Étiquette : istorie

Blestemul inteligenţei

· 7 commentaires ·

Mă pregateam să duc spre casa de marcat cea mai recentă carte a domnului profesor Boia (De ce este România altfel?), cand am avut ideea (neobisnuita pentru mine) de a deschide la ultima pagina. Si acolo am dat peste ceea ce dovedeste ca, uneori, pretuirea nemasurata a inteligentei e mai nociva decat prostia.

Dacă au românii ceva ce ii tine pe loc in momente cheie, acel ceva e o frica enormă de a părea prosti.

Domnul Boia ii numeste « naivi » pe cei care vad restaurarea monarhiei ca o solutie la impasul politic actual. Dupa ce e de acord ca regimul prezidential s-a dovedit nepotrivit si presupune ca o republica parlamentara are mari sanse sa creasca dezordinea politica, adauga rapid doua argumente « lucide » contra restauratiei:

  1. e prea tarziu – regele e prea batran si
  2. nu exista succesiune pentru ca doar Regele Mihai avea « o legitimitate necontestata »

Argumentul « e prea tarziu » ne va umple de ridicol in fata istoriei. A fost folosit deja 23 de ani si regele se dovedeste si azi mai potrivit decat cei care ne propuneau « modelul suedez » (fara rege!) sau « modelul japonez » (fara imparat!), mai potrivit decat toti cei pe care i-am ales, de fiecare data alegand « raul cel mai mic » .

Pe scurt, « lucizii » cred si azi (ca si acum 23 de ani!!) ca regele va muri curand si odata cu el si posibilitatea restauratiei. Se incapataneaza sa nu-si recunoasca eroarea, altfel ar insemna ca n-au fost destepti, si asta e intolerabil.

Si ajungem la argumentul  legitimitatii. Legitimitatea regilor României este data de « mila lui Dumnezeu si vointa nationala ». Vointa nationala a hotarat in 1923 o succesiune exclusiv masculina, dar acea Constitutie (fara indoiala democratica, dar in limitele timpului) prevedea si votul universal masculin. Ramanem incremeniti in acea reglementare?

Nu ma exclud din categoria celor carora le-a fost frica sa nu fie aratati cu degetul ca « prosti ». Am spus ca monarhia este « depasita » (pana in aprilie 1990), am votat cu Radu Câmpeanu in mai ’90 pentru ca ar fi fost « o naivitate » sa votez cu Ion Ratiu (care totusi fusese cel mai convingator in duelul cu Ion Iliescu), am sustinut si eu, o vreme (pana prin 1999), ca si domnul Boia, ca Principesa Margareta « nu e o solutie » pentru România.

Sper ca am invatat ceva din aceste greseli, sper chiar ca m-am vindecat (prin expunere!) de aceasta frica româneasca de prostie.

« Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? » La intrebarea domnului Boia raspund afirmativ:

– Da, e un blestem: blestemul inteligentei.

La Multi Ani, popor român!

· 2 commentaires ·

Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

Tristă recapitulare (II)

· Laisser un commentaire ·

1 decembrie 1994 – Ziua Nationala este declarata zi nelucratoare. In Ardeal si in toata tara circa 1 milion de romani au ramas fara 2 miliarde de dolari in urma prabusirii Caritas.

1 decembrie 1995 – Un post TV privat transforma Ziua Nationala in « ziua (X) TV ». Operatiune reusita. Tricolorul se doveste usor vandabil.

1 decembrie 1996 – Emil Constantinescu recidiveaza: primul sau discurs de 1 decembrie ca Presedinte al României pare copiat din manualele de istorie comuniste. Poporul fara conducatori si armata fara capul ostirii sunt personajele discursului sau. A uitat promisiunea pe care i-a facut-o lui Corneliu Coposu: ca va fi ultimul presedinte al României.

1 decembrie 1997 – In Bucuresti, o mohorata parada militara. La Alba-Iulia, nici o surpriza: Presedintele E.C. citeste un discurs identic celui din 1996 (daca nu credeti, comparati discursurile  aici si aici).

