşte pe sine »

Cel mai uşor: « A da sfat altuia »

(după Diogenes Laertios – Despre vieţile şi doctrinele filosofilor; exista ca e-book gratuit)

Butoiul lui Diogene


      « Aşa e, singurătatea nu e o binefacere. Ea îţi cere mereu sacrificii. Nu se satură niciodată  să-ţi pretindă. Si chiar în forma ei necesară are ceva pervers: fiindcă îţi ia înainte de a-ţi dărui. Or, aşa ceva riscă să facă din tine un om de gradul doi, dacă nu găseşti înlăuntrul tău destulă dragoste care să te apere de pericolul închistării, încât îl înţeleg foarte bine pe Diogene. Ceea ce face el nu e , după părerea mea, un capriciu. El are nevoie şi de butoiul său şi de piaţa publică, deoarece are nevoie şi de sine şi de lume. Si nu pe rând, ci în acelaşi timp. Într-o formă simplă, atât de simplă încât unii nici n-o inţeleg. Diogene ne atrage atenţia că adevărata cunoaştere de sine nu are loc în afara lumii, ci în mijlocul ei, nu e o renuntare la viaţă, ci o încordată căutare a izvoarelor ei. Unde să-şi ducă butoiul?    Într-un deşert?  Ce sens ar avea un butoi gol  într-un deşert? În schimb, într-o piaţă publică vorbele « caut un om » se lămuresc brusc. Omul la care se referă Diogene se afla înlăuntrul celui care-l caută! Numai amatorii de anecdote, care se opresc la amănunte, la faptul ca Diogene umblă ziua in amiaza mare cu felinarul aprins şi locuieşte într-un butoi, văd  în el un extravagant, un original sau un înţelept nu tocmai zdravăn la minte, în loc să observe ce tâlc au ciudăţeniile lui: că drumul spre adevărul nostru cel mai adanc, unde pâlpâie lumina vieţii noastre, e la fel de anevoios ca drumul unui mistic spre Dumnezeu »

(Octavian Paler – Viata ca o coridă)

In seria Admiratii am postat  Admiratii (2): Volumul aproximativ al butoiului.

Allegro moderato


E bine sa fii moderat in tot ce faci ?  E o intrebare gasita pe net (in engleza). O sa incerc sa raspund, si m-ar interesa si raspunsurile domniilor voastre.

Un prim raspuns se adreseaza formei. Una dintre putinele certitudini pe care le am e ca o propozitie care contine cuvinte ca tot, nimic, totdeauna, niciodata nu e niciodata adevarata. Daca e interogativa va primi de la mine un raspuns negativ.

Trecand acum la aspectul moral al propozitiei care incepe cu « e bine sa » voi spune doar ca nu stiu vreun sistem de valori care sa nu contina opozitia fertila intre abnegatie si moderatie. In crestinism, de exemplu, avem cuvantul lui Isus « Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! »,  dar si indemnul la dreapta chibzuinta.

Si ajung la sensul insusi al cuvantului moderatie. Moderarea poate fi o functie care da drumul de mijloc intre extreme (am mai scris despre aurea mediocritas); dar cum sa gasesti calea de mijloc intre extreme pe care nu le-ai atins si nici nu le presimti macar. Doar ascultandu-i pe altii? Si ei, ei au fost acolo?

Virtutea moderatiei nu e pentru mine una negativa, a abtinerii; abtinerea din teama de a nu-mi asuma riscuri duce, mai devreme sau mai tarziu, la excesul de teama numit anxietate – patologie atat de frecventa azi si atat de legata de obsesia de a controla totul.

Toate imi sunt permise dar nu toate imi sunt de folos. Folosul il pot afla insa doar mergand spre limite si intorcandu-ma la aurita cale de mijloc prin dreapta chibzuinta.

Asadar, totul cu moderatie, inclusiv moderatia (mi-ar fi placut sa fiu eu autorul acestei devize, dar e tot o traducere – a unui raspuns la intrebarea Should  everything be done in moderation?)

Aurita cale de mijloc


Exista o perceptie extrem de nociva asupra progresului, care presupune ca noi am fi superiori stramosilor nostri de acum doua sute sau doua mii de ani. Ideea permanentei autodepasiri este, de la un punct incolo, nociva. Nociva pentru dezvoltarea personala, care inseamna a-ti descoperi si a-ti asuma limitele si apoi a umple spatiul dintre aceste limite cu semnificatii. Continua autodepasire poate fi asemanata cu o supernova, cu o explozie continua, spectaculoasa in exterior, dar in al carei centru se afla un gol – golul nemultumirii. Supernova doar consuma, arunca in exterior, nu vine nimic sa umple golul creat astfel.

Filosofia autodepasirii cuplata cu valoarea acordata vizibilitatii duce la o goana nebuna (in cel mai propriu sens al cuvantului) dupa recorduri. Recordul a devenit o institutie a timpului nostru. Nimeni nu vrea sa fie mediocru. Dar stiti de unde vine cuvantul mediocritate? Horatiu a consacrat sintagma aurea mediocritas, iar imparatul filosof Marc Aureliu si-a insusit-o ca deviza a modului optim de viata. Inseamna « aurita cale de mijloc » si e la fel de greu de gasit astazi ca si acum 2000 de ani.