Étiquette : minciuna

Matineul de sâmbătă (II)


Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).

Regia: Lucian Pintilie

După romanul omonim de Ion Băieşu

În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc

Filmul integral – aici. Iar aiciLe chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).

Evanghelia unui necredincios declarat


Cartile mari au o viata a lor, se desprind de mintea care le-a dat nastere si se unesc cu mintile celor ce stiu sa citeasca si reusesc sa iubeasca in actul lecturii.

Evanghelia dupa Isus Cristos, de José Saramago, a starnit pasiuni: atat iubirea cat si furia. Pasiuni a caror tinta a fost mai degraba autorul decat cartea. Autorul a fost membru al Partidului Comunist Portughez timp de peste 50 de ani (pana la moarte, in iunie 2010), admirator al lui Castro (ca si Gabriel Garcia Marquez)  si ateu declarat (s-a manifestat insa mai degraba anticlerical, ceea ce i-a atras critici dure din partea bisericii catolice).

Biserica a fost alarmata de rescrierea unor episoade consemnate in Evanghelii. Ca si cum autorul ar fi pretins pentru cartea sa un statut canonic. Nu este o istorie, ci un roman, o fictiune. Fictiunile acestea numite romane poarta uneori un adevar profund, care ramane insa ascuns unei citiri superficiale.

I s-a reprosat lui Saramago ca a citit superficial Biblia, ca si cum el si-ar fi arogat vreodata misiunea de exeget al Cartii. In schimb, un cititor iubitor, care cauta « adevarul minciunilor » (cum numea Llosa miezul fictiunilor literare), va gasi in Evanghelia dupa Isus Cristos o cale de a intelege si de a percepe aproape senzorial o lume mai mare decat lumea vazutelor.

Pentru un credincios, romanul e tulburator. Pentru ca il face sa simta, prin forta si bogatia scriiturii, ce ar insemna sa ia in serios realitatea unei dumnezeiri intrupate intr-un corp omenesc. Si mai tulburator e ca esti transportat intr-un timp in care tu esti in multimea care se intreaba Cine este Acesta? Si nu ai la indemana Evangheliile (inca nescrise) pentru a sti raspunsul care va fi declarat « corect ».

Pentru un cititor care crede ca e necredincios, romanul este iarasi tulburator. Nu va gasi aici suficenta manualelor de ateism « stiintific ». Minunile facute de Isus nu sunt « demontate », dimpotriva, sunt pasaje in care cartea reuseste sa le faca mai vii decat in relatarile exterioare din Evanghelii.

Pentru cei pentru care cititul e doar o abilitate de descifrare a textului, o incercare de a deslusi « ce a vrut sa spuna autorul », cartea aceasta va fi doar ironica, sau acuzatoare, sau iconoclasta. Dar dincolo de ceea ce a vrut autorul, cartea vorbeste cititorului, inclusiv cititorului Saramago, cred eu, despre credinta si frica, despre iubire si tradare, despre durere si implinire, si despre minunea lumii acesteia care este mai mult decat ceea ce pare.

E o carte care patrunde in carnea si in mintea cititorului, o fictiune care poate elibera calea adevarului. Pentru cei ce vor sa cunoasca iubind, nu despicand.

Republica Minciunii şi Regatul României


„Deşi mulţi cred că a nu fi lăsat să intri înapoi în ţara ta este mai uşor de suportat decât a nu fi lăsat să pleci, aceasta nu este adevărat. Sentimentul de lipsă de putere şi de libertate este asociat ambelor situaţii.” (Mihai I al României)

Mai putin de 1000 de persoane si-au impartit o republica a minciunii. Tot cam atatia membri avea partidul comunist atunci cand i s-a dat in exploatare republica zisa populara, de fapt o gubernie sovietica.

Republica de azi nu este, desigur, sovietica. Are insa in comun cu ideologia comunista un dispret profund fata de adevar. Fata de acel adevar mic, umil, de zi cu zi, care iese la iveala, socratic, din exprimarea libera a opiniilor.

Adevarul ne face liberi. Si libertatea e prima conditie pentru a gasi o farama mai mare din Adevar.

In 1947, 1000 de oameni au inchis portile de iesire din România. In 2012 tot cam atatia oameni se straduiesc sa tina inchise usile de intrare spre o Românie mai adevarata. Ca sa traim intr-un limb al minciunii, inca denumit conventional România.

Se vantura  minciuni in legatura cu orice si se tace in legatura cu un singur lucru: ca România are un rege legitim, care se intampla sa fie un exemplu de moralitate, curaj si uitare de sine atunci cand vine vorba de ţara sa. Tara care poate redeveni si a noastra daca vom denunta conventia mincinoasa a celor 1000.

