Étiquette : Muntenegru

24 de zile in Balcani (4): Rostogolindu-ne spre Adriatica

· 2 commentaires ·

Am trecut prin zeci de tuneluri. Si inca eram invidiosi pe calatorii din trenurile care pareau sa aiba o ruta si mai spectaculoasa.

Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).

Spre 4 am ajuns la Podgorica. Ne era foame si ne trebuiau cartele telefonice asa ca am tras la mall. Mallul, ca toate mallurile, iar orasul e unul urât, construit de la A la Z in anii socialismului (minus cele doua malluri!).

Podgorica e situat in singura campie demna de acest nume din Muntenegru (in rest, sunt niste petice de pamant mai mult sau mai putin plat, doar ceva mai mari ca Parcul Herastrau; in stradania de a gasi si ceva câmpii in tara lor, geografii muntenegreni spun ca si Cetinje, vechea capitala, aflata undeva pe la 700 de metri altitdine, ar fi situata intr-o câmpie!).

Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.

24 de zile in Balcani (4): Cumpana apelor

· Laisser un commentaire ·

cgGranita dintre Serbia si Muntenegru e de fapt o frontiera in sensul in care Vestul Salbatic era pentru pionierii americani: fostul sangeac otoman Novi Pazar a fost impartit in 1913 intre cel doua state sârbesti (dupa razboaiele balcanice incheiate prin Pacea de la Bucuresti), dar timp de peste cinci decenii fusese o zona de reconquista culturala si demografica pentru sarbi si muntenegreni, in deplina intelegere intre ei.

O linie prin mijlocul acestei zone (comune in cel mai inalt grad celor doua state) nu poate fi decat arbitrara sau conventionala. Majoritatea celor care treceau granita schimbau cateva fraze care dovedeau familiaritate cu granicerii. Probabil ca sunt multi care trec aceasta linie zilnic.

Granita (istorica) adevarata este una naturala: e cumpana apelor intre bazinul Dunarii si apele care se varsa in Adriatica. Dar nici inainte si nici dupa ce treci de valea raului Tara nu vei sesiza diferente majore in comportarea oamenilor: aceeasi bunavointa sobra, chibzuita, fara inflorituri.

Tunelurile si viaductele insa – multe si adesea spectaculoase –  dau marturie nu despre Serbia sau Muntenegru, ci despre un stat mai puternic, astazi disparut (si regretat, oarecum paradoxal, de catre majoritatea locuitorilor din Balcanii de Vest): Iugoslavia.

ber

Sunt un balcanic

· 3 commentaires ·

Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.

Dulcigno (Ulcinj/Ulqini)

· 3 commentaires ·

File:MN, Ulcinj 046.jpgSpumă a mării
violent nealbastră:
duh mut de pirat

Ce nu mi-a placut la Cetinje

· Laisser un commentaire ·

Nu mi-a placut ce scria la poarta acestei cladiri, construita de Principele Danilo I (1852 – 1860). Mai mult am scris aici.

Vlahii care au întemeiat Cetinje

· 5 commentaires ·

DSCF1817Am ajuns la Cetinje, fosta capitala a Regatului Muntenegrului (astazi republica, dar care a adoptat ca drapel vechiul drapel al regelui Nikola I, iar familiei regale muntenegrene actuale i-a recunoscut oficial statutul de simbol national). Nu eram pregatit sa descopar ca asezarea a fost intemeiata, la 1450, de un voievod vlah. Cea mai veche biserica din oras este cea cu hramul « Nasterea Maicii Domnului », dar este cunoscuta sub numele de Vlaška Crkva (Biserica Vlahilor).

Vazusem cladirile fostelor ambasade (engleza, franceza, germana, bulgara, sârba) si zarisem in trecere un indicator pe care scria  « Vlach Church ». Cand am intrebat un localnic unde e Vlaška Crkva, un zambet mare si cald i-a aparut pe fata, m-a luat dupa umeri si m-a condus, vreo douazeci de pasi, pana chiar in fata bisericii; mi-a strans inca o data mana si mi-a zambit multumit. Am constatat astfel, la prima mana, cat de iubita e inca biserica intemeiata de vlahi (in care nu se mai tin decat foarte rar slujbe).