Étiquette : iubire

Deschideri memorabile


“One day in the middle of the twentieth century I sat in an old graveyard which had not yet been demolished, in the Kensington area of London, when a young policeman stepped off the path and came over to me.” (Muriel  Spark – Loitering with Intent)

Am vazut pe net topuri de 5 / 10/ 20 / 100  « cele mai bune »  prime rânduri de roman. Nu ma gandisem la un asemenea top. Oricum, o singura data m-a izbit atat de puternic primul rand incat sa-l retin din prima si mai durabil decat oricare vers pe care l-am stiut vreodata:

« Intr-o zi din mijlocul secolului al douazecilea stateam intr-un vechi cimitir care nu fusese inca demolat, in zona Kensington din Londra, cand un tanar politist se abatu din drum si veni catre mine. »

Am citit apoi tot ce mi-a cazut in mana din Muriel Spark. Scrie bine, scrie inteligent, scrie cu spatii mari (pentru imaginatia cititorului) intre randuri. Un fel de stranepoata a lui Jane Austen.

Nici din celelalte carti ale lui Muriel Spark, nici de la alti autori nu mi-au mai ramas insa gravate in memorie inceputuri memorabile.

Poate imi mai propuneti domniile voastre cateva.

Ură = iubire ?


Exista o companie care, in loc sa-si ceara scuze pentru o campanie mizerabila, vrea sa ne convinga de ecuatia din titlu.

Incercati sa tastati in bara de adresa http://www.uraste.ro; dati  enter si … surpriză: se deschide http://www.iubeste-i.ro

Cu aceasta ocazie ati aflat numele companiei, care este, pentru mine, de acum incolo, pe lista neagra.

Lacomie, ignoranta si cinism se gasesc din belsug in continuare pe situl companiei respective.

Iata un exemplu de publicitate care nu este numai imorala ci si ilegala, chiar si in România:

« Fumezi, nu te alimentezi corespunzator, dormi putin, traiesti zilnic in stres sau suferi de diabet? Acidul alfa lipoic este aliatul tau de pret fiindca previne degradarea neuronala prin efectul sau puternic antioxidant. »

Nimic despre lasatul de fumat, despre gestionarea stresului, sau despre tratamentul diabetului in cuprinsul articolului – nu, tot ce ai de facut este sa cumperi produsul lor. In termeni legali – publicitate inselatoare, in termeni morali – exploatarea nerusinata a vulnerabilitatilor.

Nopţi separate


« În stare de veghe, oamenii au o lume în comun, dar în somn fiecare posedă un univers aparte. » (Heraclit din Efes)

Citesc şi savurez fiecare rând din Les songes et les sorts (Visele şi premoniţiile),  de Marguerite Yourcenar. O Marguerite Yourcenar aflată în al 33-lea an al vieţii; aş mentiona, de dragul numerelor magice, că la 77 de ani a devenit prima femeie primită ca membru titular al Academiei Franceze (iar locul ei printre cei 40 de Nemuritori a devenit vacant dupa 7 ani, în 1987 – al 10-lea an cu număr prim din viaţa scriitoarei născute in 1903 = 11 x 173). O să pun câteva dintre aceste rânduri şi la fişele de lectură.

Uitarea, iertarea, vindecarea


Uitarea şlefuieşte memoria. Memoria ziditoare e ţinerea în minte a binelui.  Răul nu există în afara memoriei noastre.

Amintirea răului umple mintea cu nefiinţă. Iertarea nu e deplină decât împreună cu uitarea răului; iertăm deplin doar atunci când putem lăsa răul să se întoarcă în nefiinţa sa esenţială. Şi ne vindecăm astfel de nefiinţă, de acea spumă de nimicuri care ocupă locul binelui.

Dar cum să uiţi?

Făcând lucruri  pe care ai fi bucuros să le accepţi ca dar. Oricum ai primit totul în dar. Aşadar…

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

Uitaţi forma negativă Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Să ne concentrăm pe ce putem face, nu pe ce să nu facem.

Iertaţi şi veţi fi iertaţi.

E plina vorba noastră de mă aştept să. Să nu aşteptăm să facă lumea primul pas. Mi-a plăcut foarte mult o vorbă a Reginei Ana: « Lumea nu îmi datorează nimic. Dar nici eu ei ».  Sa dăm lumii în dar ceea ce am primit în dar. A da, a iubi, a ierta sunt actele care mă afirmă ca persoană. Iertând mă iert. Şi uit răul ca să am loc destul pentru a ţine minte binele. Tot binele care mi s-a făcut. Binele care m-a făcut.

Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

Vedem răul în ceilalţi pentru că ne măsurăm pe noi înşine cu o măsură prea uşoară. Ne e frică de presupusa uşurătate a fiinţei noastre şi facem faptele fricii. Frica ţine minte răul, vede peste tot răul, anticipează răul.

Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.

Dar dacă pomul bun se teme că e rău şi nu mai face roade pentru că s-a umplut de frică în loc de sevă?

Saga fără sfârşit


Prea des un om va trebui să moară/ Ca umbra lui un ceas să se zărească;/ În ora ceea pare să lipsească/ O undă mov discret corpusculară.//

Spaima în frică voind s-o topească/ În aer ardent vibrat de chitară,/ Vikingul rănit în Steaua Polară/ Somnul cu vise voia să-l găsească.//

Adormi în miezul nopţii lucioase/ Si vazu prin gheaţă, în râu scăpărând,/ Toţi peştii prinşi de la facerea lumii// Înşiraţi pe firul alb de mătase,/ Cu nadă-n cârlig pentru cine-i la rând/ În apa verde din spatele culmii ///

Evanghelia unui necredincios declarat


Cartile mari au o viata a lor, se desprind de mintea care le-a dat nastere si se unesc cu mintile celor ce stiu sa citeasca si reusesc sa iubeasca in actul lecturii.

