Celor care vor sa faca economii? Nu. E de doua ori mai scump decat Casa Regala a Spaniei.
Celor care vor sa fie bine reprezentati in fata lumii? Mai ganditi-va.
Celor care vor liniste in tara? Ha-ha-ha! (asta ca sa citez dictonul favorit al ultimului presedinte)
Si totusi… Trebuie sa fie unii carora le foloseste, altminteri nu e de inteles…
Azi ca şi acum 65 de ani. Pe 3 ianuarie 1948, Regele Mihai pleca în exil. Dintr-o ţară ocupată de trupe străine.
„Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă. S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte » (Regele Mihai, in convorbirile cu Mircea Ciobanu)
Dar Moscova nu crede in lacrimi. Iar agentii Moscovei au reusit sa ne faca sa credem ca noi chiar ne dorim republica.
Asa ca nimeni nu mai baga de seama ca Regele nostru rejoaca, de 10 ani, drama plecarii in exil: cu o saptamana inainte de Craciun vine in tara, asa cum a venit (dând din nou dovada de curaj) in 1947, dupa nunta actualei regine a Marii Britanii; intr-una din zilele dintre 30 decembrie si 3 ianuarie, pleaca din nou in Elvetia, tara care l-a primit in 1948.
Tara e inca ocupata. Pentru ca memoria noastra gazduieste inca viermele minciunii. Si doar adevarul ne poate face liberi.
Pentru prima data am ocazia sa votez pozitiv. Se întâmplă ca in colegiul in care votez sa candideze pentru Camera Deputatilor domnul academician Dinu C. Giurescu. Aproape sigur ca va fi ales, indraznesc sa ii adresez o scrisoare deschisa, sperand ca vor fi suficient de multi alegatori care sa-i ceara acelasi lucru, iar domnia sa sa dea glas in Parlamentul Romaniei acestei dorinte.
Domnule Profesor,
In calitate de reprezentant al natiunii, va rog sa propuneti Parlamentului României
- să constate nulitatea actului de proclamare a Republicii Populare Române in sedinta extraordinara din 30 decembrie 1947;
- să constate caracterul nelegitim al constitutiilor din perioada 1948 – 1989;
- să constate ca admiterea punctelor precedente implica faptul ca legea fundamentala a României democratice trebuia adoptata prin revizuirea Constitutiei din 1923.
Avand in vedere cele de mai sus, va rog sa propuneti ca Parlamentul ales la 9 decembrie sa devina Adunare Constituanta si sa ia ca baza Constitutia din 1923, iar România sa ramâna regat, daca reprezentantii poporului nu vor decide, cu majoritatea calificata ceruta de Constitutia din 1923, trecerea la o alta forma de guvernamant.
Pentru Senat, voi da, ca de obicei, un vot negativ – adica il voi vota pe candidatul formatiunii cate il poate matura de la putere pe presedintele al carui nume nu merita sa fie pomenit.
Mă pregateam să duc spre casa de marcat cea mai recentă carte a domnului profesor Boia (De ce este România altfel?), cand am avut ideea (neobisnuita pentru mine) de a deschide la ultima pagina. Si acolo am dat peste ceea ce dovedeste ca, uneori, pretuirea nemasurata a inteligentei e mai nociva decat prostia.
Dacă au românii ceva ce ii tine pe loc in momente cheie, acel ceva e o frica enormă de a părea prosti.
Domnul Boia ii numeste « naivi » pe cei care vad restaurarea monarhiei ca o solutie la impasul politic actual. Dupa ce e de acord ca regimul prezidential s-a dovedit nepotrivit si presupune ca o republica parlamentara are mari sanse sa creasca dezordinea politica, adauga rapid doua argumente « lucide » contra restauratiei:
Argumentul « e prea tarziu » ne va umple de ridicol in fata istoriei. A fost folosit deja 23 de ani si regele se dovedeste si azi mai potrivit decat cei care ne propuneau « modelul suedez » (fara rege!) sau « modelul japonez » (fara imparat!), mai potrivit decat toti cei pe care i-am ales, de fiecare data alegand « raul cel mai mic » .
Pe scurt, « lucizii » cred si azi (ca si acum 23 de ani!!) ca regele va muri curand si odata cu el si posibilitatea restauratiei. Se incapataneaza sa nu-si recunoasca eroarea, altfel ar insemna ca n-au fost destepti, si asta e intolerabil.
Si ajungem la argumentul legitimitatii. Legitimitatea regilor României este data de « mila lui Dumnezeu si vointa nationala ». Vointa nationala a hotarat in 1923 o succesiune exclusiv masculina, dar acea Constitutie (fara indoiala democratica, dar in limitele timpului) prevedea si votul universal masculin. Ramanem incremeniti in acea reglementare?
Nu ma exclud din categoria celor carora le-a fost frica sa nu fie aratati cu degetul ca « prosti ». Am spus ca monarhia este « depasita » (pana in aprilie 1990), am votat cu Radu Câmpeanu in mai ’90 pentru ca ar fi fost « o naivitate » sa votez cu Ion Ratiu (care totusi fusese cel mai convingator in duelul cu Ion Iliescu), am sustinut si eu, o vreme (pana prin 1999), ca si domnul Boia, ca Principesa Margareta « nu e o solutie » pentru România.
Sper ca am invatat ceva din aceste greseli, sper chiar ca m-am vindecat (prin expunere!) de aceasta frica româneasca de prostie.
« Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem? » La intrebarea domnului Boia raspund afirmativ:
– Da, e un blestem: blestemul inteligentei.
Atotputernice şi veşnic Dumnezeu,
Ne amintim în această zi, cu inima plină de recunostinţă, de lucrarea neostoită săvârşită cu statornică demnitate şi dăruire de Regele Mihai în slujba României.
