Exista o perceptie extrem de nociva asupra progresului, care presupune ca noi am fi superiori stramosilor nostri de acum doua sute sau doua mii de ani. Ideea permanentei autodepasiri este, de la un punct incolo, nociva. Nociva pentru dezvoltarea personala, care inseamna a-ti descoperi si a-ti asuma limitele si apoi a umple spatiul dintre aceste limite cu semnificatii. Continua autodepasire poate fi asemanata cu o supernova, cu o explozie continua, spectaculoasa in exterior, dar in al carei centru se afla un gol – golul nemultumirii. Supernova doar consuma, arunca in exterior, nu vine nimic sa umple golul creat astfel.
Filosofia autodepasirii cuplata cu valoarea acordata vizibilitatii duce la o goana nebuna (in cel mai propriu sens al cuvantului) dupa recorduri. Recordul a devenit o institutie a timpului nostru. Nimeni nu vrea sa fie mediocru. Dar stiti de unde vine cuvantul mediocritate? Horatiu a consacrat sintagma aurea mediocritas, iar imparatul filosof Marc Aureliu si-a insusit-o ca deviza a modului optim de viata. Inseamna « aurita cale de mijloc » si e la fel de greu de gasit astazi ca si acum 2000 de ani.
DAN GHENEA 
dacă şi-ar fi păstrat sensul, toţi voiau să fie mediocri – aşa, cei înţelepţi vor să fie echilibraţi, ceilalţi sunt… mediocri, după actualul şi negativul concept. 🙂
Inteleptii despre care vorbiti ar trebui sa stie ca aechilibrium insemna acul balantei pe ale calei talere se aflau greutati egale; prin extensie, stare a unui corp supus unor forte egale de sens contrar. Sa fie intelepciunea o suma nula de excese contrare?
Foarte interesant! Nu am stiut ca e atat de greu sa fii mediocru! 🙂