Sisif avea o sarcină clară

· Laisser un commentaire ·

Nu si noi. La sfârsit de luna, de trimestru, de semestru, trebuie sa demonstram ca nu facem degeaba umbra pamantului punand toate faptele vietii noastre in tabele. Daca nu apare in casuta corecta, fapta respectiva nu exista. Daca nu are atasat codul corect, ora de lucru respectiva nu exista. Daca faci ceva care nu e prevazut in tabel, in tot acel timp nu existi. Si vin tabele noi la fiecare doua saptamani. Cu instructiuni de completare care sa usureze munca. Pentru fiecare rand din tabel trebuie sa citesti doua randuri de instructiuni, revizuite si adaugite la fiecare doua sapatamani.

Am zis de Sisif pentru ca eram cu Camus in cap inca de la metrou unde am auzit in treacat « era 3-0 inca in minutul 24 ». Eu ma gandeam in momentul ala la filmul lui Fassbinder pe care vi l-am propus sambata si care se termina cu « S-a terminat!!! Germania este campioana mondială ». E vorba de celebra finala din 1954, de la Berna, Ungaria – Germania. Atunci Ungaria avea 2-0 dupa primele 8 minute! Legatura dintre Ungaria lui Puskas si Albert Camus am facut-o intr-un alt articol.

Asta a fost prima intalnire cu Camus pe ziua de azi. A doua a fost legata de celebra fraza pe care i s-a atribuit:«S’il faut choisir entre la justice et ma mère, je choisis ma mère» (de fapt, fraza completa era:«En ce moment, on lance des bombes dans les tramways d’Alger. Ma mère peut se trouver dans un de ces tramways. Si c’est cela la justice, je préfère ma mère»).  Carolina F a gasit o formula frumoasa de iesire din acest tip de dilema: « Prietenia adevarului este buna, un prieten adevarat si mai bun » (in latina, pe blogul Imaginaria latina dicta).

A treia oara m-am gandit sa conversez cu algerianul pe marginea unei fraze pe care chiar a scris-o: « trebuie sa alegi: sa traiesti sau sa povestesti ». A rezultat o poveste despre bunica Olga pe care o puteti citi la Admiratii. Tot acolo am scris despre generozitate si imi dau seama ca si articolul Nu-ti poate nimeni lua puterea de a da s-ar potrivi cu epitaful lui Camus:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure

10 secunde pentru eroii Revolutiei Americane

· Laisser un commentaire ·

Cam atat le-a alocat ambasadorul american la Bucuresti, intr-un discurs care in care a reusit sa formuleze un fel de respingere a preambulului Declaratiei de Independenta a Statelor Unite ale Americii, un fel de aparare a presedintilor mai sacri decat regii. Zice cam asa:

”Este un lucru foarte serios de a îndepărta un demnitar de rang înalt ales de popor din funcţia sa, dar acest lucru se poate întâmpla, iar în anumite circumstanţe chiar ar trebui să se întâmple. Şi în SUA avem un proces legat de asta, au fost trei încercări serioase de a face acest lucru, dar niciuna nu a reuşit. »

Iar Declaratia suna asa:

« We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the pursuit of Happiness.—That to secure these rights, Governments are instituted among Men, deriving their just powers from the consent of the governed,—That whenever any Form of Government becomes destructive of these ends, it is the Right of the People to alter or to abolish it[…] »

Declaratia a dus la rasturnarea un rege. Cu presedintii se pare ca e mai greu.

Drum bun, Sir Ivor!

· 3 commentaires ·

De pe blogul doamnei Diana Mandache aflu ca Sir Ivor Forsyth Porter e in a noua zi a calatoriei sale de dupa o viata de aproape 99 de ani. Martor si actor al unor ani cruciali din istoria României (1939 – 1945), Sir Ivor va ramane pentru mine autorul unei carti care ar trebui citita de toti cei care vor sa desparta adevarul si minciuna in legatura cu cel mai incercat rege al nostru: « Mihai I al României. Regele si Ţara. »

In anul 2008, Ivor Porter  a primit de la MS Regele Mihai Crucea Casei Regale a Romaniei.