81 de placeri politice


Da, ii inteleg pe cei care vor sta acasa la referendum. Le place:

să ia un dos de palmă în freză. nu, nici în plex şi nici în faţă cu pumnul, jur!/ să fie minţiţi în 5 minute/ să se dea cu barca, după scufundarea flotei/ să le fie dorită atâta sănătate câtă încape într-un cancer/ să li se facă majorităţi şi guverne personale/ să li se arate tasta 3/ să le intre-n cap că 80=170!/ să supravieţuiască în junglă fiindcă ăsta “nu mai e stat social”/ să rămînă cu gura căscata la arestările televizate/ să înveţe să toarne whiskey peste gheaţă…

Lista completa a lui Flavius o gasiti aici. Excelenta memorie! Ramane sa vedem daca memoria si refuzul minciunii mai au vreo valoare politica.

Sonet gri in do minor


op.13, « Podul Minciunilor »

De când minciuna stă cu noi la masă/ Ne pare mult prea mică pâinea vieţii;/ Bem rodul viţei la hotarul ceţii/ Căutând uitarea grasă şi frumoasă//

Rar mulţumiţi de darurile sorţii/ Ne-mbălsămăm în vorbe de melasă/ Si fermentând începe să miroasă/ Al amăgirii hoit în faţa porţii.//

Ziua minţim abil cu voce tare/ Iar seara vrem să auzim în şoaptă/ Tot adevărul vechilor izvoare.// Dar gândurile trec zornăitore/ Pod peste vis ce duce către faptă;/ Pe apa dintre trestii trece-o boare…///

Alte sonete – aici

Porunca a noua: sa minti ceva mai putin


Trebuie spus de la bun inceput ca porunca a noua nu spune de-a dreptul « Sa nu minti! » (asa cum este scris explicit « Sa nu furi! » in porunca a opta, sau « Sa nu ucizi! », in cea de-a sasea). Formularea e mult mai elaborata: « Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! ». Sunt aici trei elemente fundamentale: adevarul (a marturisi inseamna a da marturie despre un adevar presupus obiectiv), dreptatea (non stramb=drept) si  misterioasa notiune « aproapele tau ».

Ne-am luat permis pentru minciuna mai intai prin intrebarea « Cine e aproapele meu? », raspunzand arbitrar prin separarea de unii congeneri din specia homo sapiens – ei au devenit ba « caini », ba « suboameni », ba « viermi », ba « pleava ». Despre ei puteam spune orice.

In epoca in care corectitudinea politica nu mai tolereaza etichetari discriminatorii, s-a ajuns totusi la o proliferare fara precedent a minciunii impotriva « celuilalt ». E uimitor cum minciuna politica generalizata a ajuns sa fie considerata « răul cel mai mic ».

Ar fi uimitor, daca nu am baga de seama ca minciuna a ajuns sa fie in insasi urzeala societatilor noastre consumeriste. De la vanzarea de inutilitati pana la crearea de nevoi artificiale, de la cosmetizarea CV-urilor pana la proliferarea competentelor dobandite in trei zile, de la PR la « marketing politic ».

Suntem dispusi sa mintim ceva mai putin? Am putea incepe prin incercarea de a nu ne minti.

In logică falsul implică orice. Doar adevarul izvoraste mereu adevar. Doar adevarul ne face liberi. Si sa nu intrebati « Ce este adevarul? ». Adevarul este acolo unde simti dreptatea si fratia (frumoasa aceasta deviza pasoptista!); asa cum scrie, in latina, pe frontispiciul vechii universitati din Utrecht: « Pune, Doamne, in inima noastra soarele dreptatii! »

Doar adevarul ne face liberi


Sa recapitulam:

  • In 1990 a fost ales un presedinte care a felicitat minerii pentru restabilirea « linistii »
  • In 2000 am fost pusi sa alegem intre « comunistul luminat » si un autointitulat  nationalist,  megaloman pana la delir.
  • In 2004 am fost in situatia sa alegem tot intre doi comunisti, unul insa jurandu-se ca s-a facut democrat si ca va dovedi asta punand tepe in Piata Victoriei.
  • In 2009, alte masti, aceeasi piesa.

Se vorbeste mult in zilele acestea de profilul moral al demnitarilor. Va pun o intrebare simpla: puteti numi un Presedinte al Romaniei care nu a mintit? Eu cred ca nu. Si nu va amagiti: asa cum merg lucrurile, vom avea de facut alegeri din ce in ce mai absurde la capatul unor campanii prezidentiale incarcate de minciuna, impostura si coruptie.

De ce sa continuam sa alegem presedinti? Presedintii s-au dovedit a fi doar sefi de clan.

De ce sa continuam sa ne mintim? Republica se dovedeste corupta pana in maduva oaselor. Si cauza acestei coruptii este minciuna care sta la baza acestei organizari de stat. Singurul stat românesc viabil a fost Regatul. Restul e rodul ocupatiei sovietice – fizica doar ceva mai mult de un deceniu, mentala pana in zilele noastre.

Si chiar de ati mosteni republicanismul direct de la pasoptisti, intr-o situatie politica similara celei de azi, pasoptistii au sustinut fara ezitare printul strain si monarhia constitutionala, la mai putin de 20 de ani dupa zilele Guvernului Provizoriu republican de la 1848.

Revenind la timpul nostru, va mai pun o intrebare simpla: v-a mintit vreodata Regele României?