Primul lucru pe care il fac dimineata este sa dau o tura, oarecum la intamplare, prin imprejurimi. O ora, o ora si jumatate. La intoarcere mai am inca o ora de citit pe terasa pana sa se trezeasca fetele.

Azi am luat-o spre promontoriul care margineste spre nord-vest Marea Plaja. Vile de toate felurile de o parte si de alta a unui canal cu apa de mare. Stiu deja (avand in vedere ca majoritatea turistilor sunt albanezi kosovari), ca pana si in curtea celor mai modeste voi vedea masini mult prea scumpe.

Se confirma. Viitorul nu suna deloc bine pentru cel mai nou stat european, daca independenta a adus masini de ultima generatie noilor conducatori (izvorati din apele tulburi ale razboiului civil), in timp ce restul natiunii este chiar mai saraca decat inainte.

Maslini, meri, nuci, piersici, peri, lamai, portocali, smochini, intr-o devalmasie vesela si deconcertanta. Imi place varietatea pomilor. La un moment dat imi aminteste de tataie care, cam pe cand aveam poate vreo zece ani a inceput sa aduca puieti de diverse specii pentru a avea in curte si altceva decat cei doi visini, un nuc, un dud si un corcodus. A pus trei meri (a ajuns la maturitate doar unul, poate si pentru ca ceilalti doi serveau adesea de jaloane pentru bicicleta Pegas), un păr (care nu s-a prins), un zarzar si trei pruni. « Si cand o sa faca fructe? », l-am intrebat. « Ehe, cine stie daca o sa mai apuc sa mananc eu mere, da’ o sa mancati voi si o sa va aduceti aminte ». Asta imi spun mie pomii – ca e un om care i-a pus fara gand sa manance el din poame ci sa manance altii si sa zica bogdaproste.

Trec pe langa uneltele de pescuit traditional care nu-si mai asteapta stapanii decat atunci cand vin turistii sa deprinda mestesugul. Turistii vin insa dupa noua, ceea ce, intre noi fie vorba, nu prea e ora traditionala de pescuit.

Ajung la promontoriu. Locul are o frumusete salbatica. Imi pare rau ca nu mai gasesc poza cu cele doua semne de avertizare: in stanga « cad pietre », in dreapta « nu va plimbati pe timp de furtuna » (era figurat un val inalt care se rostogolea spre un om). Mi-e greu sa-mi dau sema daca hotelurile care stateau cu spatele la cativa metri de stancile instabile (si aparent nu prea bine asigurate) erau in regula cu autorizatiile de constructie.