Casablanca (1942). Dragostea în vremuri de ciumă. Filmul integral – aici. Muzică din film (As time goes by – aici) si inspirată de film – aici si aici
Étiquette : moarte
Matineul de sâmbătă (II)
Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).
Regia: Lucian Pintilie
După romanul omonim de Ion Băieşu
În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc
Filmul integral – aici. Iar aici – Le chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).
Viaţa e o boală întotdeauna mortală
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos…
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
(Marin Sorescu – Boala)
De ieri până azi
În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcome. Sub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.
Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul Sir Robert al Brazdelor.
Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.
În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.
Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.
Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.
A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)
Saga fără sfârşit
Prea des un om va trebui să moară/ Ca umbra lui un ceas să se zărească;/ În ora ceea pare să lipsească/ O undă mov discret corpusculară.//
Spaima în frică voind s-o topească/ În aer ardent vibrat de chitară,/ Vikingul rănit în Steaua Polară/ Somnul cu vise voia să-l găsească.//
Adormi în miezul nopţii lucioase/ Si vazu prin gheaţă, în râu scăpărând,/ Toţi peştii prinşi de la facerea lumii// Înşiraţi pe firul alb de mătase,/ Cu nadă-n cârlig pentru cine-i la rând/ În apa verde din spatele culmii ///
Chestionarul Bernard Pivot
(10% cenzurat*, ad usum delphini)
Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?
*Votre juron, gros mot ou blasphème favori?
Acolo unde îşi face fericirea sălaş
Citesc în articolul ROSE POMPON ŞI TOLSTOI, dintr-o serie foarte interesantă – BUCUREŞTI STRICT SECRET, propusă de domnul Stelian Tănase pe blogul său:
«Tânărul Tolstoi avea 25 de ani când sosise la Bucureşti, dar deja îşi măcina gândurile cu destinul său de mare scriitor. Mărturiseşte în jurnal că-şi doreşte gloria cu lăcomie şi ce anume e dispus să sacrifice pentru a o avea: „Dacă ar fi să aleg între glorie şi virtute, mă tem că aş alege gloria”.»
Nu a ales gloria. Dimpotriva, s-a chinuit să scape de glorie pentru a afla liniştea. Şi a dorit să fie îngropat între cei patru copaci pe care îi sădise împreună cu fratele său mai mare, Nikolai, pe vremea când, copii fiind, o babă le-a spus că acolo unde pui să crească arbori îşi face fericirea sălaş.
« Nici cripta lui Napoleon sub arcul de marmură al Domului Invalizilor, nici sicriul lui Goethe în cavoul princiar, nici acele monumente funerare de la Westminster nu te zguduie precum acest mormânt emotionant de anonim, sublim în tăcerea lui, acest mormânt aflat undeva în pădure, înconjurat numai de şoaptele vântului şi care nici vorbă nu rosteşte, nici mesaj nu transmite. » (Stefan Zweig – Lumea de ieri)
Frica de frică
Atacul de panică este cel mai frecvent motiv de solicitare a serviciilor medicale de urgentă.
Primele atacuri sunt percepute ca furtuni devastatore izbucnite pe cer senin. Senzatia de moarte iminentă domină adesea tabloul. Si mai rău e percepută senzatia de pierdere a controlului.
Oamenii cu nevoi mari de control sunt mai vulnerabili la tulburarea de panică. Cei care incearcă prea mult să-si « stăpânească » emotiile. Cărora li s-a spus si isi spun mereu că frica e o slabiciune inacceptabilă.
Dar poate că orice curaj adevărat nu este altceva decât cunoasterea si domesticirea fricilor cotidiene. Si mai cred că facem acte de curaj autentic doar atunci când ne insoteste frica de a pierde esenta personală a umanitătii noastre.
Atacuri de panică are aproape toată lumea. Destul de multi (20 – 30%) au chiar un episod definit de tulburare de panică vreodata in viata lor. Majoritatea invată să trăiască apoi in intelegere cu fricile lor; le recunosc si le salută in fiecare zi. Ceilalti se inchid in casă pentru că se tem că s-ar putea să apară un atac de panică. Pentru a evita câteva minute de pierdere a controlului sunt dispusi sa-si restrângă drastic libertatea.
Tulburarea de panică durează, in medie, câteva luni. Agorafobia sau frica de a-ti fi frică poate roade ani buni din viată. « Remediul » se dovedeste mai rău decât boala.
Cireşe amare
28 Cireşar
1912 – S-a născut Sergiu Celibidache, dirijor iconoclast intr-o lume care se spargea in bucati. Iata-l dirijand Filarmonica din Berlin in 1950, in decorul, din pacate real, al ruinelor acestei celebrei sali de concert.
1914 – Este ucis, la Sarajevo, arhiducele Franz Ferdinand. Moare si speranta unei emancipari nationale pasnice a românilor ardeleni.Va urma primul razboi mondial.
1916 – Moare Ştefan Luchian. In ultimii opt ani isi pictase florile in ciuda evolutiei implacabile a sclerozei multiple.
1919 – Se semneaza Tratatul de la Versailles, care nu va aduce totusi o pace durabila in Europa.
Lacomia marilor puteri invingatoare va declanşa un nou razboi devastator peste numai 20 de ani. Cel care va distruge si Filarmonica din Berlin si Pinacoteca din Dresda. Parisul a scapat ca prin urechile acului.
1940 – Trupele sovietice intra in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herţa. Carol al II-lea isi dovedeste impotenta politica si militara, impreuna cu Consiliul de Coroana, populat de el cu pigmei si sicofanti.
28 iunie, vremea cireşelor amare.
Despre firavitatea vietii
« Când te gândesti la firavitatea vietii… »
De cand a rasarit, ieri dimineata, intr-un cabinet medical, pe neasteptate, din mijlocul unui discurs asezat, rational, ingineresc, cuvantul firavitate m-a cucerit. Nu am verificat daca are o existenta oficiala in vreun dictionar al limbii române. Nu l-am mai auzit pana acum si nici nu mi-a venit vreodata ideea sa il inventez pentru uz personal.
Mi-a zumzait toata ziua in minte. Spun zumzait pentru ca spre seara mi-a amintit de o scena dintr-un film de Krzysztof Kieslowski avand in prim plan o musca.
Cautand dupa film am avut inca o surpriza: Kieslowski s-a nascut chiar pe 27 iunie. Si a murit inainte de a implini 55 de ani. In 1996. La doar doi ani dupa ce terminase cea de-a doua capodopera a sa: Trois couleurs: Bleu, Blanc, Rouge. Prima fiind miniseria Dekalog pe care o recomand tuturor celor care vor sa priveasca mai de aproape aceasta tulburatoare firavitate a fiintei.
Musca apare in episodul 2, pe care il puteti viziona aici. Toata seria – aici si aici.
DAN GHENEA 