Drum bun, loial si curajos cavaler!

Patrie şi destin

· 3 commentaires ·

Azi la Bookfest  a fost lansata cartea Patrie și destin, de Diana Mandache, o biografie a Principesei Moştenitoare a României.

Diana Mandache este istoric specializat în studiul regalităţii europene. A publicat mai multe cărţi, printre care: Dearest Missy (Rosvall Royal Books, octombrie 2011), Later Chapters of My Life. The Lost Memoir of Queen Marie of Romania (Sutton, 2004), România, Mitteleuropa şi Balcanii (Pro Transilvania, 1999).

« În carte cititorii vor descoperi cum am trăit, de fapt. Ba mai mult, sunt nişte documente de analiză, foarte interesante, care îl au ca subiect pe tatăl meu, regele Mihai. Sunt lucruri care nu s-au ştiut, când a venit pentru prima dată aici (n.r. – în România) în ’90, de Crăciun », a spus ASR Principesa Margareta, prezenta la lansare.

Înca un motiv pentru 10 Mai

· 1 commentaire ·

Pe 27 mai 1600 (pe stil nou) Mihai Viteazul se proclama intr-un hrisov dat la Iasi « voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei ». Dar cucerirea Moldovei se incheiase deja de o saptamana. La 10 mai 1600 (stil vechi, cel oficial pe atunci in Moldova si Tara Romaneasca), Mihai Voda cucerise Hotinul, terminand victorios o campanie inceputa pe 10 mai (stil nou, oficial deja in Transilvania, de unde pleaca Mihai in campania pentru Moldova).

Se poate spune ca 10 mai 1600 este ziua in care s-a realizat prima unire a tarilor locuite de români. Acesta ar fi al 11-lea argument pentru 10 Mai (celelalte 10 le puteti gasi aici). Care ar putea deveni astfel Ziua Independentei si Ziua Unirii.

Anul 101 de la facerea schizofreniei

· Laisser un commentaire ·

« Nu l-am cunoscut personal pe bunicul meu, Eugen Bleuler (1857 – 1939). A murit cu un numar de ani inainte de a ma fi nascut eu. Tot ceea ce stiu despre el mi-a fost spus de catre tatal meu, Manfred Bleuler, fiul cel mare al lui Eugen. Nu numai ca imi spunea, dar imi si scria: de fiecare Craciun primeam un nou capitol despre istoria familiei noastre. In acest fel am ajuns sa-l cunosc si sa-l pretuiesc pe bunicul meu. »

La 100 de ani de la prima folosire a termenului schizofrenie de catre Eugen Bleuler, revista History of Psychiatry, in numarul din decembrie 2011, publica sub titlul Being a member of the Bleuler family o scurta istorie a acestei familii care a definit psihiatria elvetiana pentru aproape un secol si si-a pus decisiv amprenta asupra conceptului de schizofrenie prin cei doi ilustri psihiatri, tata si fiu, Eugen (inventatorul conceptului) si Manfred (autorul celui mai amplu studiu al evolutiei pe termen lung a schizofreniei).

Titlul contine insa si o trimitere la faptul ca atat Eugen Bleuler cat si fiul sau au locuit cea mai mare parte a vietii in apartamentul directorului de la spitalul de psihiatrie Burghölzli, dedicandu-si timpul pacientilor si familiei si considerandu-si pacientii ca familia lor extinsa. De altfel, printre acesti pacienti se afla si sora mai mare a lui Eugen Bleuler.

« Am amintiri dragi despre gradina noastra, depre parcul clinicii, dealul Burghölzli si cladirea imensa, unde era mereu ceva de descoperit. Celebram festivitatile impreuna cu pacientii si cu tot personalul si ma simteam parte a tuturor acestor lucruri – era ca intr-o mare familie. Am invatat de la tatal meu sa tratez oamenii, si mai ales pacientii cu tulburari mintale, cu demnitate si respect.« 

Am subliniat cuvintele de mai sus (care apar spre finalul articolului mentionat al Tinei Joos – Bleuler) pentru ca arata ca mostenirea familiei Bleuler cuprinde nu numai (si poate nu in primul rand) lucrari stiintifice solide ci si acest efort de educare a mai multor generatii in spiritul respectului absolut al demnitatii umane si al fraternitatii cu oamenii aflati in suferinta.

