Étiquette : medici

Noaptea din Grădina Ghetsimani


« Şi El s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, se ruga. Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Şi, ridicându-se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare. » (Evanghelia după Luca)

« Adormiti de intristare » este expresia pe care am remarcat-o pentru prima dată astăzi.

Singurul evanghelist la care apare această formulare este Luca. Traditia sustine că Luca era medic.

Ma gândesc dacă nu cumva medicul Luca (singurul care le găseste o scuză apostolilor adormiti) avea in minte analogia cu amortirea, epuizarea si lipsa de speranta a persoanelor atinse de depresie (melancolie, cum i se zicea in medicina antică).

Rimează cu această interpretare si faptul ca remediul pe care li-l prescrie de trei ori Învăţătorul este rugăciunea; ori rugăciunea presupune sperantă, iar inspirarea sperantei este prima nevoie in depresie (lipsa de sperantă este, de altfel, simptomul cel mai strâns corelat cu riscul suicidar).

Nu psihologii au inventat psihoterapia


Prima data, psihoterapia a fost inventata de un medic. El sustinea ca psihoterapia este parte integranta a tratamentului medical si ca poate fi practicata cu succes doar de cei mai buni medici. Pe atunci psihologii erau filosofi si nu aveau nevoie de subiecti reali pentru a sustine speculatii elaborate in stil clasic sau romantic pe tema « caracterelor ».

A doua oara, psihoterapia a fost inventata de un neurolog care a botezat-o psihanaliza. Pe atunci psihologii erau ocupati cu noua jucarie a experimentelor si masuratorilor.

A treia oara … Dar sa-l lasam chiar pe Carl Rogers sa ne spuna cum stateau lucrurile:

« In aceasta perioada am inceput sa ma indoiesc ca sunt psiholog. Universitarii din Rochester afirmau fara echivoc că activitatea pe care o desfăsuram nu era psihologie si nu erau interesati sa predau la facultatea de psihologie. Am mers la intruniri ale Asociatiei Psihologilor Americani si am constatat ca sunt pline de lucrari despre procesele de invatare la sobolani si experimente de laborator care nu pareau sa aiba vreo legatura cu ceea ce faceam eu. Asistentii sociali de psihiatrie pareau insa sa vorbeasca aceeasi limba cu mine, asa ca am inceput sa activez in cadrul profesiei de asistent social[…] »

Se intampla pe la mijlocul secolului XX.

Am facut cateva fise de lectura din Rogers aici

Snooker


Ieri am urmarit finala openului galez. In pauze am scris cateva articole.

Cu idei de diverse culori si venind din unghiuri diverse, uneori surprinzatoare. Chiar si pentru mine.

Sper sa va placa, macar atat cat mi-a placut mie finala.

Episodul 9 din Psihiatria 201 aici

A treia viata a cuvantului empatie aici

Nocebo aici

Republicanii paşoptişti au adus prințul străin aici

Efectul placebo


« Placebo Domino in regione vivorum » (Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pamântul celor vii)

Este ultimul verset din psalmul 114 si era cântat la înmormântari. Înca din secolul al XIV-lea, Chaucer, in Povestirile din Canterbury, ii denumeste pe bocitorii profesionisti « placebo singers », dând acestei sintagme o conotatie peiorativa.

In 1785 apare prima consemnare a termenului placebo intr-un dictionar medical, cu sensul de « medicament banal » (« commonplace medicine », cu alte cuvinte, intr-o formulare mai plastica, « apa de ploaie »). Definitia evolueaza rapid spre o conotatie clar negativa, in editia din 1811 a aceluiasi dictionar medical aparand sub forma:

« Placebo = epitet dat oricarui medicament mai apt sa faca placere pacientului decat sa-i aduca beneficii »

Timp de 150 de ani placebo a fost alungat in limburile sarlataniei medicale si a credulitatii unor pacienti « neinteligenti si inadecvati »(cum erau numiti intr-un articol publicat in Lancet, in 1954).

Azi stim ca in efectul oricarui medicament intra si o doza importanta de efect placebo. Incepem sa descifram bazele fiziologice ale efectului placebo. Si redescoperim, la 24 de secole dupa Hipocrat ca placerea si increderea au puteri vindecatoare; cu alte cuvinte, revenind la definitia din 1811, un medicament  care produce placere aduce beneficii.

In fine, nici un medicament nu e cules din padure, ci este un mijloc terapeutic agreat in cadrul unei relatii medic -pacient, in care daca incredere nu e, nimic nu e.

Exista chiar si efectul opus – efectul nocebo -, cel mai adesea ca urmare a unei proaste comunicari intre medic si pacient; substante foarte active la alti pacienti pot fi reduse la neputinta de emotiile negative ale persoanei respective.

Nu exista medicamente minune. Iar apa de ploaie poate fi terapeutica in anumite conditii.

3 psihiatri, 4 diagnostice


Un cunoscut psihiatru vienez a publicat recent un articol intitulat « Psihiatrii – o specie în pericol ? »  în care se întreabă dacă psihiatria va apuca sfârşitul celui de-al treilea secol de existenţă (cronologia adoptată de autor coincide cu cea pe care o prezint în serialul Psihiatria 201); nu lipsesc argumente foarte pertinente pentru o criza a psihiatriei. Unele dintre ele însă pot fi aplicate în mod egal medicinei în general. O problemă reală este variabilitatea mare a teoriilor psihiatrice. « Întreabă 3 psihiatri şi vei primi 4 raspunsuri » e o formulare plastică a  a acestui gen de problemă. Însă din ce în ce mai des mi se întâmplă să aud şi « am fost la cinci doctori şi mi-au spus că nu am nimic ». Chiar şi în statistici şi-a facut loc o rubrică din ce în ce mai consistentă de « simptome fără o explicaţie medicală suficientă ». Vor ramâne aşa până când vom accepta reunirea minţii şi a corpului. Când vom accepta că nu există o separaţie netă între ceea ce ar fi, chipurile, « doar în capul meu » şi ceea ce se petrece în corpul meu.

Reîntoarcerea psihiatriei în curentul principal al unei practici medicale redevenite umaniste e şansa salvarii ambelor specii. Ar fi şi o reîntoarcere la origini: Reil, cel care a  propus prima programă a unei facultăţi moderne de medicină, în 1810, credea ca medicii cei mai buni trebuie sa aibă solide cunostinţe de psihiatrie.