« Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. »
Alegem, in sfarsit, Via Regia sau ramanem pe un drum infundat (si desfundat!)?
« Scuzaţi că vă spun, dar nici Cuza nu a abdicat tocmai în formă legală, şi el a cam fost cu tunul la tâmplă. Abdicarea de la tron este de obicei impusă şi nu pentru că se plictiseşte regele de domnie. Să ne întoarcem la Cuza? » (dintr-un comentariu la postarea Caut republican fără prejudecăti…)
Una dintre obiectiile frecvente impotriva reinstaurarii monarhiei este ca nu putem da timpul inapoi: « asta e, legala, nelegala, abdicarea s-a produs si a produs efecte; acum a trecut timpul monarhiei ». Sau, cum zice comentatorul de mai sus: « Să ne întoarcem la Cuza? ». Parerea mea e ca ne-am intors deja inainte de Cuza. Cand Principatele se aflau sub garantia comuna a Marilor Puteri (7, pe atunci), iar Conventia de la Paris tinea loc de constitutie si lege electorala. Cand orice ar fi zis electoratul, votul trebuia recunoscut de Marile Puteri.
Ce au facut boierii patrioti? Au propus unirea sub un domn strain dintr-o dinastie europeana. Europa mare a zis nu. Atunci s-au gandit la trucul cu alegerea aceleiasi persoane in ambele tari. E bine de stiut ca domnia nu era ereditara si nici macar pe viata – domnul era ales pe 7 ani (era deci un fel de presedinte de republica, una de genul actualei Republici Franceze). Cuza era si el pentru aducerea unui domn strain si a promis in repetate randuri ca va abdica la momentul oportun pentru a atinge si acest deziderat exprimat de Divanurile Ad-hoc. Deriva napoleoniena a lui Cuza a generat asa-zisa « monstruoasa coalitie » intre conservatori si liberali pentru rasturnarea sa si aducerea principelui strain care s-a dovedit atat de benefic pentru România.
Dar noi suntem iarasi inainte de Cuza. Intr-o situatie oarecum paradoxala: stim cine este regele care va sa vina, dar nu se gaseste nici un Cuza care sa spuna: « Vreau sa fiu ultimul presedinte al României! Am nevoie de acest mandat doar pentru a convoca referendumul pentru revenirea la monarhia constitutionala, fundamentul si scutul României moderne ».
NB: « Monstruoasa Coalitie » nu a apucat sa « sarbatoreasca » 2 ani de existenta. In sase luni a reusit sa-l aduca pe Carol I ca domn si apoi liberalii si conservatorii si-au reluat rolurile firesti in lupta politica.
Acum, la început de drum instituțional european și atlantic, națiunea română mai are de îndeplinit un pas istoric. Acest pas nu este unul politic, ci unul identitar și statal, care angajează viitorul țării. În deplin respect pentru tradițiile noastre și pentru democrație, România are nevoie să-și dăltuiască o Constituție europeană care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului.
Tot ceea ce îndepărtează de la această voință nu are alt efect decât să slăbească țara și să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin această voință istorică, se poate duce la bun sfârșit reconstruirea economică și socială a țării.[…]
În numele atâtor zeci de ani în slujba Națiunii, vă cer tuturor să lăsați deoparte orice alte considerente, să dovediți instinctul binelui național și să dați României o Lege fundamentală statornică și îndreptată către viitor.
(MS Regele Mihai, la 10 Mai 2007, anul intrarii României in Uniunea Europeana; text preluat de pe http://www.princeradublog.ro/jurnal/cuvintele-regelui-mihai-i-la-10-mai-2007/)
Fotografie preluata de pe blogul Principelui Radu
Mai sus aveti linia de succesiune la Tronul României: MS Regele Mihai I, ASR Principesa Margareta a României, ASR Principele Nicolae al României. Desigur, daca optati pentru monarhie constitutionala, veti fi nevoiti sa renuntati la posibilitatea de a alege « pe cine vreti » ca presedinte. Mai jos puteti contempla perechile de candidati dintre care ati avut de ales « pe cine vreti ».
Am si 3 intrebari:
Care dintre functiile acestor presedinti nu ar fi putut fi indeplinita de oricare dintre cei 3 de sus?
Cine e mai pregatit sa-i impace pe români intre ei si cu ei însisi: un politician care lupta 20 de ani pentru a castiga sau mentine puterea sau o principesa care s-a pus de 24 de ani, fara conditii, doar in slujba României?
Cine va avea o idee mai inalta despre poporul roman: un presedinte care a exploatat slabiciunile poporului pentru a fi ales sau un principe care si-a vazut bunicul aclamat de 1 milion de romani intr-o stare de gratie?
Nihil sine Deo!
Am citit destul de greu primele capitole din Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte, pe de o parte din cauza deselor referiri la si analogii cu un episod din istoria Romei antice care imi era complet necunoscut (conspiratia lui Catilina), pe de alta parte din cauza perceptiei ca stilul autorului este cand prea stufos si chiar redundant, cand eliptic si de neinteles pentru un om care nu citeste la cafea ziarele din anii ’20.
Dar tezele centrale ale cartii, aparuta in 1931, sunt foarte instructive si azi:
1. O lovitura de stat trebuie sa tinteasca cucerirea din interior a centrelor vitale ale statului (comunicatii, energie, resurse) si apoi guvernul va fi usor de izolat si de rasturnat.