Visul şi viziunea

· 1 commentaire ·

In noaptea  zilei a sasea dinaintea calendelor lunii a noua, anul MLXV de la fondarea Oraşului, Flavius Valerius Aurelius Constantinus a avut un vis. S-a trezit tulburat dar increzator si a ordonat legiunilor sale sa puna semnul care ii aparuse in vis pe scuturi si pe steaguri. Se aflau in fata Romei si presupuneau ca va urma un lung asediu.

Dar Marcus Aurelius Valerius Maxentius a avut si el o premonitie: fiindca in aceeasi zi, cu 6 ani in urma, intrase in Roma pentru a fi onorat ca augustus de catre Senatul si Poporul Roman, a simtit ca poate decide soarta bataliei chiar atunci; sortii fiindu-i favorabili, a hotarat sa se lipseasca de protectia materiala a zidurilor Oraşului Etern.

Flavius Valerius Aurelius Constantinus spunea ca se lupta cu un uzurpator al titlului de augustus, detinut anterior de tatal sau, Constantin cel Verde (Constantinus Chlorus). Numai ca si « uzurpatorul » era fiu de augustus, si anume chiar al colegului lui Diocletian in cadrul primei terarhii. Sistemul de conducere al Imperiului Roman la acea vreme, tetrarhia, prevedea doi auguşti (imparati principali) si doi cezari (adjunctii acestora).

Diocletian, initiatorul sistemului, propusese si o schema de promovare: auguştii numesc cezarii, iar aceştia devin auguşti la moartea sau retragerea auguştilor. Schema pe care nu au aplicat-o nici macar primii auguşti, Diocletian si Maximian, la retragerea lor simultana in 305 d.H. (MLVIII ab Urbe condita). Asa ca a revenit in forta sistemul obtinerii purpurei prin aclamarea de catre propriile legiuni.

Soarta nu i-a fost favorabila lui Marcus Aurelius Valerius Maxentius. S-a inecat in Tibru in timpul unei retrageri tactice prost gandite peste un pod prea ingust numit al Vulturului (Pons Milvium). Flavius Valerius Aurelius Constantinus a intrat in Roma, a obtinut din peartea Senatului titlui se augustus, dar a pastrat si titlul de cezar pe care il detinea deja, pentru ca astfel era si Pontifex Maximux. A doua zi a clamat victoria ca fiind « prin inspiratie divina »  si a relatat visul, consemnat in aceasta forma frusta de cronicarii contemporani evenimentului.

Douazeci si cinci de ani mai tarziu, in preajma mortii, Flavius Valerius Aurelius Constantinus s-a botezat. Cel care l-a botezat  a auzit de la Constantinus o alta relatare a semnelor de dinainte bataliei de la Pons Milvius. Semnul crucii si cuvintele « In hoc signum vinces » cu litere de foc ar fi aparut ziua pe cer in fata ochilor intregii armate.

La inceput a fost un vis neclar, dar privit dinspre viitor a devenit o viziune limpede ca lumina zilei.

Fiecare bintre noi are de trecut prin momente de schimbare a caror amploare nu poate fi apreciata decat retrospectiv. De Sfintii Imparati Constantin si Elena imi amintesc in fiecare an tot mai limpede de schimbarea majora de curs a mintii mele dupa fericita intalnire cu Domnul Profesor Constantin Oancea. Intalnire care nu s-a incheiat inca, dar pentru ca in ultimii ani ne-am vazut mai rar simt nevoia sa scriu aceste randuri. Mai ales ca Domnia Sa nu pierde nicio ocazie sa exprime cu generozitate aprecieri onorante pentru noi, cei care ii datoram atat de mult.