0.0. Nu au nevoie de psihoterapie cei care:
0.0.1. Au o disciplină spirituală care le permite să converseze liber cu dumnezeul lor interior
0.0.2. Au în jurul lor 6 oameni pe care se pot baza, cu care pot impartasi ganduri si emotii, carora le pot cere si oferi ajutor.
0.0.3. Stiu ca viata e facuta din alegeri si pot duce pierderea inerenta oricarei alegeri.
Dupa ce medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine) a dominat scena ultimului deceniu al secolului trecut si inceputul secolului XXI a venit vremea postmodernismului si in serviciile de sanatate. Royal Society of Medicine a recunoscut ca majoritatea britanicilor care au nevoie de ingrijiri de sanatate sunt nesatisfacuti de serviciile medicale. Iar cauzele principale ale nemultumirii pot fi grupate in 3 categorii:
In acest context, medicina postmoderna ar pune accentele pe pluralitatea perspectivelor in ceea ce priveste rezultatele dezirabile, in ceea ce priveste relatia dintre terapeut si client si in ceea ce priveste povestea personala si subiectiva a suferintei si bolii.
Va trebui sa luam in considerare nu doar opinia medicala asupra eficientei unor tratamente, ci si perspectiva clientului asupra acceptabilitatii, costurilor si noimei acestor proceduri. Comunicarea cu persoana in suferinta va fi recunoscuta ca o abilitate clinica de baza; nimeni nu ne va mai credita ca stim ce facem daca nu vom intelege nevoile si prioritatile clientului si daca nu vom reusi sa-i comunicam aceasta intelegere. Si se va cere medicului sa participe la construirea unei povesti cu noima (pentru client) despre suferinta si vindecare.
Am descoperit, cu surprindere, si un promotor informat al medicinei postmoderne. N-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca persoana respectiva este un cititor avizat si intuitiv al literaturii medicale. Functia lui oficiala, aceea de patron al Royal Society of Medicine, ii cere, e adevarat, sa tina din cand in cand cate un discurs la sedintele festive, pentru care ar putea beneficia de ajutorul unor « scriitori » competenti. Dar scriitura tradeaza un diletant (in sensul pozitiv al acestui termen). In plus, Charles of Wales a sustinut aceleasi idei de 30 de ani incoace; iar in 1982, la apogeul puterii medicinei moderne, a vorbi in cadrul distinsei adunari despre medicina postmoderna era « aproape o erezie »; isi putea permite asta ca alteta regala, dar chiar si alteta sa a simtit reactia contrariata a Societatii.
« Timp de mulți ani, am pledat pentru o abordare integrată a medicinei și sănătatii. Prin medicină integrată inteleg un fel de ingrijiri care integrează cel mai bine noua tehnologie și cunoștințele actuale cu înțelepciunea antică.[…]
Importanța acestor elemente umane a devenit foarte evidenta în știința medicală contemporană. Sir Michael Marmot a demonstrat în mod convingător că starea de sănătate a angajaților este legată de măsura în care acestia se simt în măsură să își îndeplinească rolul, în funcție de propria lor judecată. Profesorul Blackburn, câstigator al Premiului Nobel pentru Medicină, a oferit dovezi indicând faptul că un nivel ridicat de stres poate duce la telomere scurtate, care sunt elemente critice care leagă cromozomii. Acest lucru, la rândul său accelerează procesul de îmbătrânire. Cu cercetari de acest fel, noi nu mai putem continua sa vedem mintea si corpul ca entitati separate și care interacționează doar ocazional. Deoarece acestea sunt unul și același lucru. Abordarea noastră științifică și terapeutică are acum nevoie, cu siguranta, sa avanseze într-un mod care să încurajeze și îmbrățișeze o nouă înțelegere între sperantele, perspectivele și credințele pacientului, pe de o parte, și functionarea corpului său, pe de alta parte. » (articolul complet, aparut in J R Soc Med 2012: 105: 496–498 – aici)
Nu si noi. La sfârsit de luna, de trimestru, de semestru, trebuie sa demonstram ca nu facem degeaba umbra pamantului punand toate faptele vietii noastre in tabele. Daca nu apare in casuta corecta, fapta respectiva nu exista. Daca nu are atasat codul corect, ora de lucru respectiva nu exista. Daca faci ceva care nu e prevazut in tabel, in tot acel timp nu existi. Si vin tabele noi la fiecare doua saptamani. Cu instructiuni de completare care sa usureze munca. Pentru fiecare rand din tabel trebuie sa citesti doua randuri de instructiuni, revizuite si adaugite la fiecare doua sapatamani.