Evanghelia dupa Isus Cristos, de José Saramago, a starnit pasiuni: atat iubirea cat si furia. Pasiuni a caror tinta a fost mai degraba autorul decat cartea. Autorul a fost membru al Partidului Comunist Portughez timp de peste 50 de ani (pana la moarte, in iunie 2010), admirator al lui Castro (ca si Gabriel Garcia Marquez)  si ateu declarat (s-a manifestat insa mai degraba anticlerical, ceea ce i-a atras critici dure din partea bisericii catolice).

Biserica a fost alarmata de rescrierea unor episoade consemnate in Evanghelii. Ca si cum autorul ar fi pretins pentru cartea sa un statut canonic. Nu este o istorie, ci un roman, o fictiune. Fictiunile acestea numite romane poarta uneori un adevar profund, care ramane insa ascuns unei citiri superficiale.

I s-a reprosat lui Saramago ca a citit superficial Biblia, ca si cum el si-ar fi arogat vreodata misiunea de exeget al Cartii. In schimb, un cititor iubitor, care cauta « adevarul minciunilor » (cum numea Llosa miezul fictiunilor literare), va gasi in Evanghelia dupa Isus Cristos o cale de a intelege si de a percepe aproape senzorial o lume mai mare decat lumea vazutelor.

Pentru un credincios, romanul e tulburator. Pentru ca il face sa simta, prin forta si bogatia scriiturii, ce ar insemna sa ia in serios realitatea unei dumnezeiri intrupate intr-un corp omenesc. Si mai tulburator e ca esti transportat intr-un timp in care tu esti in multimea care se intreaba Cine este Acesta? Si nu ai la indemana Evangheliile (inca nescrise) pentru a sti raspunsul care va fi declarat « corect ».

Pentru un cititor care crede ca e necredincios, romanul este iarasi tulburator. Nu va gasi aici suficenta manualelor de ateism « stiintific ». Minunile facute de Isus nu sunt « demontate », dimpotriva, sunt pasaje in care cartea reuseste sa le faca mai vii decat in relatarile exterioare din Evanghelii.

Pentru cei pentru care cititul e doar o abilitate de descifrare a textului, o incercare de a deslusi « ce a vrut sa spuna autorul », cartea aceasta va fi doar ironica, sau acuzatoare, sau iconoclasta. Dar dincolo de ceea ce a vrut autorul, cartea vorbeste cititorului, inclusiv cititorului Saramago, cred eu, despre credinta si frica, despre iubire si tradare, despre durere si implinire, si despre minunea lumii acesteia care este mai mult decat ceea ce pare.

E o carte care patrunde in carnea si in mintea cititorului, o fictiune care poate elibera calea adevarului. Pentru cei ce vor sa cunoasca iubind, nu despicand.

Chestionarul Bernard Pivot


(10% cenzurat*, ad usum delphini)

Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul  în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?

 *Votre juron, gros mot ou blasphème favori?

Despre admiratia mea pentru Bernard Pivot – aici

Sonet nupțial


Trec dragostea, speranța și credința/ Mai sus de munții ce cap în cap se bat?/Sub coastă strigă femeie si bărbat/ La-mpreunarea lumii cu ființa.//

Somonii pacifici la praguri se zbat/ Să-și lase în apă dulce dorința./ Vor pune-n sferele roz și cheița/De aur ce-n vise să fie schimbat?

Pe  fața ascunsă a lunii de-argint/ Văd primul pătrar al Marii Albastre/ Cu ape grele de șoapte de noapte.// Picături mirosind a mov hiacint/ Cheamă lumina pe chipuri măiastre;/ Nisipu-i  miere pe trupuri de lapte.

Niciodata sa nu spui niciodata


« Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. »

Zice bine Marius Mihalca pe blogul sau, pe care il citesc mereu cu placere (mai rar decat mi-as dori, pentru ca e cam lenes si scrie rar).

Cititi tot articolul, ca merita. Eu o sa-mi asum rolul de avocat al cuvintelor incriminate, atunci cand sunt folosite cu dreapta chibzuinta; altminteri, si eu dau o lupta (profesionala) cotidiana cu abuzul de termeni absoluti.

Sunt de acord ca « nimic si nimeni nu ne va desparti niciodata » e o trufie si nimic mai mult; cum as putea sa controlez libera vointa a celuilalt? Pot insa sa declar legitim ca « vreau să fiu cu tine pentru totdeauna« , pentru ca e o declaratie care ma angajeaza doar pe mine si promite doar ceea ce e in puterea mea: sa vreau, nu sa obtin intotdeauna ceea ce vreau.

Sunt de acord ca termenii absoluti nu pot fi justificati rational. Dar o mare parte a vietii noastre scapa dincolo de rationalitate. Iar cuvintele absolute sunt justificate atunci cand au la baza cei trei virtuti care depasesc ratiunea: Credinta, Speranta, Iubirea.

Iar cand se intampla acest lucru cuvintele dau forma faptelor si faptele dau consistenta cuvintelor. Altminteri, credinta fara fapte e moarta, speranta fara fapte e zadarnica, iar iubirea fara fapte e doar chimval rasunator.