2. Apararea statului impotriva unei insurectii nu se poate face eficient prin mijloacele politienesti, ci prin controlul ferm al acelorasi centre vitale.
3. 1000 de oameni hotarati si bine antrenati sunt suficienti pentru a prelua puterea intr-un stat care se bazeaza pentru mentinerea ordinii doar pe masuri politienesti.
Exemplele pe care le da autorul sunt convingatoare (insurectia bolsevica din Petrograd din octombrie 1917, preluarea puterii de catre Mussolini in 1922, tentativa lui Troţki de a-l inlatura pe Stalin in 1927). Cea mai spectaculoasa confirmare a teoriei lui Curzio Malaparte este predictia facuta in ultimul capitol al cartii ca Hitler nu va lua puterea printr-o lovitura de stat, ci pe cale parlamentara. Acest lucru se va intampla, 2 ani mai tarziu, exact din motivele descrise de Malaparte.
… pentru o polemică serioasă.
I-as propune pentru inceput 4 intrebari:
In România,
1. Presedintii au fost echidistanti politic?
2. Presedintii au avut prestigiu international?
3. Presedintii au fost adevarate simboluri nationale?
4. Presedintii au fost educati corespunzator pentru rolul lor?
Ofer reciprocitate: sa aleagă, la randul lui, cele mai incomode intrebari pentru un sustinator al monarhiei constitutionale in România.
Celor care vor sa faca economii? Nu. E de doua ori mai scump decat Casa Regala a Spaniei.
Celor care vor sa fie bine reprezentati in fata lumii? Mai ganditi-va.
Celor care vor liniste in tara? Ha-ha-ha! (asta ca sa citez dictonul favorit al ultimului presedinte)
Si totusi… Trebuie sa fie unii carora le foloseste, altminteri nu e de inteles…
Mă pregateam să duc spre casa de marcat cea mai recentă carte a domnului profesor Boia (De ce este România altfel?), cand am avut ideea (neobisnuita pentru mine) de a deschide la ultima pagina. Si acolo am dat peste ceea ce dovedeste ca, uneori, pretuirea nemasurata a inteligentei e mai nociva decat prostia.
Dacă au românii ceva ce ii tine pe loc in momente cheie, acel ceva e o frica enormă de a părea prosti.
Domnul Boia ii numeste « naivi » pe cei care vad restaurarea monarhiei ca o solutie la impasul politic actual. Dupa ce e de acord ca regimul prezidential s-a dovedit nepotrivit si presupune ca o republica parlamentara are mari sanse sa creasca dezordinea politica, adauga rapid doua argumente « lucide » contra restauratiei:
Argumentul « e prea tarziu » ne va umple de ridicol in fata istoriei. A fost folosit deja 23 de ani si regele se dovedeste si azi mai potrivit decat cei care ne propuneau « modelul suedez » (fara rege!) sau « modelul japonez » (fara imparat!), mai potrivit decat toti cei pe care i-am ales, de fiecare data alegand « raul cel mai mic » .
Pe scurt, « lucizii » cred si azi (ca si acum 23 de ani!!) ca regele va muri curand si odata cu el si posibilitatea restauratiei. Se incapataneaza sa nu-si recunoasca eroarea, altfel ar insemna ca n-au fost destepti, si asta e intolerabil.
Si ajungem la argumentul legitimitatii. Legitimitatea regilor României este data de « mila lui Dumnezeu si vointa nationala ». Vointa nationala a hotarat in 1923 o succesiune exclusiv masculina, dar acea Constitutie (fara indoiala democratica, dar in limitele timpului) prevedea si votul universal masculin. Ramanem incremeniti in acea reglementare?
Nu ma exclud din categoria celor carora le-a fost frica sa nu fie aratati cu degetul ca « prosti ». Am spus ca monarhia este « depasita » (pana in aprilie 1990), am votat cu Radu Câmpeanu in mai ’90 pentru ca ar fi fost « o naivitate » sa votez cu Ion Ratiu (care totusi fusese cel mai convingator in duelul cu Ion Iliescu), am sustinut si eu, o vreme (pana prin 1999), ca si domnul Boia, ca Principesa Margareta « nu e o solutie » pentru România.
Sper ca am invatat ceva din aceste greseli, sper chiar ca m-am vindecat (prin expunere!) de aceasta frica româneasca de prostie.
« Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? » La intrebarea domnului Boia raspund afirmativ:
– Da, e un blestem: blestemul inteligentei.
Batrâna doamnă a constituţiilor republicane s-a ţinut bine cu puţine retuşuri. Şi totuşi, nu mă pot împiedica să observ că republica americană nu a mers mai repede spre asigurarea libertăţilor democratice decât Marea Britanie sau Suedia, două ţări care nu au nici în ziua de azi Constituţii, dar au inventat şi şlefuit în ultimii 200 de ani un sistem empiric de evoluţie politică democratică: monarhia constituţională (ironia e că Marea Britanie şi Suedia, ţări exponentiale pentru acest sistem, nu au nici Constituţie, nici monarh – regele nu poate lua nici o decizie singur!)
Dar nimeni nu poate rămâne insensibil la frumuseţea clasică a Preambulului Constituţiei Statelor Unite ale Americii:
We, the people of the United States, in order to form a more perfect Union, establish justice, insure domestic tranquility, provide for the common defense, promote the general welfare, and secure the blessings of liberty to ourselves and our posterity, do ordain and establish this Constitution for the United States of America.
DAN GHENEA 