Étiquette : Regatul Romaniei

Oradea: « o reala evolutie pro-monarhie »


Am aflat ca va avea loc evenimentul  [dezvelirea statuii Reginei Maria la Oradea] si am reusit sa-mi ajustez programul din timp, pentru a putea participa. Asta inseamna ca s-a facut publicitate si s-a vrut sa se afle, nu ca altadata cand aflam dupa sau nu aflam deloc .

Ziua a fost placuta, insorita si cu o pronuntata nota de distinctie .

Lume de tot felul: oameni din vechea generatie, eleganti, cu flori in mana; bunici si parinti cu copii de mana; personalitati marcante ale orasului; copii si foarte multi tineri, clase intregi ale unor scoli, cadre didactice, armata si politia cu tot tacamul si politicieni; era prezenta toata « floarea politica ». ceea ce nu e putin lucru.

Oamenii s-au mai desteptat, s-au mai informat ori au citit istorie, dar cu certitudine exista o reala evolutie pro-monarhie. Avem un primar liberal cu reale intentii bune si asta face bine orasului. Evenimentul a fost incadrat in manifestarile dedicate Zilei Orasului ceea ce spune ca era de insemnatate maxima. Lucrurile sunt aranjate de cei de sus, dar si cei de jos mai inteleg si ei cate ceva – concluzia asta am tras-o ascultand o discutie de oameni simpli, la fata locului.

Senzatia per total a fost una de bucurie, de inaltare sufleteasca,  de SPERANTA.

(corespondenţă de la Oradea, de la Gabi, bună prietenă a acestui blog)

Regina Maria a fost azi în inima României


Cred ca alegerea vestimentară pe care a făcut-o ASR Principesa Margareta a României pentru participarea la aniversarea a 90 de ani de la Încoronarea de la Alba-Iulia este şi o reverenţă faţă de prima Regina a României Mari. Regina Maria, pe atunci Principesă Mostenitoare, a purtat în 1906, la aniversarea a 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I un veştmânt de cap asemănător.

Trenul Regal


« Luni, 15 octombrie 2012, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare, Principele Radu si Principele Nicolae ai Romaniei participa, in municipiul Alba Iulia, la ceremoniile prilejuite de aniversarea a nouazeci de ani de la incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
Familia Regala va sosi cu Trenul Regal la gara din Alba Iulia, la ora 11.30, unde va fi intampinata de autoritatile locale. » (Comunicatul complet – pe www.familiaregala.ro)

« Trenul Regal va parcurge încă de duminică [o parte din] traseul dinspre București spre Alba Iulia.[…] Mâine, 15 octombrie, Trenul Regal va porni din gara Blaj spre Alba Iulia la ora 10.45.[…]Trenul Regal va părăsi Gara Alba Iulia la ora 14 […] Trenul Regal va face până la București patru opriri: în gara Blaj la ora 14.44, în gara Sighișoara la ora 16.37, în gara Brașov la ora 19.12 și în gara Predeal la ora 19.53. » (sursa: www.princeradublog.ro)

Non omnis moriar


Pe 27 septembrie / 10 octombrie 1914, a trecut la cele vesnice Regele Carol I Întemeietorul. Coroana de Otel a trecut la Ferdinand I Întregitorul, iar apoi la nepotul acestuia Mihai I. Toti trei au condus armata româna in momente decisive pentru existenta tânarului stat, toti trei au fost oameni ai pacii, cu credinta neabatuta in Dumnezeu. Faclia nu s-a stins si continua sa lumineze in intuneric. Si intunericul nu o va birui.

Sunt un danubian


Se implinesc 110 ani de la moartea lui Iosif Ivanovici, al carui nume a ramas legat de Valurile Dunării.  Ion Ivanovici, Jovan Ivanović, Iosif Ivanovici,  Josef Ivanovich sunt numele sub care a fost cunoscut acest om nascut in Imperiul Habsburgic, stat care a mai fost denumit, informal, Monarhia Danubiană.

Am constatat ca ma simt acasa in toate orasele danubiene. S-ar putea ca oamenii sa se simta legati de apele care le scalda trupul, fizic si simbolic. Oltul e raul meu tutelar, iar Dunarea e fluviul care duce sufletul meu spre mare.

Scriind aceste randuri, imi dau seama de inca un lucru: regele care a intemeiat România era tot un danubian – Sigmaringen este pe Dunăre, destul de aproape de izvoarele ei.

Inchei deci tot cu Ion Ivanovici – Marşul Carol I.

Republica Minciunii şi Regatul României


„Deşi mulţi cred că a nu fi lăsat să intri înapoi în ţara ta este mai uşor de suportat decât a nu fi lăsat să pleci, aceasta nu este adevărat. Sentimentul de lipsă de putere şi de libertate este asociat ambelor situaţii.” (Mihai I al României)

Mai putin de 1000 de persoane si-au impartit o republica a minciunii. Tot cam atatia membri avea partidul comunist atunci cand i s-a dat in exploatare republica zisa populara, de fapt o gubernie sovietica.

Republica de azi nu este, desigur, sovietica. Are insa in comun cu ideologia comunista un dispret profund fata de adevar. Fata de acel adevar mic, umil, de zi cu zi, care iese la iveala, socratic, din exprimarea libera a opiniilor.

Adevarul ne face liberi. Si libertatea e prima conditie pentru a gasi o farama mai mare din Adevar.

In 1947, 1000 de oameni au inchis portile de iesire din România. In 2012 tot cam atatia oameni se straduiesc sa tina inchise usile de intrare spre o Românie mai adevarata. Ca sa traim intr-un limb al minciunii, inca denumit conventional România.

Se vantura  minciuni in legatura cu orice si se tace in legatura cu un singur lucru: ca România are un rege legitim, care se intampla sa fie un exemplu de moralitate, curaj si uitare de sine atunci cand vine vorba de ţara sa. Tara care poate redeveni si a noastra daca vom denunta conventia mincinoasa a celor 1000.

La Mulți Ani, Mică Vienă!


Pe 3 august 1919, Armata Regală Română intra în Timișoara, consfințind suveranitatea Regatului României asupra acestui oraș european.

E Ziua Timișoarei. Orașul românesc ce a îndreptat din nou România spre Europa în decembrie 1989.

La Mulți Ani, Timișoara!

Mihai I, Regele Românilor


Un film de Marilena Rotaru. In reluare, sâmbata 21 iulie, ora 16.45, pe TVR Cultural. Merita vazut si revazut. Pâna intelegem. http://www.tvr.ro/eveniment-joi-la-tvr-1-premiera-filmului-documentar-mihai-i-regele-romanilor_2434.html#view

Basarabia – 200 de ani de singuratate


Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisajul expoziţiei

„Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere”,

Joi 17 mai 2012, ora 13:00, la sediul său din Calea Victoriei 12.

Expoziţia, ce comemorează două sute de ani de la anexarea jumătăţii estice a vechiului Principat al Moldovei de către Imperiul Rus, este realizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii iunie 2012.

O versiune a acestei expoziţii va fi vernisată şi la Chişinău şi în mai multe centre din Republica Moldova.

O excelenta expunere a istoriei frontierelor Moldovei in ultimii 600 de ani gasiti aici