Binecuvântat fie poporul român şi suveranul său, în această generaţie, în cele viitoare şi în vecii vecilor! Amin.
(din rugaciunea rostita de Capelanul Ordinului Regal Victorian la sarbatorirea Regelui Mihai la Londra, pe 8 noiembrie 2012)
Puteti vedea aici filmul relizat de Marilena Rotaru cu ocazia festivitatilor de la Londra dedicate Regelui Mihai.
1 decembrie 2002 – Unul dintre putinii ani in care vremea e frumoasa. Participare numeroasa la manifestarile oficiale si pentru ca fusesem invitati sa aderam la NATO cu doar 10 zile inainte, apoi Ion Iliescu se afisase « shoulder to shoulder » ( « șold la șold », comform traducerii livrate prin difuzoare multimii) cu George Bush si « nevasta-sa » (tot conform traducerii oficiale. 1 decembrie 2003 – Puterea la Alba-Iulia, opozitia la Bucuresti. 1 decembrie 2004 – Din nou intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Multe fluieraturi. 1 decembrie 2005 – Premiera: pe langa scindarea putere opozitie, apare si distantarea dintre premier si presedinte (peste numai cateva saptamani ruptura va deveni oficiala). Vreme dusmanoasa, participare populara infima. 1 decembrie 2006 – Ceva unitate de fatada, a inainte de intrarea in UE (programata sa aiba loc peste o luna). UDMR apreciaza (corect) ca e momentul sa repuna pe tapet chestiunea autonomiei, folosind ca baza chiar Declaratia de la Alba-Iulia. 1 decembrie 2007 – Ceremonii modeste, atat la Bucuresti, cat si la Alba-Iulia. Presedintele si premierul sunt in razboi deschis. Dupa cateva zile (de gandire, probabil), primarul din Alba-Iulia ii ofera Regelui Mihai titlul de cetatean de onoare si cheile orasului. Probabil ca schimbasera intre timp incuietoarea, altminteri gestul e usor ridicol: Mihai I este din 1930 Mare Voievod de Alba-Iulia. 1 decembrie 2008 – Raceala fara incidente. 1 decembrie 2009 – Din nou intre tururi la prezidentiale. Presedintele in functie alege sa nu dea mana cu presedintele Senatului (contracandidatul sau) si cu fostii presedinti ai Romaniei. 1 decembrie 201o – Ploaie îngheţată. In lipsa participantilor, n-au fost asa de multe fluieraturi. 1 decembrie 2011 – A fost anul Regelui. La Ziua Nationala devine evident ce ne lipseste: un simbol unificator. Pe care Dumnezeu ni l-a daruit si l-a lasat cu noi pana in ziua de azi. Cat timp vom ramane prizonierii urii? 1 decembrie 2012 – Mai aveam nevoie de o inca confirmare?
Incercam de anul viitor cu 10 Mai?
1 decembrie 1994 – Ziua Nationala este declarata zi nelucratoare. In Ardeal si in toata tara circa 1 milion de romani au ramas fara 2 miliarde de dolari in urma prabusirii Caritas.
1 decembrie 1995 – Un post TV privat transforma Ziua Nationala in « ziua (X) TV ». Operatiune reusita. Tricolorul se doveste usor vandabil.
1 decembrie 1996 – Emil Constantinescu recidiveaza: primul sau discurs de 1 decembrie ca Presedinte al României pare copiat din manualele de istorie comuniste. Poporul fara conducatori si armata fara capul ostirii sunt personajele discursului sau. A uitat promisiunea pe care i-a facut-o lui Corneliu Coposu: ca va fi ultimul presedinte al României.
1 decembrie 1997 – In Bucuresti, o mohorata parada militara. La Alba-Iulia, nici o surpriza: Presedintele E.C. citeste un discurs identic celui din 1996 (daca nu credeti, comparati discursurile aici si aici).
1 decembrie 1990 – Corneliu Coposu este fluierat la Alba-Iulia. Primul ministru al tarii zambeste multimii. Presedintele ales in Duminica Orbului sta cu ochii in pamant sub o caciula de Astrahan. Coreneliu Coposu, cu capul descoperit, continua sa nu taca.
1 decembrie 1991 – Ziua Nationala coincide cu destramarea URSS prin proclamarea independentei Ucrainei. La Chisinau este convocat un Consiliu National al Unirii. La Bucuresti subiectul « nu e actual ». Sunt mestecate in continuare fraze despre Marea Unire, cu ignorarea completa a dramei Basarabiei, dar cu nelipsitele atacuri « nationaliste » la adresa minoritarilor unguri.
1 decembrie 1992 – La Cluj, primarul Gheorghe Funar reamplaseaza pe monumentul regelui Matei Corvin placa de bronz inscriptionata cu un text de Nicolae Iorga (“Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, cînd încerca să învingă Moldova nebiruită”). La Miercurea-Ciuc, primarul maghiar reitereaza un motiv pentru care ungurii din Ardeal ar vrea sa sarbatoreasca 1 decembrie: Declaratia de la Alba-Iulia din 1918 garanteaza drepturile minoritatilor (educatie in limba proprie, judecare in limba proprie si administrare in limba proprie). Funar face valuri; Declaratia de la Alba-Iulia va fi mentionata de acum inainte doar epurata si in surdina.
1 decembrie 1993 – Miting al Conventiei Democratice din România in Piata Palatului, la care participa, in ciuda gerului, intre 60 000 si 100 000 de oameni, ca replica la festivitatile oficiale. Emil Constantinescu, proaspat reales ca presedinte al Conventiei, reuseste « performanta » de a nu il pomeni in discursul sau pe regele Ferdinand. Se intampla la doar 8 luni de la vizita de Pasti a Regelui Mihai.
DAN GHENEA 