Am zis de Sisif pentru ca eram cu Camus in cap inca de la metrou unde am auzit in treacat « era 3-0 inca in minutul 24 ». Eu ma gandeam in momentul ala la filmul lui Fassbinder pe care vi l-am propus sambata si care se termina cu « S-a terminat!!! Germania este campioana mondială ». E vorba de celebra finala din 1954, de la Berna, Ungaria – Germania. Atunci Ungaria avea 2-0 dupa primele 8 minute! Legatura dintre Ungaria lui Puskas si Albert Camus am facut-o intr-un alt articol.
Asta a fost prima intalnire cu Camus pe ziua de azi. A doua a fost legata de celebra fraza pe care i s-a atribuit:«S’il faut choisir entre la justice et ma mère, je choisis ma mère» (de fapt, fraza completa era:«En ce moment, on lance des bombes dans les tramways d’Alger. Ma mère peut se trouver dans un de ces tramways. Si c’est cela la justice, je préfère ma mère»). Carolina F a gasit o formula frumoasa de iesire din acest tip de dilema: « Prietenia adevarului este buna, un prieten adevarat si mai bun » (in latina, pe blogul Imaginaria latina dicta).
A treia oara m-am gandit sa conversez cu algerianul pe marginea unei fraze pe care chiar a scris-o: « trebuie sa alegi: sa traiesti sau sa povestesti ». A rezultat o poveste despre bunica Olga pe care o puteti citi la Admiratii. Tot acolo am scris despre generozitate si imi dau seama ca si articolul Nu-ti poate nimeni lua puterea de a da s-ar potrivi cu epitaful lui Camus:
Je comprends ici ce
qu’on appelle gloire
le droit d’aimer sans
mesure
Scriind pentru revista Doctorul meu un articol intitulat 7 nevroze de vacanţă, mi-au venit si cateva idei colaterale despre ceea ce s-ar putea numi « patologii ale dorintei de mai bine ». Azi m-am jucat putin punându-le nume. Iata ce a iesit:
1. Meliorismul ar fi numele dorintei perpetue de mai bine; partea proasta e ca, in secunda in care ma gandesc la mai binele de mâine, simplul « bine » de azi devine « mai rău » prin comparatie cu « mai binele » viitor. Mai binele e duşmanul binelui.
2. Optimalismul ar fi definit ca o apiratie de a avea doar cele mai bune lucruri; doar acestea aduc bucurie, tot restul e resimtit mai degraba ca o lipsa a idealului, nu ca o posesie a unei valori relative.
3. Maximalismul ar insemna dorinta de a avea toate lucrurile bune la un nivel maxim. Spre deosebire de optimalism, care de refera la un ideal, maximalismul se refera la lucrurile existente, vizibile; maximalismul nu mai cere nemaiîntâlnitul, cere insa tot ce intalneste .
4. Majorismul e o varianta cantitativa a meliorismului, in care mai binele e echivalat cu mai multul. Plusul viitor este insa resimtit ca un minus prezent. Iar scara nu se termina niciodata, ca sa ai un loc de odihna in care sa savurezi prezentul, singurul timp real.
5. In fine, intr-un timp al recordurilor, nu putea sa lipseasca suprematismul – dorinta de a ajunge cel dintâi; dorinta in sine ar fi perfect legitima, daca nu e ghidata de deviza « al doilea e primul care pierde ».
Daca ma intrebati cum se numeste starea care ne-ar feri de aceste boli ale dorintei de mai bine, tot jucandu-ma serios, v-as spune: peratognozia mediocritic regresivă (« cunoasterea limitelor cu evolutie spre mediocritate« )
« Dar Levin nu-l putea socoti prost, fiindcă Sviajski era fără îndoială nu numai foarte inteligent, dar era şi un om extrem de instruit, care-şi purte erudiţia cu nespusă modestie. Nu exista niciun domeniu care să-i fie străin. Nu-şi arăta însă cunoştinţele decât atunci când era nevoit. Cu atât mai puţin l-ar fi putut privi ca pe o secătură, deoarece Sviajski era, fără îndoială, un om cinstit, bun şi inteligent, care desfăşura în permanenţă, cu însufleţire şi voie bună, o activitate foarte preţuită de toată lumea şi care nu făcuse desigur, niciodată, vreun rău nimănui.
Levin încerca zadarnic să-l înţeleagă. Sviajski şi viaţa lui erau pentru dânsul o enigmă vie.
Erau prieteni buni şi de aceea Levin îşi îngăduia să-l descoasă pe Sviajski, tocmai ca să pătrundă sensul vederilor sale asupra vieţii, dar nu izbutea niciodată. Ori de câte ori încerca să pătrundă dincolo de încăperile din mintea lui Sviajski ale căror uşi erau deschise pentru toţi, Konstantin Dmitrici [Levin] observa că acesta se cam încurca, privirea lui Sviajski vădea o spaimă abia zărită, de parcă se temea ca Levin să nu-l înţeleagă cumva, şi de aceea i se împotrivea binevoitor şi cu voioşie. » (Lev Tolstoi – Anna Karenina)
Am recitit şi am transcris acest pasaj pentru că mi l-a readus în atenţie, sub o noua lumină, lectura comentariului părintelui profesor Alexander Schmemann la rugăciunea Tatăl Nostru.
« Cea mai teribilă trăsătură de caracter a omului este aceea de a se ascunde mereu de tot ce i se pare prea entuziast şi semnificativ din punct de vedere spiritual. E ca şi cum, într-un mod subconştient, am alege să fim meschini şi triviali pentru că e mai uşor să trăim aşa.[…]
Într-adevăr, o mare parte din forţa noastră interioară se îndreaptă spre înnăbuşirea vocii lăuntrice care ne cheamă la o întâlnire cu absolutul. » (Alexander Schmemann, op. cit.)
But we have been to the Pole and we shall die like gentlemen. I regret only for the women we leave behind.
Robert Falcon Scott
Pe 29 martie 1912 se incheie jurnalul si viata lui Scott, al doilea om care a ajuns la Polul Sud, la 34 de zile dupa norvegianul Roald Amundsen.
Polul Sud e doar un punct imaginar. Merită sa mori pentru a face umbră unui punct imaginar?
S-ar putea ca schizofrenia să nu fie o (singură) boală. De-a lungul ultimului secol am înghesuit în acest diagnostic toate antitezele normalităţii ideale. Daca ar fi să desenez geometric domeniul normalităţii, figura rezultată ar fi un hexagon. Între laturile acestui hexagon (fragile linii Maginot, de altfel) mintea mea îşi mentine forma atunci când:
« Tragedia omului modern nu este ca stie din ce in ce mai putin despre intelesul vietii sale, ci ca asta il deranjeaza din ce in ce mai putin » (Vaclav Havel)
« Viata este darul lui Dumnezeu pentru tine. Felul in care iti traiesti viata este darul tau pentru Dumnezeu. »
(Citite in Absurdistan – o tragedie cu iesire la mare de Dorin Tudoran)
Cunoasterea de sine nu este inca algoritmizata.
Capacitatea de a iubi se învată si presupune depăsirea unor obstacole.
Cand alegi, intreaba-te mai intai la ce renunti si abia apoi ce ai putea castiga.
Singurul timp real al placerii este prezentul.
Dacă alergi /Timpul va zbura înaintea ta ca un fluture/ Daca mergi / Timpul va veni în urma ta ca un bou blând
O turma de elefanti care nu are batrani va muri de sete la urmatoarea seceta.
Învaţă să accepţi cu recunoştinţă un da şi fără resentimente un nu.
Tovarăşii lui Ulise scapă de frică si durere, dar şi de dorinţă şi de amintirea de sine.
Tăriile noastre sunt oarbe când ignoră slăbiciunile.
Barbatii doresc mai ales ceea ce vad, femeile ceea ce aud.
Drama se joaca uneori pe scenarii scrise cu cuvintele altora.
Frumusetea e stralucirea binelui.
Toate poveştile au final fericit, nefericire e doar refuzul poveştii.
Oare lumea ar fi fost scutită de un razboi dacă Hitler ar fi fost apreciat ca pictor?
Dupa o zi in care vezi, vezi si iar vezi, nu prea iti mai ramane timp sa gandesti sau sa visezi.
Nu mai exista minuni atunci cand nu mai exista ochi sa le vada.
Fara cuvinte inseamna doar ca nu vreau sa aud cuvintele celuilalt.
Totul cu moderatie, inclusiv moderatia.
Când credem că ştim de la alţii, credem, nu ştim.
Prea ocupati sa ne masuram fericirea avem prea putin timp pentru a ne bucura de o relatie.
Va multumesc pentru toate gândurile puse impreuna in aceste 6 luni. Va fi o placere si o onoare sa continuam sa cautam împreuna noima.
Recent Asociatia Psihiatrica Americana a prezentat oficial draftul preliminar al DSM – V (Manualul Diagnostic si Statistic al Tulburarilor Mintale). In mai 2013, cand va fi publicat, se vor incheia 13 ani de lucru la acest manual; s-au batut muntii in capete si a iesit un soricel – marile schimbari anuntate nu s-au mai produs. DSM ramane aceeasi carte de bucate: practica, eclectica, ateoretica; marele ei avantaj e ca permite comunicarea intr-un limbaj simplu si care poate fi invatat repede. Imi doresc mai mult de-atat. Mi-a trecut prin minte ideea unui sistem de clasificare care sa porneasca de la tripartitia antica a mintii: nous, logos, psyche. Un sitem cu 7 categorii ar putea fi destul de specific pentru tulburarile mintale cunoscute. Ar suna cam asa: tulburari noetice, tulburari logotice, tulburari psihotice, tulburari logonoetice, tulburari psihologotice, tulburari psihonoetice, tulburari psihologonoetice. O sa revin cu un articol mai detaliat pe tema asta.
DAN GHENEA 